Home » Articole » Isărescu, avertisment pentru Guvern: ”S-a dat prea mult, nu s-a ţinut cont de cât poate duce economia României. S-a dat de lucru altor economii”

Isărescu, avertisment pentru Guvern: ”S-a dat prea mult, nu s-a ţinut cont de cât poate duce economia României. S-a dat de lucru altor economii”

05 iun. 2019
Isărescu, avertisment pentru Guvern: ”S-a dat prea mult, nu s-a ţinut cont de cât poate duce economia României. S-a dat de lucru altor economii”
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Ascultă articolul

Guvernatorul Mugur Isărescu a lansat miercuri un nou avertisment pentru Guvern, spunând că „s-a dat prea mult”, fără a ţine cont de cât poate să ducă economia, astfel că România a ajuns să importe prea mult. El a criticat, de asemenea, instabilitatea legislativă, dată de Ordonanţa de Urgență 114/2018, scrie Adevărul.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Mugur Isărescu a anunţat că principalul risc sistemic identificat de Banca Naţională este cel legat de deteriorarea echilibrelor macroeconomice, pentru că deşi România a avut un ritm mediu anual de creştere de peste două ori mai mare decât UE, creşterea economiei româneşti a fost însă corelată cu o dinamică ridicată a importurilor.

„Este bine că avem creştere economică, dar hai să vedem cum o obţinem. Dacă continuăm cu această tendinţă, mai devreme sau mai târziu trebuie să facem o corecţie şi orice corecţie costă şi nu e plăcut, e dureros”, a declarat miercuri Mugur Isărescu, la conferinţa de lansare a Raportului asupra Stabilităţii Financiare. Guvernatorul a precizat că raportul încearcă să sugereze şi cum am putea rezolva problema dezechilibrelor macroeconomice, principalul risc sistemic identificat de BNR. Raportul se referă la mărimea deficitului bugetar, mărimea deficitului de cont curent şi structura creşterii economice, bazată în mare parte pe consum acoperit din importuri.

Mugur Isărescu a menţionat că este nevoie de o reechilibrare. „Nu ne gândim neapărat să trecem spre surplus comercial extrem de rapid. Reechilibrarea sustenabilă a situaţiei extrene trebuie să conţină două componente esenţiale. Prima este de natură fiscală, pentru a reduce treptat deficitul bugetar în direcţia atingerii obiectivului pe termen mediu, celebrul MTO. A Doua constă în accelerarea reformei structrale, de natură să sporească înzestrarea cu factori de producţie, acei factori care cresc productivitatea şi facilitează competitivitatea produselor şi industriilor româneşti”.

Potrivit lui, acestea este fundamentul pe care se poate aşeza o creştere durabilă a ofertei interne, care să poată satiface o parte mai mare din cererea internă şi să ducă la reducerea deficitului extern.

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Citește tot articolul pe Adevărul

Comentarii
  • pai nu exista nimeni in psd care sa inteleaga macar ceva in termeni gen „dezechilibre macroeconomice”, acolo stiu doar cuvintele: spaga, dosar penal, si celebrul slogan. intrebati-o pe Viorica ce e asta „economie de tara” si va zice ca nu stie „de tara” dar stie ca atunci cind nu se spala pe dinti dimineata economiseste 1 gram de pasta

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.