Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Zeci de mii acte de identitate scanate aparţinând turiştilor au fost furate de pe serverele unor hoteluri din Italia şi scoase la vânzare pe dark web, a anunţat Agenţia italiană de informaţii digitale (AGID), relatează AFP.
AGID „a detectat o activitate de vânzare ilegală de documente de identitate despre care se presupune că ar fi fost furate de la hoteluri care operează pe teritoriul italian”, a anunţat agenţia într-un comunicat.
„Este vorba de zeci de mii de scanări de înaltă rezoluţie ale paşapoartelor, cărţilor de identitate şi altor documente de identitate utilizate de clienţi în timpul operaţiunilor de înregistrare pentru cazarea în hotel”, se arată în comunicat, transmite Agerpres.
Agenţia, în mai multe comunicate succesive în ultimele zile, a menţionat aproape 100.000 de documente furate de hackeri.
Autorul care a scos la vânzare aceste documente, cunoscut sub pseudonimul „mydocs”, a susţinut că le-a obţinut „prin acces neautorizat la sisteme informatice, între iunie şi august 2025”.
Articolul continuă mai jos
În total, zece hoteluri din Italia sunt afectate de acest atac cibernetic, dar „nu este exclus ca şi alte cazuri să apară în zilele următoare”, au avertizat autorităţile.
AGID a avertizat, de asemenea, cu privire la „consecinţele pentru victime, care pot fi grave, atât financiare, cât şi juridice”, menţionând că aceste date, odată furate, „pot fi utilizate în scopuri frauduloase: crearea de documente false, deschiderea de conturi bancare sau furtul de identitate digitală”.
Hotelurile şi platformele de rezervări de cazare sunt în mod regulat ţinte ale atacurilor cibernetice, Marriott, Caesars, precum şi Booking.com, numărându-se printre victime.