
Mutarea surpriză de la RedBull care poate schimba echilibrul F1 în 2026: Proprietarii reiau negocierile cu Alex Albon
Proprietarii RedBull Racing au reluat discuțiile cu Alex Albon pentru o revenire spectaculoasă la echipa cu sediul la Milton Keynes, transmite f1oversteer.com.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Proprietarii RedBull Racing vor o revenire a lui Alex Albon la echipă
Pilotul thailandez ar putea redeveni coechipierul lui Max Verstappen după o pauză de șapte ani de zile.
RedBull este într-o ușoară criză de opțiuni atunci când vine vorba despre cel de-al doilea pilot pentru 2026: Yuki Tsunoda nu a dat satisfacție, Liam Lawson este văzut doar ca o soluție de avarie, iar Isack Hadjar poate avea soarta celorlalți piloți care au făcut pasul de la sora mai mică Racing Bulls.
Tocmai de aceea, proprietarii echipei caută o soluție ideală, un pilot numărul doi care să aducă puncte pentru RedBull în ierarhia constructorilor din F1.
Noul regulament tehnic din 2026, care va schimba complet arhitectura motoarelor, i-a forțat pe austrieci să fie mai prudenți ca oricând.
Echipa are nevoie de doi piloți constanți, nu doar de Max Verstappen care duce tot greul RedBull Racing în ambele clasamente.
Revenind la Isack Hadjar, el poate părea soluția optimă pentru sezonul viitor, dar totuși proprietarii RedBull caută o soluție experimentată pentru 2026.
Conform Motorsport Italia, Red Bull a reluat discuțiile cu Alex Albon în vederea unei posibile reveniri.
Thailandezul a adunat deja 121 de starturi în Formula 1, s-a reinventat efectiv la Williams și a atras din nou atenția șefilor echipei din Milton Keynes.
Acum, Albon este văzut ca un pilot matur și echilibrat, capabil să gestioneze presiunea fantastică pe care Max Verstappen o are în jurul său.
„Toată lumea de la Williams este entuziasmată pentru 2026”, notează sursa italiană, dar o ofertă RedBull ar fi greu de refuzat, chiar dacă ar implica un risc enorm pentru cariera sa.
Guenther Steiner, fost șef al Haas, este de părere că RedBull trebuie să-l scoată cât mai repede din ecuație pe Yuki Tsunoda, pilot care este doar o „umbră” în acest sezon.
„E nevoie de cineva care să-l poată împinge pe Verstappen, nu doar să-l urmeze”, a spus Steiner, sugerând că Albon ar fi o alegere logică.
Chalerm Yoovidhya, șeful thailandez al RedBull, este conform sursei citate principalul susținător al ideii ca Alexander Albon să revină la echipă.
Albon este văzut de către acesta ca un ambasador ideal pentru brand, dar și un pilot cu o poveste de revenire spectaculoasă.
În vârstă de 29 de ani, Albon a fost pilot RedBull Racing între 2019 și 2021.
Clasamentul piloților din Formula după cursa de la Baku
1 Oscar Piastri (McLaren) 324 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 299
3 Max Verstappen (RedBull) 255
4 George Russel (Mercedes) 212
5 Charles Leclerc (Ferrari) 165
6 Lewis Hamilton (Ferrari) 121
7 Kimi Antonelli (Mercedes) 78
8 Alexander Albon (Williams) 70
9 Isack Hadjar (Racing Bulls) 39
10 Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 37
11 Lance Stroll (Aston Martin) 32
12 Carlos Sainz (Williams) 31
13 Liam Lawson (Racing Bulls) 30
14 Fernando Alonso (Aston Martin) 30
15 Esteban Ocon (Haas) 28
16 Pierre Gasly (Alpine) 20
17 Yuki Tsunoda (RedBull) 20
18 Gabriel Bortoleto (Kick Sauber) 18
19 Oliver Bearman (Haas) 16
20 Franco Colapinto (Alpine) 0
21 Jack Doohan (Alpine) 0.
Clasamentul constructorilor din F1
1 McLaren 623 puncte
2 Mercedes 290
3 Ferrari 286
4 RedBull Racing 272
5 Williams 101
6 Racing Bulls 72
7 Aston Martin 62
8 Kick Sauber 55
9 Haas 44
10 Alpine 20
Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1
- Australia (Albert Park) – Câștigător Lando Norris
- China (Shanghai) – 23 martie – Câștigător Oscar Piastri
- Japonia (Suzuka) – 6 aprilie – Câștigător Max Verstappen
- Bahrain (Sakhir) – 13 aprilie – Câștigător Oscar Piastri
- Arabia Saudită (Jeddah) – Câștigător Oscar Piastri
- Miami (International Autodrome) – Câștigător Oscar Piastri
- Emilia Romagna (Imola) – Câștigător Max Verstappen
- Monaco (Circuit de Monaco) – Câștigător Lando Norris
- Barcelona (Montmelo) – Câștigător Oscar Piastri
- Canada (Gilles Villeneuve, Montreal) – Câștigător George Russell
- Austria (Spielberg) – Câștigător Lando Norris
- Marea Britanie (Silverstone) – Câștigător Lando Norris
- Belgia (Spa-Francorchamps) – Câștigător Oscar Piastri
- Ungaria (Hungaroring) – Câștigător Lando Norris
- Olanda (Zandvoort) – Câștigător Oscar Piastri
- Italia (Monza) – Câștigător Max Verstappen
- Azerbaijan (Baku) – Câștigător Max Verstappen
- Singapore (Marina Bay) – 5 octombrie
- SUA (Austin) – 19 octombrie
- Mexic (Hermanos Rodriguez) – 26 octombrie
- Sao Paulo (Interlagos) – 9 noiembrie
- Las Vegas (Nevada) – 22 noiembrie
- Qatar (Lusail) – 30 noiembrie
- Abu Dhabi (Yas Marina) – 7 decembrie.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.