G4Media.ro

Dan Barna anunță că, dacă USR va ajunge la guvernare, va elimina…

Dan Barna anunță că, dacă USR va ajunge la guvernare, va elimina pensiile speciale cu două excepții: militari și magistrați

Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, a declarat miercuri, la Bacău, că dacă formaţiunea sa va ajunge la guvernare, va elimina toate pensiile speciale, inclusiv ale parlamentarilor, cu două excepţii prevăzute de legislaţie, pentru militari şi magistraţi, informează Agerpres.ro.

„Nu vom tăia pensiile şi salariile, aceasta este o acuzaţie mincinoasă care apare deseori. România trebuie de fapt să îşi crească productivitatea şi performanţa economică pentru a plăti pensiile conform legislaţiei în vigoare. Ceea ce vom face va fi să tăiem pensiile speciale. O mare parte din problema sistemului actual de pensii nu vine din punctul de pensii şi din munca pe care oamenii au plătit-o şi s-a acumulat în fondul de pensii, ci vine din pensiile speciale care sunt de la 1 la 10 sau chiar mult mai mult, multe dintre ele nefiind justificate decât de acel ‘pentru că putem să ne dăm prin lege pensii'”, a explicat Barna, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că ar urma să fie eliminate inclusiv pensiile speciale ale parlamentarilor.

„Aceste pensii speciale vor fi eliminate, cu cele două excepţii clar reglementate, în zona armatei, a combatanţilor de pe front şi a magistraturii, unde sunt nişte prevederi legale foarte clare. Restul pensiilor speciale pentru diferite categorii de funcţionari, inclusiv parlamentarii, vor fi eliminate şi asta va ajuta la o echilibrare reală a bugetului de pensii”, a spus Barna, citat de Agerpres.ro.

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

56 comentarii

  1. Cum adica, cu doua exceptii?! Ce merite au magistratii astia ca sa aiba pensia in medie de 17000 de lei, in timp ce pensia medie a restului populatiei e sub 1000?! Poate pentru ca au doua luni de vacanta pe an, de asta sa merite pensie de aproape 20 de ori mai mare???

    • Teoretic, veniturile magistratilor ar trebui sa-i faca incoruptibili, pentru ca daca n-ai Justitie, nu mai ai nimic; cade totul si devii Venezuela.

      Dar aceste venituri generoase ar trebui dublate de pedepse generoase: (sa zicem) 5 ani pedeapsa pentru coruptie data unui cetatean obisnuit, atunci 20 de ani pedeapsa (fara eliberare inainte de termen) pentru coruptie in cazul magistratilor.

      Practic … 🙁

    • Dar trebuie pusa o limita la ce multiplu de pensie medie normala (care oricum nu exista in Romania, caci sunt vreo jumatate de duzina de regimuri de pensionare!) trebuie sa fie chiar si pensia speciala a unor oameni speciali ca judecatorii (procurorii, grefierii, lucratorii de penitenciare si alte cadre MJ). Nu e ciudat ca se pune problema de cate ori e permis sa castige un director de firma privata, CEO, venitul mediu al angajatilor, cata inegalitate e permisa pe justificari de capacitati si functie de responsabilitats, dar problema se pune rar in felul asta intr-o societate burgheza fara capitalism sau unde statul e cel mai mare „capitalist” ca Romania?

    • “To determine the true rulers of any society,

      all you must do is ask yourself this question:

      Who is it that I am not permitted to criticize?”

    • Peste tot magistratii sunt platiti bine si cu pensii mari, ca sa nu fie tentati de spagi.

    • Proiectele legislative depuse de USR in parlament explica destul de clar pentru cine vrea sa citeasca si anume ca pensiile speciale ale militarilor si magistratilor vor fi limitate la nivelul salariului militarului sau magistratului.

  2. Nici o exceptie . usr s-a molipsit de la psd .

    • PSD da pensii speciale la slugile de partid, plus salarii triple in administratie.

      Deci nu, nu e tot aia.

    • Sper sa revina si sa le dea pensie in fucntie de ultimul salariu pe 1-2-3 ani. Nimeni nu trebuie sa aiba pensie speicla.

