Home » Articole » IPJ Iaşi anchetează prezenţa unor cetăţeni din Republica Moldova care făceau campanie electorală

IPJ Iaşi anchetează prezenţa unor cetăţeni din Republica Moldova care făceau campanie electorală

IPJ Iaşi anchetează prezenţa unor cetăţeni din Republica Moldova care făceau campanie electorală
Sursa Foto: Facebook/ Pollitia Romana
Ascultă articolul

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi a anunţat, miercuri, că efectuează cercetări după ce a fost primită o sesizare conform căreia mai multe persoane din Republica Moldova se află în municipiul Iaşi cu intenţia de a desfăşura campanie electorală ilegală pentru alegerile care vor avea loc la sfârşitul lunii în Republica Moldova, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„La data de 15 septembrie, în baza unei sesizări privind prezenţa unor cetăţeni din Republica Moldova care s-ar afla în municipiul Iaşi şi care ar fi intenţionat să desfăşoare campanie electorală privind alegerile din Republica Moldova, poliţiştii au efectuat verificări la un imobil situat în municipiul Iaşi. Astfel, au fost identificate şi legitimate persoanele în cauză. Urmează să se facă schimb de informaţii cu autorităţile din Republica Moldova pe canalele oficiale şi să se dispună măsuri. Cercetările sunt continuate pentru clarificarea situaţiei şi dispunerea măsurilor legale necesare”, a declarat Iulia Elena Oprea, de la Biroul de Presă al IPJ Iaşi.

Pe 28 septembrie, în Republica Moldova se vor desfăşura alegeri parlamentare. Accesul în Parlament este condiţionat de atingerea pragului electoral de 5% pentru partide politice, 7% pentru blocuri electorale şi 2% pentru candidaţii independenţi.

Parlamentul Republicii Moldova este format din 101 deputaţi, acesta fiind unicul organ legislativ şi reprezentativ suprem al poporului.

Scrutinul va fi declarat valabil dacă la urne se vor prezenta cel puţin o treime dintre alegătorii înscrişi în listele electorale.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole