G4Media.ro

Replică acidă. CTP: Să mori tu? Șora: Să mol eu!/ Plus: Cum…

Sursa: Facebook, Mihai Sora

Replică acidă. CTP: Să mori tu? Șora: Să mol eu!/ Plus: Cum a confundat CTP ”locutor” cu ”locuitor”

Filozoful Mihai Șora i-a dat o replica acidă lui Cristian Tudor Popescu, după ce jurnalistul l-a criticat joi seară după ce afirmase într-o postare pe Facebook că ”o televiziune care îl invită pe Altă Întrebare în fața românilor merită să dispară”. CTP a afirmat, între altele: ”Prin urmare, îi dau și eu un răspuns domnului Mihai Șora, un răspuns ontologic: Să mori tu? Ă? Să mori tu?”. ”Nici nu te poți supăra pe dumnealui pentru asemenea copilării. Deci, da, să mol eu…”, i-a replicat Șora (102 ani), care i-a atras atenția ”că ar fi fost, cred, mai demne de atenție aceste temeri privind evoluția postului” decât răstălmăcirea cuvintelor sale. Filozoful l-a avertizat pe CTP că face o confuzie între cuvântul locutor, utilizat de Șora, și locuitor, utilizat de jurnalist în timp ce-i comenta postarea de pe Facebook.

Redăm mai jos integral ultima postare a lui Mihai Șora, cu titlul ”SĂ MOL EU”

”Dragi prieteni,

firește că nu mă supăr!

Nici nu te poți supăra pe dumnealui pentru asemenea copilării.

Mai mult decât atât: „Să mori tu?“ nu e același lucru cu „Să mori tu!“
Forma interogativă este o formă familiară și drăguță, adesea folosită de copii; uneori, în cazul celor foarte mici, cu pronunția „Să moli tu?“. Iar această formă interogativă nu înseamnă nimic altceva decât „Vorbești serios?“ sau „Pe cuvântul tău?“.
Este, așadar, o diferență – ontologică! – între cele două intonații: interogativă și exclamativă.

Deci, da, să mol eu…

Aș vrea, totuși, să precizez că ar fi fost, poate, mai util pentru publicul televiziunii Digi24 un comentariu legat de recentele plecări (?), destituiri (?) ale unor jurnaliști din redacție. Rezultă ele dintr-o nouă viziune editorială a postului?

Ar fi fost binevenit un comentariu legat de îngrijorările colegilor de la G4Media*. Sunt, oare, aceste îngrijorări întemeiate? Iată o întrebare legitimă, pe care și-o pun mulți oameni, zilele acestea, în contextul „cartelizării televiziunilor de știri“ (ca să folosesc expresia jurnalistului Dan Tăpălagă).

Pe scurt: ar fi fost, cred, mai demne de atenție aceste temeri privind evoluția postului, decât răstălmăcirea bietelor mele rânduri, amputate tocmai de ideea principală, și anume că:

orice încurajare a discursului mincinos al Puterii nu este un semn de „imparțialitate“, de „echidistanță“ jurnalistică (obligatorii într-o societate funcțională, cu reperele bine așezate și anticorpi dinamici față de orice derapaj al Puterii), ci înseamnă – de facto – complicitate. Complicitate cu jaful, cu prostia răuvoitoare, cu incompetența, cu hoția și corupția care distrug România. Încurajându-le și legitimându-le, dându-le o platformă de exprimare, devii – inevitabil – complice.

Ei bine, sunt oameni (600.000, titra chiar postul Digi24, în urmă cu doi ani) care nu au uitat pentru ce au ieșit și ies în continuare să protesteze în stradă. Sunt oameni cărora încă le pasă în ce direcție o va lua această țară. Le PASĂ în adevăratul sens al verbului, nu doar sub forma declarației pur retorice, emisă de pe un fotoliu, acasă ori într-o redacție.

Merită să ieși în stradă și să protestezi când AltăÎntrebare sau un succesor de-al acestuia dă ordonanțe pentru a-i scăpa pe hoți și a măcelări Justiția?

