Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Statului indonezian a acordat luni fostului dictator Suharto rangul de „erou naţional”, prin decret prezidenţial, în pofida acuzaţiilor de încălcare a drepturilor omului care planează asupra sa, transmite agenția de știri AFP.
Potrivit textului citit de secretarul militar al preşedintelui Prabowo Subianto, Suharto se află printre cele zece personalităţi recent onorate.
O petiţie împotriva distincţiei acordate fostului dictator decedat în 2008 a strâns semnăturile a peste 500 de universitari, academicieni şi activişti pentru drepturile omului, care i-au solicitat preşedintelui Prabowo să îl scoată de pe listă.
Fost ofiţer superior, Suharto a condus Indonezia cu o mână de fier până în 1998, după ce a preluat puter ea ca urmare a masacrelor de mari proporţii din anii 1965 – 1966. Prabowo, el însuşi fost militar, ocupa funcţia de şef al forţelor speciale la sfârşitul regimului preşedintelui Suharto, cu a cărui fiică s-a căsătorit.
Pe lista noilor eroi naţionali apar, de asemenea, numele lui Marsinah, o tânără militantă sindicalistă ucisă în 1993, şi al lui Abdurrahman Wahid, fostul preşedinte decedat în 2009.
Luni, secretarul de stat Prasetyo Hadi a apărat alegerea guvernului în privinţa lui Suharto.
„Aceasta face parte din modul în care ne aducem omagiul predecesorilor noştri, în special conducătorilor noştri, care cu siguranţă au contribuit în mod remarcabil la naţiune şi la ţară”, a declarat el jurnaliştilor, transmite Agerpres.
Regimul fostului general a fost marcat de creştere economică, dar şi de acuzaţii de corupţie masivă şi de încălcări ale drepturi lor omului, inclusiv de o represiune sângeroasă a opoziţiei, precum şi de anexarea Timorului de Est.
În scrisoarea protestatarilor, aproximativ 500 de personalităţi ale societăţii civile au considerat că acordarea acestui titlu lui Suharto reprezintă o „trădare a victimelor şi a valorilor democratice”, „o trădare a reformelor şi o distorsiune periculoasă a istoriei pentru tânăra generaţie”.
Comisia pentru dispăruţi şi victime ale violenţei (Kontras), o organizaţie neguvernamental indoneziană de apărare a drepturilor omului, a denunţat o decizie „care normalizează impunitatea”.
Având în vedere acuzaţiile care planează asupra sa, fostul dictator „nu merită să primească titlul de erou naţional”, a declarat coordonatorul Kontras, Dimas Bagus Arya, pentru AFP.