„Suntem considerați trădători”: în Israel, ultimii pacifiști care susțin soluția celor două state se simt din ce în ce mai izolați

Conform unui sondaj, doar unul din cinci israelieni crede în posibilitatea unei coexistențe pașnice cu un stat palestinian. Pe străzile din Tel Aviv sau Ierusalim, susținătorii unei soluții cu două state încearcă să convingă o societate traumatizată de atacurile din 7 octombrie, scrie franceinfo.

„Rușine, rușine!”, strigă o sută de manifestanți la adresa lui Benjamin Netanyahu. La câțiva metri de casa prim-ministrului israelian, în Ierusalim, unele familii ale ultimilor 48 de ostatici reținuți în Fâșia Gaza și-au instalat corturile luni, 22 septembrie, pentru a cere încetarea războiului și întoarcerea celor dragi.

„Războiul pune în pericol ostaticii, provoacă moartea multor soldați și civili în Gaza. Nu este bine pentru nimeni”, repetă la microfon și în fața camerelor Vicky Cohen, mama lui Nimrod Cohen, un ostatic în vârstă de 19 ani. „Suferim și sperăm că [Benyamin] Netanyahu va simți durerea noastră și va auzi vocea poporului”, adaugă Michel Illouz, tatăl lui Guy Illouz, mort în captivitate.

În timp ce Donald Trump își laudă propunerea pentru un plan de pace și la doi ani după atacurile teroriste comise de Hamas, pe 7 octombrie 2023, doi din trei israelieni cer acum încetarea ostilităților, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Israelian pentru Democrație. În așteptarea unui eventual acord cu Hamas, armata israeliană continuă ofensiva terestră în orașul Gaza.

Opoziția față de această operațiune militară a luat amploare și tot mai mulți rezerviști refuză să se întoarcă pe front. Dar societatea israeliană se mobilizează în principal pentru eliberarea ostaticilor. În același sondaj, doar 2% din populația evreiască din Israel consideră că încetarea suferințelor locuitorilor din Gaza este un motiv suficient pentru a opri războiul. De altfel, potrivit unui sondaj recent al Pew Research Center, proporția israelienilor care mai cred în posibilitatea unei coexistențe pașnice între Israel și un stat palestinian a scăzut la 21%, cu 14 puncte procentuale mai puțin decât în primăvara anului 2023, înainte de începerea războiului.

„Tortura chineză” a guvernului Netanyahu

De doi ani, câteva asociații se mobilizează regulat la Tel-Aviv și nu ezită să arate fotografii cu copii palestinieni, pentru a aminti de distrugerile masive, de foametea actuală și de cei peste 65 000 de morți din Gaza. Câteva personalități încearcă să dea ecou acestei proteste, precum Mika Almog, nepoata fostului prim-ministru Shimon Peres, care denunță public „crimele de război” din Gaza. Dar aceasta rămâne acțiunea unei mici minorități.

În sediul „Standing Together”, una dintre aceste organizații pacifiste, militanții organizează ședințe nocturne pentru a pregăti acțiunile viitoare. Galit Mass-Ader păstrează speranța, asigurând că, în doi ani, cel puțin 2.000 de persoane s-au alăturat mișcării sale, care militează împotriva ocupării teritoriilor palestiniene și pentru „pace, egalitate și justiție pentru toți”. „La început, mulți oameni ne priveau ca pe niște nebuni, pentru că spuneam că războiul trebuie să înceteze și că trebuie să se ajungă la acorduri. Astăzi, apelul nostru este preluat de familiile ostaticilor”, constată ea.

La intrarea în local, un câine cu o privire blândă se întinde pe o canapea veche. Se numește „Gramsci”, în referință la intelectualul comunist italian care a teoretizat conceptul de hegemonie culturală, potrivit căruia succesul politic se joacă mai întâi în mințile oamenilor, înainte de a câștiga la urne. Galit Mass-Ader știe că ideile sale sunt deocamdată minoritare și este îngrijorată să vadă că societatea israeliană se îndreaptă „din ce în ce mai mult spre dreapta, de douăzeci de ani”: „Guvernul este foarte priceput în metoda sa. Este ca o tortură chinezească.”

„Vă repetă întruna că nu trebuie să aveți încredere în arabi, că nu puteți trăi alături de ei. Și funcționează, oamenii înghit totul”, spune Galit Mass-Ader.

Descriind proiectul său de „super Sparta”, o referință la orașul-stat militarizat din Grecia antică, Benyamin Netanyahu a stârnit totuși îngrijorări în opinia publică. „El se concentrează pe supraviețuirea sa politică și pe menținerea guvernului său. Cu cât războiul se prelungește, cu atât se agață mai mult de funcția sa”, denunță Orin, o manifestantă în vârstă de 35 de ani, care ține un pancartă prin care solicită încetarea focului.

La un an de la următoarele alegeri legislative, sondajele indică o înfrângere a coaliției de dreapta și de extremă dreapta a prim-ministrului, dar unii se tem acum de o amânare a scrutinului. Iar opoziția israeliană, fragmentată, este departe de a se ralia unei soluții cu două state. Este suficient să vedem reacția principalilor responsabili politici în momentul recunoașterii statului Palestina de către Franța și alte țări occidentale. Centristul Yaïr Lapid a regretat „o eroare diplomatică și etică”, iar chiar și liderul stângii, Yaïr Golan, s-a opus inițiativei: „A vorbi despre un stat palestinian în acest moment este distructiv pentru Israel.”

