Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Filmările pentru cel de-al cincilea sezon al serialului de succes „Emily in Paris”, difuzat de Netflix, au fost suspendate după moartea unui asistent de regie la Veneţia, cu doar câteva zile înainte de finalizarea filmărilor, transmite sâmbătă dpa, transmite Agerpres.
Un bărbat italian în vârstă de 47 de ani s-a prăbuşit pe platourile de filmare la un hotel din Veneţia, au confirmat vineri oficialii oraşului. Nu a putut fi resuscitat, iar autorităţile suspectează că a suferit un atac de cord.
În prezent, nu este clar cât timp va fi întreruptă producţia.
Deşi acţiunea serialului „Emily la Paris” se petrece în capitala Franţei, unele episoade ale noului sezon sunt filmate în Italia, inclusiv la Roma şi Veneţia. Filmările din Veneţia urmau iniţial să continue până luni, 25 august.
Netflix a anunţat că premiera celui de-al cincilea sezon va avea loc cu puţin timp înainte de Crăciun.
Articolul continuă mai jos
Conform presei italiene, regizorul secund a murit în timp ce se filma una dintre scenele finale la unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din oraş, Hotel Danieli.
Bărbatul era originar din Veneţia şi a lucrat în industria cinematografică internaţională timp de mulţi ani, conform relatărilor.