Merită. Căci nu poți sta indiferent în fața atacului asupra statului de drept.

Merită să te uiți la un post de televiziune care face din AltăÎntrebare un invitat respectabil, un politican credibil și… inocent?
Nu merită.

O redacție luminată ar trebui să înțeleagă, întâi de toate, că invitarea în platou a groparilor României, a celor din pricina cărora mii de oameni protestează de mai bine de doi ani în stradă, precum și poziția ghiocel în fața acestor persoane nu reprezintă un lucru anodin, mai ales în contextul tensionat, disfuncțional și viciat pe care îl trăiește, astăzi, țara. Tocmai dimpotrivă: reprezintă, așa cum aminteam anterior, o formă de complicitate cu răul aflat la putere. Mai devreme sau mai târziu, publicul inteligent și responsabil sancționează – pe bună dreptate (sau, altfel spus, pe merit!) – complicitățile și abdicările postului respectiv: pur și simplu renunțând să-i mai acorde vreo atenție și căutând în altă parte surse credibile de informare.

Știu, a venit primăvara… A ieșit soarele, au apărut și ghioceii…
Dar țara arde, oameni buni! Iar în fața borfașilor ajunși la cârma României nu poți sta ghiocel! Dacă – în mod real, cu adevărat – îți pasă.

Mihai Șora
București, 8 martie 2019

P.S. În textul meu atât de comentat, am folosit cuvântul LOCUTOR („locutor nativ“ – i.e. cel care, în principiu, înțelege fără alte explicații suplimentare ori note de subsol expresiile uzuale ale unei limbi).

Nu era vorba, așadar, de LOCUITOR, cum a spus, în repetate rânduri, domnul jurnalist.

Pentru corectitudine, „i“–ul acela abuziv merită să dispară. Ba chiar trebuie.

Am făcut, alăturat, și un desen: ca să fie și mai limpede.

🙂 MȘ

  • Principalele declarații făcute de Cristian Tudor Popescu la Digi24.ro

O să încep cu cea mai virulentă dintre zicerile de pe piață, care aparține domnului Mihai Șora. Domnul Șora a spus așa: „Dragi prieteni, e simplu – o televiziune care îl invită pe Altă Întrebare în fața românilor merită să dispară”.

Spuneam adineauri că, pe acest principiu, Financial Times ar merita să dispară. Nu? Domnul Șora să ceară dispariția, să spună și despre Financial Times că merită să dispară din moment ce i-a dat o platformă de exprimare, la cerere, domnului Tudorel Toader. Păi se poate așa ceva? Cum adică? Sunt vânduți… Sunt vânduți și ăștia…

Domnul Șora argumentează după aceea ce a spus. Pomenește despre niște expresii care ar fi de fapt echivalentul celor spuse de dânsul. Spune că „merită să dispară” e totuna cu „după faptă și răsplată”, sau „și-a făcut-o cu mâna lui”. De asemenea mai spune domnul Șora că între „merită să” și „trebuie să” este „o diferență ontologică, nu doar (formal) lingvistică.

Prin urmare, îi dau și eu un răspuns domnului Mihai Șora, un răspuns ontologic: Să mori tu? Ă? Să mori tu?

Eu sper că domnul Șora nu se va supăra, pentru că domnul Șora nu este bântuit de „incapacitatea de a analiza lucid o situație, de a stabili relația de cauzalitate între fenomene”, cum suntem noi, eu, în cauză.

Eu sunt incapabil de a stabili relația de cauzalitate între fenomene și nu văd nicio relație între „merită să dispară” și „după faptă și răsplată”. Unde este în „după faptă și răsplată” ideea de desființare, ideea de dispariție, ideea de moarte? Unde este „și-a făcut-o cu mâna lui” ideea de dispariție, ideea de desființare, ideea de moarte? Aceste exprimări se pot referi la orice și la oricine.

