
Un bărbat care se dădea drept ”şeful procurorilor europeni”, trimis în judecată pentru trafic de influenţă / A cerut 60 de mii de euro pentru a scăpa un afacerist de un dosar instrumentat de Parchetul European
DNA a trimis în judecată un bărbat pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins în timp ce primea 60.000 de euro de la o persoană, bani ceruţi în schimbul promisiunii că va interveni la judecători pentru a-l scăpa pe un afacerist de un dosar penal instrumentat de Parchetul European, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul respectiv se numeşte Mihail Cristinel Militaru, iar afaceristul pentru care ar fi promis că va interveni este Jean Paul Tucan.
Mihail Cristinel Militaru s-ar fi dat drept şef al procurorilor europeni din România, postură din care susţinea că poate interveni la judecători.
„În zilele de 29 august 2025 şi 4 septembrie 2025, inculpatul M.M.C. ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma totală de 180.000 de euro, promiţând în schimbul sumei respective că îşi va exercita presupusa influenţă asupra judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti, pentru a-i determina pe aceştia să pronunţe o soluţie de restituire a cauzei la procuror, în cadrul procedurii de cameră preliminară, privind un dosar penal în care un om de afaceri a fost trimis în judecată de Parchetul European – EPPO. În ziua de 10 septembrie 2025, în timp ce se aflau într-un complex turistic din Delta Dunării, inculpatul M.M.C. ar fi primit de la martorul respectiv, prin intermediul unei alte persoane, suma de 60.000 de euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, a transmis DNA, joi, printr-un comunicat de presă.
Conform portalului instanţelor, Jean Paul Tucan a fost trimis în judecată de Parchetul European în luna august, alături de compania J.T. Grup Oil SA, pentru schimbarea destinaţiei fondurilor sau activelor obţinute ori reţinute din bugetul UE.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.