Articole

PNL îl acuză pe primarul Ploieştiului, Mihai Poliţeanu, de lipsă de comunicare cu aleşii din Consiliul Local

02 sept. 2
Viceprimarul liberal al Ploieştiului, Zoia Staicu, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că lipseşte comunicarea dintre primarul Mihai Poliţeanu şi consilierii locali, preşedintele PNL Ploieşti, Daniel Nicodim, arătând, la rândul său, că edilul trebuie să înveţe să îi consulte pe aleşii din forul legislativ local, transmite Agerpres. Cei doi, alături de liderul grupului consilierilor […]
Președintele Nicușor Dan, în vizită miercuri la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă / Încep lucrările de retehnologizare la Unitatea 1

02 sept.
Centrul de Hemodializă şi Compartimentul de Nefrologie din Spitalul Satu Mare rămân cu un singur medic, din octombrie / Doi medici au plecat către unităţi private, din cauza volumului mare de muncă / Pacienţii, avertizaţi că timpul de aşteptare va fi mare

Slovacia doreşte normalizarea relaţiilor cu Rusia / Bratislava anunţă că a reluat eliberarea vizelor pentru cetăţenii ruşi / Premierul Fico spune că nu înţelege de ce este singurul lider UE prezent la Beijing: „Se construieşte noua ordine mondială”

02 sept. 4
Majoritatea categoriilor de bugetari amenință cu greve și proteste, în perioada următoare, după ce tonul l-au dat magistrații și angajații primăriilor de comune și orașe, sub presiunea măsurilor de restructurare promovate de Guvernul Bolojan

Trump va face un anunţ "emoţionant" despre Departamentul Apărării, potrivit Casei Albe

Trump va face un anunţ „emoţionant” despre Departamentul Apărării, potrivit Casei Albe

02 sept.
Preşedintele american Donald Trump va face marţi în Biroul Oval un „anunţ emoţionant” despre Departamentul Apărării al SUA, a transmis Casa Albă, la câteva zile după ce preşedintele a sugerat că ar putea restabili vechiul nume al „Departamentului de Război” pentru acest minister, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. „Preşedintele va face un anunţ emoţionant […]
Ministrul Educaţiei spune că va cere directorilor de şcoli, printr-o adresă, să anunţe cum va începe şcoala în unităţile lor de învăţământ, pentru ca părinţii să ştie ce au de făcut pe 8 septembrie: Sunt convins că elevii vor fi primiţi în şcoli

Schimbările climatice cresc numărul deceselor în România: specialiștii califică riscul actual cauzat de căldură drept „critic” pentru sănătatea publică și avertizează asupra extinderii virusului West Nile

Educatoarea reţinută la Timișoara după ce un copil de aproape 2 ani s-a înecat într-un iaz a pierdut, în aceeaşi zi, şi o fetiţă, pe care apoi a găsit-o lângă o poartă / Femeia va fi propusă pentru arest preventiv / Creşa nu face parte din reţeaua şcolară

Rețetele Juanitei | Salată mexicană cu fasole roșie, porumb, avocado și legume/ O poți transforma ușor într-o salată cu pește sau cârnat picant

China este pe cale să dezvăluie „cel mai puternic sistem laser de apărare aeriană din lume”

Nu părea mare lucru în timpul repetițiilor: un sistem de arme neidentificat acoperit cu o prelată verde și montat pe un camion cu opt roți. Dar când prelata de protecție va fi îndepărtată miercuri, în timpul paradei Armatei Populare de Eliberare (APE) prin Beijing, „cel mai puternic sistem laser de apărare aeriană din lume” va […]
Justiţia din Turcia destituie conducerea filialei din Istanbul a Partidului Republican al Poporului, principalul partid de opoziţie

Ankara, 2 sep /Agerpres/ -Un tribunal din Turcia a revocat marţi conducerea filialei din Istanbul a Partidului Republican al Poporului (CHP). principala formaţiune de opoziţie, pentru presupuse nereguli la congresul din 2023, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Conform sentinţei consultate de agenţia citată, instanţa a anulat rezultatele congresului şi l-a exclus din […]
Fermierii greci au încasat peste 22 de milioane de euro din fraudarea ajutoarelor UE. Ancheta, pornită de Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi

Accident grav pe autostrada A1,  în zona localităţii Boiţa / Trei persoane au decedat / Traficul, blocat pe sensul Deva-Sibiu

Trei persoane care făceau lucrări la carosabil, pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona localităţii Boiţa, au fost grav rănite, marţi după-amiază, după ce au fost lovite de un TIR. Traficul rutier este blocat pe sensul Deva-Sibiu, fiind deviat pe la nodul rutier de la kilometrul 225, transmite News.ro. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, accidentul […]
Estul Afganistanului, lovit de un nou cutremur, cu magnitudinea 5,2

Estul Afganistanului, lovit de un nou cutremur, cu magnitudinea 5,2

02 sept.
Un nou seism, cu magnitudinea 5,2, s-a produs în estul Afganistanului marţi, conform Serviciului de Studii Geologice al Statelor Unite (USGS), la două zile după un cutremur cu magnitudinea 6, care a devastat mai multe provincii situate la graniţa cu Pakistanul şi care a ucis peste 1.400 de persoane, transmite agenția de știri AFP, citată […]
Premierul bulgar: Perturbarea GPS a avionului preşedintei CE nu e o ameninţare hibridă sau cibernetică. O investigaţie nu este necesară

02 sept. 1
Pasagerii unui Boeing 737 Max 8 al Virgin Australia, invitaţi să urineze în sticlă după defectarea celor trei WC-uri de la bord. Zborul Denpasar-Brisbane a durat şase ore. Un vas de toaletă plin de urină s-a revărsat pe podea

Sindicatele din administraţie anunţă că se pregătesc de grevă generală, dacă Guvernul nu renunţă la decizia de a desfiinţa "masiv" posturi

Sindicatele din administraţie anunţă că se pregătesc de grevă generală, dacă Guvernul nu renunţă la decizia de a desfiinţa „masiv” posturi

02 sept. 1
Situaţiile de preţuri negative la electricitate în Spania s-au dublat în acest an comparativ cu totalul din 2024

Numărul situaţiilor în care preţurile la electricitate au fost sub zero în Spania este deja de două ori mai mare decât totalul de anul trecut, după creşterea explozivă a producţiei de energie fotovoltaică, cel mai recent indiciu al modului în care autorităţile se chinuie să integreze producţia din ce în ce mai mare de energie […]
SURSE Ce a discutat președintele Nicușor Dan cu liderii coaliției de guvernare: grup de lucru special pentru reforma administrației / Ilie Bolojan are susținerea șefului statului și a liderilor coaliției de guvernare

02 sept. 15
Ministrul Justiției a invitat reprezentanții instituțiilor sistemului judiciar la o întâlnire de lucru ce vizează măsurile prevăzute programul de guvernare, în domeniul eficientizării justiției civile și penale