Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul premier Marcel Ciolacu afirmă, marţi, că inflaţia a ajuns la la 7,8%, ceea ce face oblugatorie luarea unor măsuri de către guvernul Bolojan. ”Indiferent cât de grea este situaţia economică a ţării, Guvernul nu poate sta cu mâinile în sân”, a transmis fostul premier, anunță News.ro.
”Inflatia a explodat la 7,8%, adică ne-am întors în urmă cu 2 ani! Iar asta înseamnă reducerea puterii de cumpărare a populaţiei, mai ales a celor cu venituri reduse. În iunie 2023, când am devenit premier, am promis că duc inflaţia la o singură cifră, de la 10.3% la cât am preluat-o. M-am ţinut de cuvânt şi am lăsat inflaţia pe un palier de 5%, prin plafonarea preţurilor la energie şi gaze pentru populaţie şi IMM –uri. Asta a salvat de la faliment 40% din gospodăriile populaţiei şi peste 95% dintre IMM-uri. În plus, am plafonat marja comercială la alimentele de bază şi am acordat subvenţii ce au stimulat creşterea ofertei, a producţiei la alimente şi energie”, a scris, marţi, pe Facebook, Marcel Ciolacu.
Potrivit acestuia, ”azi vedem o explozie a inflaţiei, pe fondul creşterii dramatice a preţurilor la energie, a facturilor românilor şi a companiilor. O explozie a preţurilor la alimente, mai ales din cauza creşterii preţurilor la energie”.
”Şi încă nu se văd efectele complete ale creşterii TVA, intrată în vigoare de la 1 august!”, a mai transmis fostul premier.
Acesta crede că Guvernul actual trebuie să ia urgent măsuri:
Articolul continuă mai jos
1. Aplicarea impozitului progresiv de la 1 ianuarie 2026, măsură care ar aduce echitate socială şi 11,4 miliarde lei la bugetul de stat;
2. Asigurarea de plăţi compensatorii (one off) pentru cei cu pensii mici şi creşterea salariului minim cu procentul de creştere a costului vieţii;
3. Dialog cu ANRE si companiile de producţie, furnizare, distribuţie din domeniul energiei, pentru a construi un mecanism de stopare a speculei.
”Indiferent cât de grea este situaţia economică a ţării, Guvernul nu poate sta cu mâinile în sân în timp ce puterea de cumpărare a populaţiei se reduce dramatic”, a mai transmis Ciolacu.
Rata anuală a inflaţiei în luna iulie, comparativ cu luna iulie 2024, a fost 7,8%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2025 comparativ cu luna iunie 2024 s-a ridicat la 5,7%.
Banca Naţională a României (BNR) revizuieşte în sus prognoza de inflaţie de la 4,6% la 8,8% pentru anul 2025, a anunţat guvernatorul Mugur Isărescu, în coferinţa de presă privind raportul trimestrial asupra inflaţiei. El consideră că, dacă vrem să evităm recesiunea, este esenţială o creştere a absorbţiei fondurilor europene.
Singura întrebare este de ce nu a ajuns încă acest individ Ciolacu la pușcărie. Ne-a dus la deficit 10% iar acum se întoarce să ne predea lecții de macroeconomie.
Mai exista Ciordacu? Are tupeul sa scoata capul din vagauna ? Pe deasupra mai da si sfaturi…… Intr-o tara mai de la apus era demult cu gratii in fata ochilor si cu unguentul in buzunar ! Ce ipocrit infect ! (M#13 PSD )
cat tupeu are PSD-istul asta
1 – el a creat aceasta criza. intr-o tara normala trebuia sa fie la parcher sau in ares, NU sa dea interviuri
2 – am vazut masurile lui… inflatie 10% si deficit 9%… deci in principiu, ce masuri propune ciolacu este exact ce NU vrei sa faci!
3 – a mai marit si impozitu la IT si a b elit itu din romania in asa fel incat DUPA impozite (ma rog taierea scutirii) statu a PIERDUT bani, nu a castigat… si de bine” ce a mers omu se gandeste la progresiv…. ceea ce la ce se intampla acu in romania si in lume, inseaman direct FALIMENTUL romaniei!
Pungasul asta nu se lasa pana nu ne baga in faliment!
Bai esti nebun? Pai doar din cauza masurilor luate de voi am ajuns unde am ajuns. Ce tupeu are sa mai scoata capul din groapa.
Dacă ne arăți diploma de BAC Ciolacule, ca tine o să facem!
Mai există infracțiunea de subminare a economiei naționale…?
Omul ăsta chiar nu își dă seama că e penibil?
Orice prost își dă cu părerea!
ce „destept” e … credeam ca vine cu solutii de genul sa se opreasca HOTIA !!!
Asta e obraznicie
Infractorul ăsta ne dă lecții de economie după ce a devalizat bugetul de stat! La pușcărie, ciordacu la pușcărie!