  3. Pai pensiile astea-s grosu’! aici se duc cei mai multi bani. Prostu’ dracului..

  4. Deja prea multe exceptii, cel putin asa cum sunt ele gandite azi! Mai ales daca e de la 45-6 de ani pensie speciala, sa tot traiesti taica! in timp ce la americani iri doar social security, si numai veterans – aia care chiar au luptat undeva- iau niste „pensii speciale”! In sfarsit, cat de speciala poate fi pensia unui judecator si procuror cu un salariu consistent anyway? De fapt e vorba de lipsa de respect a statului roman si a justitiri romane pentru principiul egalitatii, asa ca au creat un „sistem paralel” foarte inegal cu grefieri etc si tot personalul, in loc sa se amestece cu „prostimea”! In Romania, adevarul gol-golut si anti-demagogic, e ca nu exiata de fapt un sistem public de pensii, ci vreo jumatate de duzina de sisteme de pensii pentru diverse categorii profesionale, functionari publici, agricultoru etc, care creaza mari inegalitati de venit la varsta a treia, strigatoare statiatic si moral!

  5. Ideea asta de „pensie specială” pentru politicieni,mai este in altă țară europeană,sau e numai la românaşi??

    • „numai la românaşi” nu este chiar corect. Pensiile speciala a fost create la noi de catre PSD si satelitii sai. Pe vremea guvernului Boc acestea au fost desfintate cu exceptia celor a magistratilor (hotarare CCR).

    • Exceptia aia a CCR, nu stiu cum a fost justificata, privind magistratii – casta profesionala care ar trebui sa fie exemplara in ce priveste egalitatea in fata legii – iti sta in gat si practic demonteaza sau sapa intreg edificiul de abolirea a unui sistem de privilegii sub forma unor obligatiuni indexate ale statului catre anumite categorii de cetateni. Un motiv poate pentru care PSD odata ajuns la putere a rasturnat toata tentativa de eliminare sua mai corect restrangere a pensiilor speciale, ba chiar a trecut la cresterea inflationista si diversificarea inconstienta a acestor privilegii care au un efect de bomba cu efect intarziat pe fondul imbatranirii populatiei. Oricum, fara Basescu si Boc in 2010, orice crezi de moaca lor sau persoana lor, poate ca nici nu aveam discutia asta, e meritul lor de a fi lansat dezbaterea chiar daca nu au solutionat-o, in ciuda criticilor acerbe, a propagandei mizerabile cvasisecuriste a Antenelor si chiar a unor tentative comice dar penale de insurectie din partea unor idioti ce se prezentau ca foste cadre MAI sau MApN…pana la urma gluma e gluma, dar in tara asta exista parchete militare care trebuie sa se sesizeze nu numai cand un idiot de la sefia jandarmeriei vede tentative de lovituri de stat ci si cand actuali sau foati militari fac chestii de genul asta, caci exista un cod de conduita valabil si cand eati trecut in rezerva chiar daca traim in tara in care un imbecil care se recomanda fost agent SRI face talk show la Antena 3….

  6. pai alea sunt majoritatea :))))

    deciii, cat au crescut pensiile speciale saptamana asta ?

    pensiile speciale cresc pe masura ce trece timpul, daca e cald afara, daca e frig, daca e craciun, daca creste cursul, daca scade cursul. cresc.

    unii au chiar mai multe, si pensii si salarii. de iegzemplu sinistrul tudorel.

  7. Argumentul PSD, multi fosti aparatcici sau Secu – ori odrasle de fosti – sau a sindicatelor din MAI e, nici mai mult si nici mai putin forta, in caz ca li se ia pensiile speciale, pe vremea lui Emil Boc si Basescu un individ din asta locotenent a condus un grup de protest agresiv in fata Palatului Cotroceni! Cu alte cuvinte, insurectie impotriva statului, iar judecatorii romani cunoscuti ca isi dau statul in judecata in propriile curti pe motive de salarii si culmea si caatiga procesele probabil vor exonera insurectionistii in Romania! Si asa vom ajunge la razboiul civil de clasa intre privilegiatii statului si restul saracilor, a inegalitatii create de stat…. Basescu – cat se crede el de neinfricat – nici macar nu a avut curajul sa taie salariile magistratilor cum a taiat la toata lumea cu mult mai putin in 2010…..Sistemul e prost si practic impotriva constitutii daca iei ideea de egalitate in tratamentul cu statul serios, la noi pensia nu mai e o supapa de siguranta la batranete pe langa veniturile din care acumulezi avere in timpul carierei, ci renta inegalitara de stat chiar indexata mai ceva ca obligatiunile.

