
SUA au eliminat Columbia de pe lista ţărilor care combat traficul de droguri pentru că „nu şi-a respectat în mod evident” obligaţiile asumate în temeiul acordurilor internaţionale antidrog, potrivit Departamentului de Stat
Administraţia preşedintelui american Donald Trump a eliminat Columbia de pe lista ţărilor ce combat traficul de droguri pentru că „nu şi-a respectat în mod evident” în ultimul an obligaţiile asumate în temeiul acordurilor internaţionale antidrog, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, informează marţi agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Cultivarea de coca şi producţia de cocaină au atins niveluri istorice sub preşedintele Gustavo Petro, iar încercările sale eşuate de a ajunge la acorduri cu grupările narcoteroriste nu au făcut decât să exacerbeze criza”, a declarat luni Departamentul de Stat.
Alături de Columbia, Statele Unite au mai eliminat de pe listă, din aceleaşi motive, patru ţări: Afganistan, Bolivia, Venezuela şi Myanmar.
În ceea ce priveşte Columbia, Departamentul de Stat declară că va reconsidera decizia dacă administraţia Petro „adoptă măsuri agresive pentru a eradica coca şi a reduce traficul de cocaină, precum şi pentru a-i trage la răspundere pe cei care beneficiază de acesta”.
Comunicatul adaugă că ţările care nu îşi „îndeplinesc responsabilităţile” în calitate de locuri de origine şi tranzit ale drogurilor „se vor confrunta cu consecinţe grave”.
Departamentul de Stat a insistat că va continua să considere asistenţa acordată Columbiei, Boliviei, Venezuelei şi Myanmarului ca fiind „vitală pentru interesele naţionale ale Statelor Unite”.
Cu puţin timp înaintea acestui comunicat, preşedintele Columbiei anunţase în timpul unei şedinţe de cabinet că SUA vor retrage certificarea acestei ţări de pe lista statelor care luptă împotriva crimei organizate „după zeci de morţi, de ofiţeri de poliţie, mai ales de soldaţi, de oameni obişnuiţi care încercau să împiedice cocaina să ajungă la ei”, a declarat preşedintele columbian.
Certificarea este o evaluare privind eforturile antidrog făcute de aproximativ 20 de ţări producătoare, pe care SUA o realizează anual din 1986.
În urmă cu o săptămână, ofiţeri superiori ai armatei şi poliţiei columbiene au călătorit la Washington ca parte a unei strategii de a prezenta eforturile ţării sud-americane în lupta împotriva traficului de droguri. Cu acea ocazie, generalul Carlos Fernando Triana, directorul poliţiei columbiene, a subliniat că peste 889 de tone de cocaină au fost confiscate în 2024.
Eliminarea certificării Columbiei va afecta cooperarea în combaterea cartelurilor precum Clanul Golfului şi a grupărilor de gherilă care fac trafic cu droguri, precum Armata de Eliberare Naţională (ELN) şi disidenţii FARC care nu au respectat acordul de pace din 2016.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.