Mai spune dânsul, argumentează, că „orice locuitor nativ le înțelege”. Deci orice locuitor nativ, adică orice român… Hopa! Parcă am mai auzit asta. De curând…

„Orice locuitor nativ” înțelege „că merită să dispară”, e totuna cu „după faptă și răsplată”. Adică „merită să dispară” nu înseamnă „trebuie să dispară”. Da, domnule Șora. Asta spun și eu. „Să mori tu” nu înseamnă că trebuie să mori.

Cred că v-ați dat seama, sunteți un locuitor nativ, sunteți născut în Timiș. Și v-ați dat seama că expresia respectivă trebuie înțeleasă în principiu după cum spune domnul Șora – „De câte ori nu ați auzit aceste expresii? Limba română le-a asimilat și orice locutor nativ le înțelege (în principiu) fără explicații suplimentare sau note de subsol ajutătoare”. Cred că și dumneavoastră înțelegeți că „Să mori tu” nu înseamnă că trebuie să mori.

De mult n-am mai fost atât de surprins, auzind ceva. Am auzit multe în această viață. Cum să interzici unei televiziuni să invite un politician? Care este treaba unui organ de presă? Într-o democrație, treaba unui organ de presă este să invite oameni politici relevanți ai evenimentelor zilei. Asta este chiar datoria… Dacă nu face asta, atunci nu face gazetărie.

Cum să nu-l inviți pe Florin Iordache aici, când el este acum în centrul unor discuții extrem de aprinse și tensionate în legătură cu legile justiției, în legătură cu Ordonanța 7 și poate veni aici să spună niște lucruri. Cum să spui așa ceva? Că merită să dispară Digi24 pentru că l-a invitat pe Florin Iordache.

Dincolo de analiza asta pe care o fac acum, care ține de jurnalism, de democrație… Domne, cum o fi putut domnul Șora să spună asta. Că merită să dispară. Cine să dispară domnule Șora? Câți oameni lucrează în postul ăsta? Sute de oameni, da? Sute de oameni, tineri în general, că îi văd când mai vine pe aici. Cum puteți să spuneți așa ceva? Cum puteți să-i trimiteți, să-i aruncați pe oamenii ăștia în stradă?, pentru că într-o emisiune a acestui post a fost invitat un politician pe care dumneavoastră îl detestați. Și nu sunteți singurul.

Cum puteți să spuneți să spuneți așa ceva în legătură cu toți oamenii ăștia? Aaa… Nu vă mai place Digi24? Puteți să nu vă mai uitați, să și anunțați – „Eu nu ma mai uit la Digi24, și vă sfătuiesc și pe dumneavoastră, cei care veniți cu mine în Piața Victoriei, să nu vă mai uitați la Digi24”.

Să știți că eu am trăit asta o dată. Dacă ar veni de pildă acum un fanatic al dumneavoastră, pentru că sunteți un personaj iconic, dacă ar veni un nebun și ar pune o bombă aici, în postul ăsta de televiziune, să-l arunce în aer? De ce? „Păi n-a spus domnul Șora că merită să dispară?”. „Deci acțiunea mea va fi bine plăcută de Dumnezeu”. Mi s-a spus o dată, a fost adresat membrilor PRM, cu niște ani în urmă, s-a spus așa: „Nu-i vom putea opri pe membrii PRM să-i aplice o corecție fizică lui…” – nu mai spun cum eram numit.

Ăsta este un îndemn ca entitatea, instituția, persoana – că Digi24 înseamnă niște oameni, domnule Șora, străbunicule -, înseamnă un îndemna la suprimare…

Sechelele astea de totalitarism, de bolșevism înfiorător… Cum poți să spui lucrul ăsta? – „Merită să dispară!”. Nici nu e cazul, există televiziuni care chiar sunt de propagandă feroce, pe față, fiecare în direcția ei. Putem spune că merită să dispară?