  8. Nu trebuie nicio exceptie. Eu de ce plm imi platesc taxele ca la final sa iau un kkt de pensie iar altii sa ia o caruta de bani si mult mai devreme? Cred ca m-am lamurit si cu astia. Toti o apa si-un pamant.

    • Rahatul ăla care se numește pensiei o să-l iei doar în cazul în care mai ajungi la vârsta de pensionare, lucru imposibil in felul cum crește limita de vârstă. Așa că generații întregi vor murii la loc de muncă , obligați să le plătească Pensiile unora care sau pensionat cu zeci de ani înainte (de Șmecheri).

    • Pentru ca este pensie sociala dependenta de politicieni. Daca vrei pensie serioasa la….pensionare contribuie la pilonul III de pensii. Altfel stati cu miloaga la politicieni ( si cu speranta ca vor fi destui tineri in sistem care sa plateasca pensiile cand te vei retrage din forta de munca).

  9. Go Barni! Distrugem tot ce a facut ciuma rosie! Plus obligatoriu ghei toti prin lege! Ajungem noi la butoane!!!

    • Daddy, daddy, unde ești? Aaa, cu Ser Ghei, te asistă? Vaiii, și noi ce ne facem, la Mafia PSD-ALDE? Vrem și noi să fim asistați de Ser Ghei. Nu-i corect, până și butoanele se futură.

  10. Singurii pensionari care merita pensii speciale sunt cei care au luptat pe front precum si vaduvele de razboi si deportatii. Atat! E bine ca a spus lucrul asta din timp. Si eu ma gandesc deja la alt partid la alegeri.

  11. In sfarsit, ignorand toate detaliile cu penuria de muncitori de constructii, in tara asta cineva care pune caramizi pe santier si poate nici nu a terminat 8 clase castiga astazi minim 3000 de lei brut in Romania, mai mult ca un profesor de scoala generala debutant sau tot cam atat – asta spune multe despre ce anume se apreciaza in Romania de fapt, capul sau – alegeti? Z curul, pumnul, picioarele…

    • Doar pe contract e 3000 brut. In realitate un muncitor calificat castiga peste 4000 de lei net. De ce? pentru ca are vreo 20 de ani de experienta punand caramizi pe ploaie sau canicula sau inghet (nu stiu de ce ti se pare ca e o munca usoara pe care orice profesor debutant o poate face cu puterea mintii in timp ce sta pe fotoliu la aer conditionat).

  12. Din punct de vedere juridic ,nimeni poate sa taie(poate de pe lista )„ nimic ,este un drept castigat printr-o lege ,chiar daca aceasta lege este preferentiala ,dar poate sa impoziteze conform cu un „Nou Cod fiscal „ pensiile peste un anumit cuantum .Punctul de pensii este in fapt punctul de pensie (exprimare in text ),iar din zicerea imediat scrisa nu se intelege nimic :din munca pe care oamenii au plătit-o şi s-a acumulat în fondul de pensii, ci vine din pensiile speciale care sunt de la 1 la 10 sau chiar mult mai mult, multe dintre ele nefiind justificate decât de acel ‘pentru că putem să ne dăm prin lege pensii’”, a explicat Barna, într-o conferinţă de presă. Este o exprimare putin neclara.

