
Ieşeanul care a săpat un râs pe străzile Fălticeniului, sancţionat cu avertisment scris/ Animalul a rămas în custodia sa, până face dovada că are acte care atestă că el e proprietarul
Bărbatul din Iaşi care sâmbătă după amiază a scăpat din lesă un râs pe străzile municipiului Fălticeni a fost sancţionat cu avertisment scris, pentru nesupravegherea animalelor cu potenţial periculos. Animalul sălbatic i-a fost lăsat în custodie până luni, când va trebui să facă dovada că îl deţine legal, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Jandarmii suceveni l-au sancţionat cu avertisment scris pe bărbatul care sâmbătă a săpat un râs pe străzile din Fălticeni, sancţiunea fiind aplicată pentru nesupravegherea animalelor care pot prezenta pericol pentru oameni sau bunuri, au declarat duminică, pentru News.ro, reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava. La faţa locului au intervenit şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, o altă instituţie care are atribuţii în astfel de situaţii. Bărbatului i-a fost lăsat în custodie râsul până luni, când va trebui să prezinte autorităţilor documente conform cărora deţine legal animalul sălbatic. Ieşeanul a susţinut că a cumpărat râsul din Polonia, că are documente pentru el, inclusiv CIP dar nu şi GPS, dar că documentele nu le avea asupra lui, la Fălticeni, ci acasă, la Iaşi. Autorităţile din Suceava au fost alertate, sâmbătă, cu privire la faptul că pe străzile municipiului Fălticeni a fost pierdut un râs, după ce animalul a scăpat din lesă. Apelul a fost dat de un bărbat, din Iaşi, venit în vizită la rude, la Fălticeni, cu râsul ca animal de companie. Felina a fost găsită sâmbătă seară, pe o stradă din Fălticeni.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.