La urma urmei, dacă Digi24 s-ar hotărî de mâine să facă propagandă unui partid politic. Pe față sau pe ascuns. Acesta este un lucru care să fie incriminabil, în democrație, prin lege? Nu! O televiziune este o afacere. Patronul poate decide: de mâine, pentru că eu am niște interese – economice, politice – susțineți partidul cutare, gata! Înjurați pe-ăștia, pe-ăia îi lăsați, vă fac o listă, mai departe! Acest lucru invalidează moral televiziunea respectivă, bineînțeles, și cei care nu vor să se mai uite la ea nu se vor mai uita! Ăsta este maximum ce se poate întâmpla. Dar nu este interzis într-o democrație să faci propagandă, să transformi o televiziune din act jurnalistic, din unitate jurnalistică într-o unitate de propagandă. Poți s-o faci! Asta nu înseamnă că trebuie să dispară respectiva televiziune. Vor decide oamenii dacă se uită sau nu la ea. Nu este însă cazul cu Digi24”.

Citește și

Ce se întâmplă la Digi24. Cartelizarea televiziunilor de știri

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

33 comentarii

  1. Nu mi se pare acida replica lui Sora. Mai degraba draguta. 🙂

    • Și cu bun simț. Pur și simplu un om… altfel.

    • CTP-ul a dovedit ca este prost crescut, ca este nesimtit.
      Nu era cazul sa raspunda, pentru ca nu l-a intrebat nimeni, iar textul nu ii era adresat lui.
      In contextul in care se zvonea ca Digi va fi inchis, filosoful a spus ca, daca postul tv invita asemenea likele, foarte bine daca este inchis.
      Chiar daca ar fi spus ca daca invita likele de teapa lui Ciordache, postul trebuie sa fie inchis, nu era o greseala.
      Daca toate latrinele infractorilor ar fi inchise, ar fi foarte bine, pentru ca mafia psd nu ar mai primi atitea voturi, din partea retardatilor care sunt influentati (indobitociti) de minciunile, calomniile, dezinformarile, intoxicarile, aberatiile si magariile vehiculate acolo.

    • Foarte bun comentariu. Si eu cred ca daca se inchid latrinele antena3 si ghita tv, masmedia romaneasca nu pierde nimic, de fapt castiga infinit.

  2. Pacat ca se compromite CTP. Daca era prost sau incompetent ca ziarist puteam crede ca nu a observat derapajul Digi24. Numai ca nu e prost. Asa ca ramine compromisul moral. Nu ar fi prima data. A fost coleg cu Bogdan Chirieac aka morsa competentă, dar nu a observat nimic din potlogariile lui. Asa a declarat.
    Altfel, e asa de fin observator, ca il vede pe Johannis la fel ca pe Dragnea si ii critica egal.

  3. Nu e deloc acida replica lui MS, acid a fost CTP, si chiar inutil de acid si agresiv. Mihai Sora arata, a nu stiu cata oara, cat de intelept si masurat poate fi un om care a trait deja un secol, cu rost, pe pamant. CTP, desi e inteligent si spune multe lucruri bune, mai are de dobandit din intelepciunea lui Sora 🙂

  4. I-a tras-o mosu cu locutoru.

  5. Galceava inteleptilor…
    Din pacate pentru el, CTP-ul greseste. Domnul Sora are dreptate, in context.
    Daca domnul Sora spunea “merita sa ramana fara telespectatori (cu referire evident la Digi 24)” avea dreptate? Sau, in fine, altfel pusa intrebarea, era o opinie condamnabila? Nu prea cred.
    Insa, “sa mori tu?”-ul CTP-ului nu prea suporta interpretari decat cu multa, foarte multa, ingaduinta. Care si ea, aceasta ingaduinta, dispare cand te gandesti ca domnul Sora are 102 ani…
    CTP-ule, bre “maistre”, “sat-i” fie rusine!