    • Nu exista in Constitutia (proasta) a Romaniei de azi principiul drepturilor castigate – si aici te referi la niste drepturinparticulare, numite drepturi sociale care de asemenea nu sunt clare – dar exista clar afirmat principiul egalitatii si al egalitatii de tratament ! Ideea de drepturi sociale dobandite e produsul jurisprudentei, de fapt o incorporare prost gandita in jurisprudenta romaneasca si inca discutabila a unei idei din jurisprudenta franceza si alte tari europene, ca deh, suntem europeni…dar numai pe forma.

    • P.S. dusa la extrem ideea asta a drepturilor sociale dobandite care nu pot fi in niciun fel atinse ar fi facut neconstitutionala disolutia proprietatii socialiste, privatizarea etc, ca era drepturile sociale ale muncitorilor in joc, nu?…Ooops, chiar asa au fost interpretate lucrurile in anii lui Nicolae Vacaroiu pana au capusat noii bisnismeni toate combinate, fermele, intreprinderile si firmele de stat si le-au bagat in faliment iar salariile ajunsesera de nimic datorita inflatiei!

    • Si eu zic la fel. Asa cum s-a dat ieri o lege de a facut specialele, maine se poate da alta care sa le anuleze.

    • Cred ca am fost destul de clar spunind ce se poate face in acest moment , nu se poate taia nimic( ce oare inseamna a taia o pensie , nu stiu ) , se pot doar impozita pensiile ce depasesc o anumita valoare . In rest cine crede ca stie sa spuna cum se -taie – niste pensii ,este invitatul meu si poate imi spune si ce inseamna citatul din textul respectiv si daca intelege formularea frazei:in munca pe care oamenii au plătit-o şi s-a acumulat în fondul de pensii, ci vine din pensiile speciale care sunt de la 1 la 10 sau chiar mult mai mult, multe dintre ele nefiind justificate decât de acel ‘pentru că putem să ne dăm prin lege pensii’”, a explicat Barna, într-o conferinţă de presă.

    • Vrea sa spuna ca sunt de la 1 la 10 ori mai mari decat o pensie medie, cred. (astea speciale se cumuleaza cu cele contributive, nu se elimina una pe cealalata).

  13. Cam asa deci. Si care-i diferenta intre voi si PSD?

  14. Cum poti indrepta jaful ordinar care este pensia de 73000 brut a lu’ Balasoiu, fost comandant de penitenciar? La fel si cu cei cu pensii mai mari decat au avut cand erau in activitate.

    • comandantul garnizoanei unde a fost arestat ceausescu a castigat la loto un milion de ieuro. norocos!

  15. toti e egali in fata legii. mai ales unii.

  16. Tot sistemul trebuie regandit de la zero in conformitate cu notiunea de pensie! Ce e pensia? Un venit universal garantat, bazat pe contributii pe perioada de activitate sau in unele cazuri nu, care sa asigure nivelul de trai la sfarsitul perioadei de activitate. Suntem de-acord? Pe langa el, indivizii cu venituri mari – politicieni, sefi de institutii etc – pot economisi din salariu, investi in instrumente de economisire, „pensii facultative”, adica anuitati, actiuni bursiere, alte titluri de valoare, imobiliare, arta, orice de care te poti descotorisi la batranete cand nu mai ai de crescut copii. Actualmente sistemul romanesc s-a abatut radical de la notiunea de pensii si este de fapt un instrument al statuluinprin care este solidicata inegalitatea sociala si unii sunt imbogatiti pe spinarea altora. Ceea ce se cheama sistemul de pensii din Romania e un schwaitzer, o branza cu zeci de gauri : exista un fond comun pentru majoritatea muritorilor care nu lecreaza la stat si care au in mare salarii medii. Apoi exista un fond pentru saraci, tarabi si fosti agricultori care lucrau la CAP. Exista un fond pentrunparlamentari, functionarinparlamentari, ministri si ministere, mai nou primari pana la comuna Pocreaca. Exista alt fond pentru aviatori si radiolocatori civili – salarii babane acolo, sa nu se amestece fondul si sa se imparta cu altii. Exista alt fond pentru militari, jandarmi si politisti. Alt fond pentru judecatori, procurori si grefieri. Avocatii au de asemenea fondul lor. Si maibpoti cauta la marinari etc. Intelegeti? Nu se pun toti banii la un loc si se impart chiar proportional cu contributia (desi normal ar fi sa existe o pensie garantata unica, si peste economisesti din salariu mai mare sau mai mic in plus, adica o social security pe bune) ca atunci pensia media ar scadea! Schwaitzer!

