Mulahii, militarii şi lupta Iranului pentru valută

Garda Revoluţionară, căreia i-a aparţinut şi generalul Soleimani, ucis recent de americani, reprezintă o adevărată forţă economică în Iran. E posibil să devină şi mai influentă odată cu slăbirea economiei iraniene, scrie Andreas Becker într-o analiză Deutsche Welle.

Corpul Gărzii Revoluţionare Islamice sau Garda Revoluţionară, numită şi Pasdaran, este de fapt o organizaţie paramilitară, care, împreună cu armata regulată permanentă (Artesh) formează forţele militare ale Iranului. Parlamentul iranian tocmai a suplimentat considerabil bugetul alocat Gărzii.

Statele Unite califică Garda Revoluţionară drept „organizaţie teroristă”. Şi din acest motiv, preşedintele SUA, Donald Trump, a subliniat că eliminarea generalului Quasem Soleimani, comandantul unităţii de elită a Gărzii Revoluţionare, a fost în fond un act de autoapărare.

Garda iraniană joacă şi economic un rol major. Potrivit experţilor, cel puţin o treime din puterea economică a Iranului este asigurată de firme care se află sub controlul Gărzii Revoluţionare. La acestea se mai adaugă şi fundaţii religioase.

Cele patru organizaţii puternice

Behzad Nabavi, politician reformator iranian, fost vicepreşedinte al Parlamentului, estimează că 60 la sută din proprietatea privată a statului sunt deţinute de numai patru organizaţii:

– concernul „Khatam El-Anbiya” („Pecetea profetului”), conglomerat considerat drept braţul economic al Gărzii Revoluţionare

– „Setad Ejarie farmene Imam” („Organizaţia de executare a ordinului imamului Khomeini”), căreia îi aparţin între altele bănci, firme de telecomunicaţii şi instalaţii petroliere.

– „Bonyade Mostazafin” (Fundaţia pentru nevoiaşi”), finanţată iniţial din averile confiscate ale funcţionarilor fostului regim al şahului

– „Astan-e Qods-e Razavi” („Sfântul altar al imamului Reza”), organizaţie căreia îi aparţin peste 50 de întreprinderi şi fabrici.

În consecinţă, Garda Revoluţionară l-a acuzat în instanţă pe Behzad Nabavi pentru calomnie, declarând că cele patru organizaţii amintite au o pondere la proprietatea de stat de nici măcar două procente – după cum relatează revista online „Iran Journal”.

Deşi în ultimii ani guvernul s-a străduit să privatizeze o parte a economiei iraniene, diferenţa dintre proprietatea privată, de stat, militară şi religioasă e vagă. „Strict juridic, cele mai multe bănci din Iran sunt astăzi societăţi private pe acţiuni”, explică Michael Tockuss, directorul executiv al Camerei de Comerţ Germano-Iraniene, cu sediul la Hamburg, adăugând că totuşi: „… adesea acţiunile sunt deţinute de societăţi de investiţii financiare ale întreprinderilor de stat”. Nu rareori, mai spune Tockuss, există firme particulare conduse de generali pensionaţi, vârsta de pensioanre în armată fiind de 50 de ani.

Corupţie şi nepotism

Toate acestea susţin un sistem marcat de corupţie şi nepotism, fapt criticat public de însuşi preşedintele iranian Rohani în repetate rânduri. În noiembrie 2019, justiţia a anuţat că se va ocupa şi de cazuri de corupţie în care e vorba de sume de miliarde. „De ce nu sunt urmăriţi şi marii rechini?” întreba Rohani, citat de publicaţia lunară Iran-Report, editată pentru fundaţia Heinrich Böll de scriitorul Bahman Nirumand, stabilit în Germania.

Doar în momente de relaxare, influenţa generalilor şi a mulahilor scade. Aşa cum s-a întâmplat, de pildă, în 2017, când occidentul a redus sancţiunile la adresa Iranului în urma încheierii cu succes a acordului nuclear cu Iranul. Atunci guvernul a oferit două contracte bănoase unor firme din Franţa şi Coreea de Sud. De regulă concernul „Khatam El-Anbiya”, controlat de Garda Revoluţionară, beneficiază de contractele guvernamentale – şi fără licitaţie.

Dar între timp situaţia s-a schimbat radical. „Odată cu sancţiunile SUA, înfloreşte economia subterană. De aceea nu poate spune nimeni cu precizie cât petrol exportă în momentul de faţă Iranul”, subliniază Michael Tockuss. Pe lângă exporturile oficiale, există o sumedenie de exporturi indirecte, efectuate prin intermediul ţărilor vecine sau nave petroliere care navighează pe mările şi oceanele lumii fără transpondere radar, livrând în secret combustibil, mai aflăm de la reprezentantul Camerei de Comerţ Germano-Iraniene. „Vremea sancţiunilor nu este una a transparenţei şi a progresului economic”, conchide acesta.

Lupta pentru valută

Sigur e doar că de la impunerea sancţiunilor SUA, exportul de petrol a scăzut dramatic. Între timp recunoaşte şi preşedintele Rohani că e aşa, atrăgând atenţia că ţara sa se află în stare de urgenţă: „Cum să ne administrăm ţara dacă întâmpinăm probleme cu vânzările de petrol?” – se întreabă preşedintele, citat de publicaţia Iran-Report.

Rohani vrea să-i pregătească astfel pe iranieni cu privire la vremurile grele care îi aşteaptă, crede Tockuss. Cu alte cuvinte că pe viitor cheltuielile bugetare vor trebui finanţate şi mai substanţial prin taxe şi impozite de către populaţie.

Că aceasta implică un mare risc politic au dovedit-o şi protestele din luna noiembrie, declanşate după scumpirea preţului la benzină – „cele mai violente din ultimii 30 de ani”, după cum notează Iran-Report. Nemulţumirea populaţiei e mare, iar scumpirile de preţ sunt pentru forţele conservatoare un bun prilej să arate că reformatorii din jurul preşedintelui Rohani nu sunt stăpâni pe situaţie, apreciază publicistul Nirumand, adăugând: „E posibil ca Rohani să fie constrâns să demisioneze şi Garda Revoluţionară să preia puterea, încercând prin şi mai multă violenţă şi cenzură să guverneze ţara”.

Un lucru nu este de aşteptat, apreciază Michael Tockuss, anume ca Iranul „să cedeze din motive economice”, şi avertizează faţă de „capacitatea de a rezista şi îndura a iranienilor”.

Foto: Soldați din trupele Gardienii Revolutiei Islamice (sursa: Contul de twitter al Gărzii)