
Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Marea Britanie care i-a trimis mesaje rasiste fostului premier Sunak
Un tânăr a primit o pedeapsă de 14 săptămâni de închisoare cu suspendare pentru trimiterea unor ameninţări cu moartea cu caracter rasist fostului premier britanic Rishi Sunak, informează DPA, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Acuzatul, în vârstă de 21 de ani şi originar din Birkenhead, a trimis două mesaje jignitoare şi ameninţătoare pe adresa de e-mail a lui Sunak în data de 15 iunie 2024, când acesta din urmă încă era prim-ministrul Regatului Unit, a precizat Parchetul britanic (CPS).
Mesajele au fost văzute de asistentul personal al lui Rishi Sunak şi raportate poliţiei.
Potrivit CPS, limbajul folosit în cele două e-mailuri era ”rasist, jignitor şi sugera că dl. Sunak ar trebui să fie ucis de public”.
Cele două mesaje au fost trimise de pe telefonul tânărului şi ulterior poliţia a identificat motelul unde acesta stătea, la Birkenhead (Merseyside).
El a fost arestat pe 3 septembrie 2024 şi acuzat de trimiterea printr-o reţea de comunicaţii a unor mesaje jignitoare, indecente, obscene sau ameninţătoare.
Atunci când poliţia i-a prezentat acuzaţiile, tânărul a răspuns: ”Nici măcar nu îmi amintesc că am trimis un e-mail. Probabil eram beat”. Pe 10 iulie acest an, el a pledat vinovat în faţa Tribunalului din Liverpool. Aceeaşi instanţă l-a condamnat miercuri la 14 săptămâni de închisoare, sentinţa fiind dată cu suspendare pentru 12 luni.
De asemenea, tânărul trebuie să efectueze 20 de zile de activitate de reabilitare şi timp de doi ani nu va avea voie să aibă vreo legătură cu Sunak sau cu biroul din circumscripţia electorală a acestuia.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.