    • cele mai mari pensii sunt ale celor care nu contribuie.
      bugetarii oricum contribuie din pix.

    • De multe ori fac si eu exact ca d-voastra si anume nu corectez textul si trimit ciorna , in spatiul G4 Media . Poate corectati textul si apoi il trimiteti

  17. desi sunt uriase, tot nu le ajung. multi fac afaceri. cu statul. nu au voie ? rude, interpusi.
    unii ies la pensie la 45 de ani. osteniti de atatea chilhanuri cu terlopii.

    • Unele pensii speciale sunt practic ilegale sau absurde conform legislatiei in vigoare. De pilda, munca la supermarket, la politie sau la nu stiu ce banca are un statut diferit de munca ca ales al poporului, conform legii. Cea dintai e definita ca munca la care ai dreptul (social) la salariu , cu tot cu somaj etc, ce incape in cotizatii, in timp ce munca in parlament sau la primarie sau la consiliul local sau judetean nu e definita de legea romaneasca ca munca propriu-zisa la care ai dreptul la salariu, ci datorita faptului ca e temporara si pastreaza prin natura sa un element onorific, e o munca care e rasplatita cu o…indemnizatie de parlamentar, consilier etc! Indemnizatie care pe vremea lui Pericle sau al lui Cuza trebuia sa acopere costul de oportunitate a catorva alesi saraci care altfel nu ar fi avut timp sa parlamenteze daca nu trageau plugul. Astazi parlamentarii si alesii Romaniei cred ca au dreptul nu doar la indemnizatie, ca rasplata de onoare pentru efortul lor de a ne servi si reprezenta, ci si….pensie speciala…adica o renta viagera garantata de stat la capatul a unui mandat de 4 ani sau chiar mai putin, ca sportivii de performanta, alti laureati de onoare cu mai multa indreptatire insa! E absurd, e haos, s-au dinamitat nu numai notiunile de bun simt, etica, dreptate sociala ci si cele de drept in toata chestia asta! Romania e prostita pe zi ce trece!

  18. Pensia trebuie sa fie in functie de cotizatia la asigurarile sociale. Ca suma si ca numar de ani de cotizare. Punct.
    Poate ne spune Barna si cit sa fie virsta de pensionare a politistilor care au lucrat numai la birou. Pentru ce sa nu lucreze pina la 65 de ani si sa iasa le pensie la 47 de ani?

  19. Ba esti hot sau esti prost? Unde in lumea asta un magistrat castiga de 20 de ori pensia medie?
    Rusine sa-ti fie!

    Pensia medie pentru magistraţi este de peste 18.300 lei. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/pensia-medie-pentru-magistrati-este-de-peste-18-300-lei-cate-pensii-de-serviciu-se-platesc-in-romania-1175701

    Pensia medie medie lunară de 1.072 lei
    https://www.zf.ro/profesii/ins-romania-are-5-22-milioane-de-pensionari-pensie-medie-este-de-1-122-lei-17252584

  20. deja se simt influentele plusiste in usr?!

  21. Chiar credeam ca usr si plus (nu cred ca mai merita majuscula) pot fi alternativa democrata, inteligenta si profesionista in ale politicii, la actuala putere rosie. Insa, dupa alegerile euro-parlamentare, la care chiar i-am votat, au inceput sa isi dea cu stangu-n dreptu’, din ce in ce mai insistent si mai cu talent. Nu intru in amanunte, sunt prea deceptionat de cei care incep sa formeze noua cloaca politica, aparent cu nimic diferita fata de ‘ciuma rosie’, doar lupta pentru ciolan fiind ceea ce ii caracterizeaza. Asteptam ca in perioada ulterioara euro-parlamentarelor sa inceapa sa se defineasca politic si doctrinar dar… ce sa vezi? in afara de petarde politicianiste si inghesuiala din ce in ce mai cocalara pe locurile puteri… vax albina usr+! Sunt din ce in ce mai decis sa nu ii mai votez la niciun fel de alegeri. Din partea mea, RIP usr+!

