Toate ţările NATO vor atinge ţinta de cheltuieli pentru apărare de lungă durată de 2% din PIB în acest an, dar numai trei îndeplinesc obiectivul mai ambiţios stabilit de liderii Alianţei la ultimul summit din iunie, arată date făcute publice joi de NATO, informează Reuters şi AFP, transmite Agerpres. Multe state NATO şi-au mărit substanţial […]
Sezonul musonic devastator din Pakistan a adus numărul total de morţi la 805 la nivel naţional, după ce cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele ore din cauza inundaţiilor severe din provincia Punjab, cea mai populată provincie a ţării, informează joi EFE, potrivit Agerpres. „Până în prezent, 15 persoane şi-au pierdut viaţa din […]
Livrările de petrol rusesc către Ungaria şi Slovacia via conducta Drujba au fost reluate, după o întrerupere provocată săptămâna trecută de un atac ucrainean în Rusia, au anunţat joi grupul petrolier ungar MOL şi ministrul slovac al Economiei, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Spre deosebire de alte ţări din Uniunea Europeană, Slovacia şi Ungaria şi-au […]
Administraţia preşedintelui american Donald Trump a propus joi reducerea duratei de şedere în SUA pentru studenţii şi jurnaliştii străini, într-un context de înăsprire a restricţiilor pentru imigraţia legală în ţară, relatează AFP, preluată de Agerpres. Potrivit acestei propuneri, cetăţenii străini deţinători ai unei vize de studii nu vor fi autorizaţi să rămână mai mult de […]
Expert Forum (EFOR) a identificat o rețea coordonată de 17 conturi TikTok care au contribuit la creșterea promovării candidatului la alegerile parlamentare din Republica Moldova Vasile Costiuc, doar în ultima săptămână putând fi observate peste 1 milion de vizualizări folosind #vasilecostiuc. Rețeaua prezintă indicii clare de comportament inautentic, cu 993 de conturi „soldați” care urmăresc sistematic aceleași […]
Meteorologii au emis, joi, cod galben de caniculă pentru judeţele Timiş, Arad şi Bihor şi atenţionează că vineri de la prânz şi până la ora 21.00 se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, ce vor ajunge până la 37 de grade. De asemenea, potrivit sursei citate, indicele temperatură-umezeală va atinge, pe arii restrânse, pragul critic […]
Turcia a anunţat miercuri construcţia unui nou complex militar, Ogulbey, lângă Ankara, ca parte a sistemului său de apărare antiaeriană „Domul de Oţel” (Steel Dome), în valoare de 1,5 miliarde de dolari, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres. În timpul unui eveniment, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a subliniat importanţa sistemelor de apărare […]
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat miercuri că va candida la funcţia de secretar general al ONU, informează EFE, preluată de Agerpres. „Voi candida la funcţia de secretar general al ONU”, a confirmat diplomatul argentinian, întrebat de EFE despre această chestiune în timpul unei întâlniri cu presa la […]
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat miercuri că a numit-o în postul de ambasador în SUA pe Olga Ştefanişina, fost vicepremier şi fost ministru al justiţiei, transmite agenția de știri France Presse, citată de Agerpres. ”Procedurile oficiale sunt încheiate. Am semnat astăzi (miercuri – n.r.) un decret de numire a ambasadoarei”, a spus Zelenski în […]
Ministrul de externe britanic, David Lammy, a declarat miercuri că Regatul Unit va apăra întotdeauna Republica Moldova de „ameninţarea interferenţei” ruse, într-un mesaj menit să marcheze sărbătorirea Zilei Independenţei acestei ţări faţă de Uniunea Sovietică în 1991, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres. „Poporul Moldovei a făcut o alegere clară în favoarea libertăţii, […]
Pe Autostrada A0 Nord, între nodurile cu DN1A (Mogoșoaia–Buftea) și DN1 (Corbeanca), șoferii ar putea circula încă din mai 2026, într-un scenariu optimist, estimează Asociația Pro Infrastructură (API). Tronsonul este construit de compania românească Retter, care își propune inaugurarea înainte de termenul contractual, stabilit pentru noiembrie 2026. Potrivit API, șansele există, dar devin anticipabile dificultăți. […]