    • Cam pueril CTP, intr-adevar. Si in video din studio cu CTP se vede cu cat dispret se uita spre camera cand zice ‘sa mori tu!’ si ‘strabunicule’. Urat si ranchiunos…

  6. Nu ma mira atitudinea domnului CTP ii stiu parerea inca de cand lua apararea minerilor si il critica pe Coposu ludu-i apararea lui iliescu,deecand lucra la realitatea tv ce emisiuni facea.Da in ultimii ani si-a schimbat putin atitudinea dar nu il poate contrazice pe domul Mihail Sora care are dreptate in ce spune.Postul si-a schimbat politica este vizibil pentru orice telespectator iar dumneaalui doreste sa ramana in continuare asa cum lucra la realitate este obtiunea dumnealui dar macar sa taca.

    • Vai, vai, vai cate greseli de limba faci! Ma ia durerea de cap!

  7. Echidistanta poate insemna si complicitate. Iar complicitatea cu CIuma Rosie ineamn\ și defilarea de mafioti pe ecranul DIGI24 (Androneaska, Liviu Popo, Ciordache, Sulfina Barbu, Fifor etc.) care continua sa minta, să manipuleze, sa isi justifice ticalosia liber, ceea ce spune limpede cam incotro evolueaza acest post. Inteleg ca dl CTP si-a pus multa speranta in „echidistanta” postului, dar nimeni nu e perfect: chiar si el poate sa se inșele 🙂

  8. CTP a incasat-o urat de tot cu „i-ul buclucas”.
    Poate ca nici n-a remarcat, asa la repezeala, sau s-a gandit ca „bietul mosulica” o fi mancat o litera – deh, 102 ani!
    Dar uite ca mosulica n-a gresit, iar CTP s-a fript urat de tot.
    Bineinteles ca, la cat il stim de vanitos, CTP va inventa ceva „savant” si alambicat ca sa-si camufleze gafa.
    Felicitari pt agerime, dle Sora!

  9. De doua lucruri sunt sigur in crea ce -l priveste pe CTP: – nu e prost
    – nu e ticalos
    Faptul ca nu a invatat nimic din faptul a girat personal si prin articole, in ziarul la care lucra ,evenimentele sangeroase din 1990 nu e surprinzator.E ca si cum vrei sa clonezi o oaie si recoltezi tesut de la un cimpanzeu.Omul are 63 de ani si e setat pe anii 70,80; nu-lmai schimbi dar buna credinta nu trebuie pusa la indoiala.

    • Îți pot garanta că e un jeg oportunist suficient de orgolios ca în anumite momente să fie părăsit și de inteligență și de bun simț.
      Ceea ce s-a și întâmplat în cazul de față ca efect al interesului personal și oportunismului.

    • @ DANI

      Intregul tau rationament este PERFECT valabil pt Tovarisci SORA,

      cel care s-a INTORS in Romania din Franta in 1948 si nu a mai plecat.

      (desi o multime de intelectuali au ales sa plece ulterior din tara tocmai pt ca regimul NATIONAL -SOCIALIST al lui ceausescu o luase razna rau de tot).

      Sora sustine ca nu a fost lasat sa plece din ROMANIA si ca de aceea familia sa din Franta i s-a alaturat venind in ROMANIA.

      Astea sunt povesti SF. De ce ?

      1. Sora a fost membru al partidului comunist francez.

      2. Daca aveai rude peste hotare facea pe dreaqu in patru sa te cheme „dincolo”, nu le chemai in ROMANIA.

      3. Cine avea rude in Occident era tras pe linie moarta de sistem.

      Dar ce sa vezi tovarisci SORA a lucrat in Min de Externe sub tutela anei pauker.

      „Când intrarea germanilor în Paris a fost iminentă, soții Șora au plecat în sudul Franței și, după lungi peregrinări, s-au stabilit la Grenoble.

      Aici rămân până după eliberarea Franței, în 1944, fiind martori la ororile dictaturii hitleriste.

      Mânat de un antifascism militant, Mihai Șora s-a înscris în Partidul Comunist Francez.”