„Punerea în discuție a statu quo-ului”

„Personalitățile politice se gândesc că vor pierde voturi. Se gândesc că suntem încă în război, că suntem încă sub șoc și că nu putem spune totul”, analizează politologul Denis Charbit. Acest susținător al unei soluții cu două state știe că ideile sale „au fost întotdeauna minoritare” în Israel, dar astăzi se teme că nu va mai avea niciun cuvânt de spus. „Pentru mine, 7 octombrie pune sub semnul întrebării statu quo-ul privind problema palestiniană. Stânga spunea că conflictul poate fi rezolvat. [Benyamin] Netanyahu nu dorea acest lucru și se mulțumea să gestioneze situația. Odată cu 7 octombrie, această narațiune se destramă”, estimează el.

Pentru cercetătorul de stânga, doar ziarul Haaretz și câteva site-uri independente încearcă să facă auzită o altă voce în Israel. „Toți ceilalți sunt ca asistenții medicali sau infirmierii: se mulțumesc să panseze rănile societății. Există o renunțare deontologică a întregii prese israeliene”, afirmă el. Acest specialist în sionism este îngrijorat să vadă că poziția guvernului Netanyahu, care consideră recunoașterea statului palestinian ca „o recompensă pentru terorism și Hamas”, este larg acceptată în cadrul societății. „Este o recompensă, dar din cauza suferinței palestiniene”, susține el.

La treizeci de ani după asasinarea lui Yitzhak Rabin de către un extremist religios israelian opus procesului de pace, societatea israeliană pare din ce în ce mai puțin dispusă la compromis. În 1997, Knesset a votat o lege comemorativă pentru a onora memoria prim-ministrului israelian, dar Denis Charbit a observat într-un sondaj recent că școlile se mulțumesc acum cu strictul minim atunci când vorbesc despre laureatul Premiului Nobel pentru pace, artizanul acordurilor de la Oslo: „Se ține un minut de reculegere, se afișează un panou, se arată niște fotografii și gata!”

„Interesul vital al Israelului”

„Acum, a vorbi despre soluția cu două state înseamnă a fi considerat deja un trădător”, estimează Charles Enderlin, fost corespondent al France Télévisions la Ierusalim. Mai există încă idealisti care încearcă să apere această poziție, precum asociația Zazim, care a lansat recent o petiție pentru recunoașterea unui stat palestinian. Inițiativa a strâns 9 000 de semnături. „Recunoașterea nu este doar justă și legitimă, ci și în interesul vital al Israelului”, explică Raluca Ganea, directoarea organizației.

După șocul din 7 octombrie, ale cărui urme sunt omniprezente în Israel, unii se întreabă dacă mai este posibil să se vorbească despre pace. În kibbutzul Beeri, în mijlocul caselor devastate de atacurile Hamas, Rami Gold nu vrea să audă de această recunoaștere. „Au ucis pe ultimii care mai credeau în pace. Au pierdut șansa de a trăi alături de noi”, spune acest fost militar în vârstă de 72 de ani, care și-a pierdut mulți dintre vecini în urmă cu doi ani.

„Unii dintre colegii și prietenii mei au supraviețuit zilei de 7 octombrie. Sunt mai hotărâți ca niciodată să lucreze pentru pace”, răspunde Raluca Ganea. „Ei știu că doctrina lui [Benyamin] Netanyahu, care constă în a se mulțumi să gestioneze conflictul (…), a dus la această tragedie.” Prim-ministrului israelian i se reproșează în mod regulat că a permis Qatarului să finanțeze Hamas pentru a se impune mai bine în Fâșia Gaza. Cofondatoarea Zazim nu minimizează însă temerile israelienilor cu privire la siguranța lor. „Am cunoscut o teamă existențială și un traumatism colectiv permanent. Trebuie să recunoaștem acest lucru și să îl remediem”, explică ea.

Marea teamă a israelienilor

Denis Charbit invită, de asemenea, să se facă distincția între extremiștii religioși favorabili colonizării și unui „mare Israel” și majoritatea concetățenilor lor care „nu doresc un stat palestinian pentru că, mai ales, le este frică”. El povestește uimirea sa față de o prietenă de stânga care i-a mărturisit recent că a depus o cerere pentru a obține permis de port-armă „pentru a se simți în siguranță”.

Israelul rămâne o țară foarte mică, o fâșie de pământ înconjurată de țări arabe și care se simte constant amenințată. „Dacă ne uităm la frontierele din 1967, sunt 15 kilometri între Tel Aviv și linia verde, 35 de kilometri între Ashkelon și Hebron”, amintește cercetătorul. „Nu uitați niciodată dimensiunea mică a statului Israel. Nu suntem Rusia.”

„Deocamdată, o parte a opiniei publice continuă să susțină guvernul indiferent de ce se întâmplă, dar cred că acest lucru se datorează în mare parte traumatismului din 7 octombrie”, estimează Orin, activistă pacifistă care își continuă lupta în piața ostaticilor din Tel Aviv. „Este ca și cum am fi într-o stare de incertitudine, cu acest război care continuă, și este foarte dificil să mergem mai departe.” Pentru a spera la o deschidere în Israel, trebuie mai întâi să mizăm pe „sfârșitul războiului”, estimează Denis Charbit. „Dar va fi dificil pentru spațiul mediatic să revină la ceea ce era înainte. Când durează două săptămâni, este mai ușor. Dar doi ani, asta lasă urme.”