Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Persoanele de peste 70 de ani nu vor mai fi obligate să-şi reînnoiască cărţile de identitate în Italia, a anunţat guvernul premierului Giorgia Meloni într-un demers destinat să uşureze viaţa seniorilor, transmite agenția de știri DPA, citată de Agerpres.
În conformitate cu prevederile unui ordin executiv ce va fi emis în următoarele zile, cărţile de identitate care expiră după vâr sta de 70 de ani vor rămâne valabile pe termen nelimitat pentru a „uşura viaţa” cetăţenilor în vârstă, a declarat miercuri ministrul administraţiei publice, Paolo Zangrillo.
În decizia sa, guvernul italian a pornit de la faptul că persoanele în vârstă sunt afectate în mod special de cozile lungi de la instituţiile publice, iar multe dintre ele au dificultăţi î n utilizarea sistemelor de programare online, unii dintre seniori neavând acces la un computer.
Italia are una dintre cele mai ridicate speranţe de viaţă din Europa, aproximativ una din cinci persoane având peste 70 de ani.