      „A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe (1948–1951),

      OAU !!! comunistii nu puteau accepta un anticomunist la sanul problemelor !

      apoi ca șef de secție la Editura pentru Limbi Străine (1951–1954)

      și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954–1969),

      unde are meritul editorial de a fi fost fondatorul noii serii BPT.”

      https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Mihai_Șora

    • @ DANI

      Sotia lui mihai sora a fost MARIANA SORA ( Marianne KLEIN) nascuta la Budapesta. Parintii ei erau din Timisoara.

      De pe wiki:

      „În ianuarie 1939 s-a căsătorit cu filozoful și eseistul Mihai Șora, […]”

      „Cei doi tineri soți au plecat în 1939 în Franța, ca bursieri ai statului francez. ”

      „Aflat într-o vizită în România în anul 1948, Mihai Șora nu a mai putut să se întoarcă în Franța, astfel încât soția sa s-a repatriat și ea pentru a-i fi alături.”

      „Mariana Șora a lucrat ca asistentă la Catedra de germană a Facultății de Litere și Filozofie din București (1950-1952), fiind destituită în timpul epurărilor politice din 1952.”

      AOLEU ! Ce epurari au avut loc in 1952 ?

      Doar capii au cazut in urma epurarilor sau si toti cei care erau in relatii foarte bune cu cei trei

      Ana Pauker,

      Vasile Luca și

      Teohari Georgescu ?!

      (mihai sora spune ca nu a mai lucrat in MAE din 1951 – oare asa sa fie ?- stiindu-se faptul ca a mintit cand a spus ca si-a dat demisia din guvernul Petre Roman dupa incidentele din 13 – 15 iunie).

      „Epurarea „grupului moscovit” (26-27 mai 1952)”

      Povestea avea să se încheie în cadrul şedinţelor Biroului Politic (din 26 mai 1952) şi a şedinţei Plenare a CC al PMR (din 26-27 mai), în cadrul cărora Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu au fost epurați, acuzați fiind de toate păcatele posibile – sabotarea politicilor de stat:

      reforma monetară (Vasile Luca),

      colectivizare (Ana Pauker);

      fracționism; împăciuitorism (Ana Pauker și Teohari Georgescu);

      lipsa „vigilenței de clasă”, cosmopolitism; deviere de dreapta, deviere de stânga, etc.

      https://www.iiccr.ro/epurarea-grupului-moscovit-26-27-mai-1952/

    • @ DANI

      o posibila dovada a faptului ca marianne klein sora a facut parte din grupul ana pauker

      EXCLUDERI DIN PARTIDUL MUNCITORESC ROMÂN ÎN ANUL 1952. […]

      „Campania de epurări din cursul anului 1952, s-a desfăşurat sub semnul ofensivei împotriva chiaburilor.”

      „Conform directivelor CC al PMR, în cadrul organizaţiilor de bază a fost prelucrată

      întărirea vieţii de partid şi

      descoperirea/demascarea „elementelor duşmănoase, exploatatoare şi chiabureşti”

      care au dăunat activităţii partidului şi

      care AU FOST SPRIJINITE DE

      „capul deviatorilor de dreapta”, Vasile Luca, Teohari Georgescu şi Ana Pauker.”

      „Aspectele menţionate reprezintă doar crâmpeie din tensiunea socială care a dominat societatea românească la începutul anilor 50,”

      „o societate în care nu se putea promova dacă aveai „probleme la dosar”,

      „dar „un dosar curat, cu origini sănătoase” era deja o calitate personală pe baza căreia se putea avansa pe scara socială.”

      https://crisia.mtariicrisurilor.ro/pdf/2012/014_I%20Zainea.pdf

  10. Respect la cei doi câte ceva. Vârsta și cunoștințele.

    În materie de principii, ambii însă o dau în bară la modul lamentabil.

    În virtutea autoproclamatului drept de a da EI sentințe și de a fi EI singurii deținători ai dreptății , inundă spațiul public cu nenumărate neghiobii post-staliniste și lamentabile, mergând până la a stabili EI cine … merită să dispară.