    • Sa-l intrebam pe viteazul Cristian GHINEA, el era cu ejectarea lui Nicusor Dan in vederea necesitatii pozitionarii doctrinare a partidului … acum vrei doi ani!

      O fi fost bonlav, o fi lipsit din localitate … n-a reusit, saracu’. 😈

      PS: intre timp chiar si-a aranjat sa lipseasca din localitate.

  22. Daca tot facem exceptii, cred ca si aviatorii ar trebui exceptati. E o meserie extrem de dificila, mi se pare firesc sa le oferi un spor pentru stresul si responsabilitatea de a avea grija a zeci sau sute de oameni zilnic. Spre deosebire de magistrati si parlamentari, pilotii nu prea-si permit sa faca greseli. Dar plm, de ce sa gandesti inainte sa scoti o prostie pe gura? O sa-l votez pe Barna, dar incep sa se inmulteasca declaratiile astea scoase fara gandire. Si nu in ultimul rand, poate-ar fi cazul sa nu se mai aplice retroactiv nenorocirile astea de recalculari, ca sunt oameni care se bazeaza pe un venit si isi fac credite. Le tai venitul cu 60-70%, ii lasi pe drumuri.

  23. Ultima chestie. Ce zice Barna e consensul dreptei sau dreptelor guvernamentale – Basescu-Ciolos – in chestiune. Eu nu inteleg pensia speciala pentru judecatori (adica si procurori si grefieri) nu o inteleg, dar e o idee fixa inclusiv printre radicalii „libertarieni” si „apostoli ai austeritatii” din vremea Basescu-Boc, ca si el sau ei s-a temut sa se atinga de salariile enorme din justitie desi au taiat salariile unor invatatori sau femei de serviciu de scoli care aveau putin peste minim cu 25% – au prestigiu, au influenta, oficial sunt intruchiparea insasi notiunii de lege si de stat, exista probabil o notiune ciudata ca e mai independent judecatorul daca are si salariu mare, si concediu mare, si casa de serviciu si pensie speciala…nu imi dau seama! La armata inteleg mai usor unde poate sa ii vina lui Barna si atora ideea de pensie speciala, desi trebuie zis ca militari in Romania inseamna multe lucruri, de la armata propriu-zisa, cu marina si aviatie militara, si pana la jandarmi, pompieri, unele servicii secrete etc ; suna patriotic, suna demn, suna generos, oamenii se sacrifica etc. Dar e totodata cazul cel mai flagrant de ineficienta si de faliment. Romania are in momentul de fata o armata de profesionisti nu de recruti si planuieste sa mentina sistemul asta. Daca planifici o armata – toate categoriile de forte, plus „armata de interior” jandarmii – de sa zicem 100.000 de oameni, nu poti sa ai mai mult de 10% ofiteri. Dar daca 90.000 de adulti (barbati si femei) ies periodic in puterea muncii pe la 47 de ani (ofiterii ii poti pastra pana la pensionarea normala), cand inca au copii sugari, cu pensii speciale peste media salariala din societate….nu stiu cum o sa poti mentine asta nici bugetar-financiar, si nici etic, social, adica nu o sa accepte asta, mai ales ca altora li se creste varata de pensionare si ies cu pensii mizere! O sa iasa razboi, sau hai conflict sa zicem, civil sau revolutie de la tensiunile astea! E prea evidenta nedreptatea in raport cu contributia reatului de membri ai societatii (mai ales ca daca se duc in misiuni de lupta, daca risca mult, de regula oamenii astia, putini dintre ei, primesc niste diurni si bonusuri speciale substantiale, ba le face si asigurari de viata statul la aia din Afganistan si pensii de urmas in caz de moarte etc)! S-a acceptat o data cand s-a pensionat marele corp ofiteresc al armatei de recruti, toti barbatii patriei sub arme, comuniste, dar nu e sustenabil sa pensionezi zeci de mii de oameni in puterea varstei cu pensii babane de-acum incolo ca o sa se supere lumea! Macar trebuie sa pui regula ca iesi la pensie la 47 de ani ca soldat, fruntas sau sergent, dar iei bani din pensie abia la 66-67 ca toata lumea!

