
Străzi deschise în București: Parade, spectacole pentru copii, demonstraţii de pictură şi concerte, în week-end
Parade, spectacole pentru copii, demonstraţii de pictură şi concerte se regăsesc în programul „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” din acest weekend, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), sâmbătă şi duminică vor avea loc, pe Calea Victoriei, spectacole, parade şi demonstraţii artistice în aer liber. Opera Comică pentru Copii aduce, în ambele zile, veselia Paradelor Personajelor, care vor transforma zona bulevardului Dacia – Cercul Militar „într-un loc al poveştilor vii”. Tot aici, trecătorii pot asista la demonstraţiile de pictură pe pânză în aer liber ale Asociaţiei Artiştilor Plastici din Bucureşti, organizate sâmbătă la Muzeul Colecţiilor de Artă şi duminică în zona Parcului Kretzulescu.
Teatrul „Ion Creangă” va anima seara de sâmbătă cu Parada Personajelor de poveste, urmată de un spectacol stradal plin de energie în Piaţa Revoluţiei, susţinut de Circul Metropolitan Bucureşti. Duminică este programat un nou moment al circului.
În Sectorul 5, strada Bârcă se transformă într-un parc urban. De dimineaţă până seara, întreaga zonă este animată de jocuri sportive şi interactive, de la meciuri de baschet şi fotbal până la jocuri de societate în versiuni gigant, alături de animatori pe picioroange, mimi şi ateliere de face painting.
Copiii pot descoperi universul poveştilor prin spectacolele „Licurici” (Biblioteca Metropolitană Bucureşti) şi „Capra cu trei iezi” (Teatrul de Animaţie Ţăndărică), iar adolescenţii şi tinerii sunt aşteptaţi la ateliere creative şi demonstraţii artistice. Atmosfera devine şi mai spectaculoasă cu prezentările Jandarmeriei Române şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care aduc pe stradă echipamente, autospeciale şi exerciţii demonstrative.
Programul muzical completează diversitatea weekendului: sâmbătă seară, publicul va asculta un concert de muzică uşoară şi un spectacol de percuţie oferit de Şcoala de Artă Bucureşti, iar duminică, aceeaşi scenă va fi animată de un concert de muzică populară şi de recitalul Ozanei Barabancea.
În cadrul programului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” din acest weekend, Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă şi duminică, între orele 10:00 şi 22:00, pe segmentul de drum cuprins între bulevardul Dacia şi intersecţia cu Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiilor. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Ştirbei Vodă, strada C.A. Rosetti, strada Dem I. Dobrescu, strada Ion Câmpineanu şi bulevardul Regina Elisabeta.
Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.
Strada Piaţa Amzei (segmentul cuprins între Calea Victoriei şi Piaţa Amzei) şi strada Christian Tell (segmentul cuprins între străzile Biserica Amzei şi Piaţa Amzei) devin pietonale, sâmbătă şi duminică, între orele 10:00 şi 22:00.
Pe strada Bârcă, traficul rutier este restricţionat de vineri, ora 22:00, până luni, 8 septembrie, ora 6:00, în zona cuprinsă între strada Dumbrava Nouă şi Calea Rahovei.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.