    Și …când zic EI, înțeleg că și CîTîPî are aceleași porniri publice. Nu încălcarea vreunui principiu îl deranjează, ci faptul că i-a fost atacată una din vacile lui de muls.

    Și ca penibilul să-și atingă apogeul, răstălmăcesc verdictul „Merită să dispară” și vor să-l prezinte ca … ce-și fac EI cu … mâna lor (hi, hi, hi).

    Intransigența le schimonosește figura și zâmbetele li se transformă-n rânjete.

    Noroc că ne mai amuzăm și noi la pretinsele lecții de … limbă. Marele filozof își apără exprimarea „orice locutor nativ” făcând mișto de CîTîPî care nu înțelege despre ce este vorba. Eu sunt curios, câți locutori nativi a întâlnit venerabilul (de azi) filozof (in tinerețe).

    Nu de alta, dar locutor este persoana care formulează un enunț, iar din această ipostază se presupune că înțelege ce spune el însuși (dacă nu cumva, ne gândim la primul sens al lui nativ – din naștere, înnăscut, caz în care ar fi într-adevăr o performanță 🙂 ).

    • Iar a de-fecato trolul. Ca e postac penal care trebuie să vomite mizerii la comanda mafioților care îl plătesc, înțelege toată lumea. Dar să se intro-misioneze în discuții d-astea filozofice, e prea mult pentru un trol semidoct. Pur și simplu, e depășit. Pentru că nu pricepe. Și n-are cum să priceapă, pentru că e limitat. Nativ.

  11. Oricât de democrat se dă CTP-ul, e format definitiv ante-89. Mutra cu obrajii supți flegmând în lateral acel „Să mori tu” spune totul. A fost icnetul unei minți limitate care și-a trecut traiul.

    Din fericire pentru noi, dl Mihai Șora e o ființă tânără, solară și elegantă, care privește spre VIITOR. Mulțumim Mihai Șora!!!

  12. Tudor Popescu s-a bagat inutil intr-un razboi din care nu are cum sa iasa invingator.
    La fel, Guran cu Bot. Fiecare dintre ei are un public sustinator si e inutil sa dai satisfactie, in aceste timpuri grele, Psd-ului.

  13. Deocamdata ii e greu lui CTP sa accepte ca iubita il inseala si va pierde si expunere si malai. E comod sa fi jurnalist de studio sub protectia unui patron de presa. Te uiti pe net si la TV iar apoi comentezi competent. Trebuie doar sa fi incrincenat, sa combati bine, dar in nici-un caz in directia patronului care te plateste, care, intimplator la Digi, mai e si penal.

  14. A parodia capătul de drum al unei televiziuni prin finalul vieții, înseamnă că pt tine, dle CTP nu e nicio diferență între un bun fizic, o companie și un om. Pt dvs, dle CTP, este mai importanta partea materiala decât viața și demnitatea unui om.
    Ce am văzut cu toții, e că dvs ați rămas la Digi, vă luați în continuare bănuiții, așa că puteți să-i denigrați pe cei care-și fost demiși, considerandu-va cumva deasupra celorlalți. Logica dvs ne spune că dacă ați rămas sunteți mai bun, mai vizionat. Nu, dvs sunteți cel mai adaptabil, veți grai așa cum vi se cere oricand, ceea ce alții n-au acceptat.
    V-ați transformat în avocatul diavolului!

  15. Replica domnului Sora nu este una acida, ci una cu mult bun simt. Cât despre declarațiile lui CTP, prin care apăra postul tv la care prestează, sunt cele ale unui angajat subiectiv și nu ale unui jurnalist imparțial.

  16. Mi s-a spus odata, dle. scriitor!

  17. În reacţiile televizate, e riscant să mizăm totdeauna pe aşi.

  18. bay cetepeule, nu ti e rusine sa vorbesti asa cu un om de 102 de ani, indiferent ce ar spune acest om? cetepe, esti un mizerabil!