  24. Genul asta de „exceptii”, fac imposibila insanatosirea vietii sociale. Normal este sa se anuleze TOATE pensiile speciale, asigurand salarii mari acolo unde este nevoie, salarii care sa genereze, la randul lor, pensii pe masura. Dar, odata cu acest „compromis prin exceptii”, iata ca am ajuns si la MU13 USR. Eu am ajuns.

  25. Urasc sistemul de justitie mai mult decat orice din societatea romaneasca (si ca institutii si ca oameni), iar cel mai mult ii urasc pe procurori.

  26. Iar Barna se pare ca usor-usor „se da pe brazda”.

  27. Magstratii sunt de neatins. Li s-a dat statut de casta privilegiata pentru ca sunt folositi ca maciuci in lupta politica. Cea ma mare coruptie e in serviciile secrete si justitie.

  28. Mari idiotenii mai spune si Barna (si acceptate, evident, de cei din jurul lui)! In Romania, se dau pensii speciale, pentru ca respectivii sa nu faca ceva ilegal. In America, in cazul magistratilor, daca acestia fac ceva ilegal, pensiile li se iau, nu li se dau… Deci, daca un magistrat face ceva ilegal, nu mai are dreptul la pensie!!! Deci foarte simplu rezolvat, si fara sa coste nimic societatea…

  29. Inca un exemplu ,privind modul de exprimare ,dar poate nu sunt cuvintele spuse,ci doar niste interpretari : ,Moldova pentru că este regiunea rămasă cea mai izolată de România sau Moldova are nevoie de legături, de legarea cu România,zice Barna la Bacau Ca si cind Moldova este separata de Romania . O exprimare un pic ciudata.

    • E o exprimare probabil nu rau intentionata dar incorecta si tipica pentru habarnismul ardelenilor. Ardelenii au multe calitati, dar sunt destul de provinciali ca gandire si orientare. Ei nu circula in restul tarii decat de la Brasov si de la Sibiu la Bucuresti – efectiv habar nu au de Moldova mai mult decat stereotipul care se impune sau care s-a impus si in raport cu Bucurestiul, cam tot asa cum bucuresteanul get-beget sau chiar venetic ca Firea din buricul Bucurestiului se crede in centrul lumii, dar e de fapt un provincial jalnic. Moldova nu e izolata geografic de Transilvania si Vestul tarii, numai ca nu prea calatoresc ardelenii : pasul Oittuz in judetul Bacau are drum national si iese repede in Brasov; pasul Ghimes are cale ferata; soseaua Cheile Bicazului duce mai repede la Targul Mures; pasul Tihuta mare parte din circulatia feroviara. Bineinteles, infrastructura asta de transport – adaugam aeroporturi la Bacau, Iasi si Suceava – e deficitara, invechita si trebuie imbunatatita, deocamdata insa nici pana la Sibiu nu a ajuns autostrada, stii? Drumul Oituz-Brasov e cam de nivelul Comarnic-Brasov, nu e mai prost sau mai bun! Deci se poate circula, si se circula, trebuie doar sa circule mai des ardelenii si peste versantul estic al Carpatilor. Moldova e intr-adevar izolata din punct de vedere al comertului si traficului extern care se face fie prin Ungaria deci prin Transilvania de Vest, fie prin Constanta, desi cu Galatiul in sud-est Molfova ar trebui sa isi dezvolte capacitati de export directe proprii prin portul acesta. Asta e, Vestul e la Vest….moldovenii de peste Prut sunt saraci, Ucraina e si saraca si haotica si destul de neprietenoasa cu Romania….n-au cum sa vina germanii in vizita in Romania prin Vaslui! Dar nu e asa mare izolare daca te straduiesti sa vezi lucrurile in concret, nu doar pe baza ideii adevarate ca o frontiera estica are mai putin trafic ca una vestica.