  19. CeTePisi pa tine nene Cristian?
    Dg #2#4…. il invita pe Ciordache13 zis si AltaIntrebare (politicianul care face justitia pe la spate din comisia de kk pe care o prezideaza) si asa impartiala cum a devenit de cateva luni aceasta tele…viziune, il lasa pe marele politician sa-si faca numarul si sa ne zica ca ar da si acuma OUG noaptea ca hotii13, iar tu esti atins de comentariul 102 de Sora .
    Inteleg ca … un mare liber profesionist ce esti platit alaturi de multi altii mai tineri decat Sora sa reactionezi la OUG 114 pentru ca va afecta veniturile si profiturile, dar se pare ca cei de la Dg#2#4 au gasit o alta solutie sa scumpeasca abonamentele cu 15 -20%.
    Analiza ta pe textul lui MS ma lasa rece si imi dovedeste ca esti „putin depasit” de realitate.

  20. Domnul Sora vorbeste despre legitimizarea discursului, insa prin simpla expunere a opiniilor, nu legitimezi, nu sugerezi ca esti de acord cu opiniile invitatului, sau ca ar fi bine ca audienta sa fie in acord cu ce se profereaza. Simplul fapt de a aloca spatiu de emisie unui discurs nu te face complicele acestuia, intrucat rolul prim al presei nu este de a educa, ci de a informa, de a expune opinii, pareri, discursuri. Pe post, fiecare actor isi asuma responsabilitatea celor spuse.

    Ca i s-a luat, de pilda, monstrului rodent Iordache un interviu de aproximativ 40 de minute este – vezi Doamne! – peste poate. Domnul Sora ne spune ca aratandu-i demonul, publicul este luat in posesie. Publicul nu are discernamant, nu stie sa judece, cam asta lasa de inteles prudenta severa cu care admonesteaza postul Digi. Solutia domnului Sora? Sa nu mai fie lasat groparul sa se afiseze pe post – de parca asta l-ar exila pe elevul lui Vlasov din lumea ontologica! Binenteles, nici publicul nu ar mai fi castigat de asemenea „disparitie”: s-ar ascunde jegul sub covor. In plus, ma indoiesc ca publicul Digi este prins intr-o bula de fabricatie A3, chiar si cu un continut de „semn opus”.

    Ce mi se pare mai grav la domnul Sora este faptul ca echidistanta miroase a moft, sau poate fi declinata dupa nevoi. Prin argumentul „ontologic” se demonstreaza ca fiind frecventabil talibanismul media. Inceputul constructiei e bun, aratand distanta intre ceea ce este recomandabil (prin merit) si ceea ce este imperativ, facand recurs la o lume ideala (in care tot ce exista, se intampla, sau are intaietate, are la baza meritul – dupa fapta si rasplata) si, in relatie cu acest ideal, se arata o lume media vanduta intereselor, minciunii, manipularii si stirilor false. Daca criteriile prin care se poate stabili apartenenta la o asemenea cloaca sunt stabilite si reglementate, din pacate domnul Sora le lasa deoparte si introduce absolutul criteriu subiectiv printr-un subterfugiu: nu mai face distinctia dintre actul de informare si cel de legitimare. Caci una e sa-l inviti, sa zicem, pe Iordache si sa-i expui, clinic, fanteziile inchizitoriale cu sistemul de justitie, si alta sa le prezinti ca pe o relatie de amicitie, respect, cautare reciproc avantajoasa, si chiar de dragoste. Una e sa iei un interviu, detasat, chiar si celui mai odios criminal, aratand modul de gandire si valorile sale, si alta e sa le expui ca pe niste crampee de virtute. Insa, se pare ca, pentru domnul Sora, astfel de distinctii nu mai sunt necesare (chiar asa isi incepe postarea de pe Facebook: „E simplu…”). Ei bine, nu e chiar asa simplu!
    Caci a-i face pe oameni sa creada ca un post legitimeaza o pozitie politica doar pentru ca acel om si-a expus-o pe acel post, este, practic, un mecanism de a propaga ura fata de o institutie media, atunci cand invitatul nu-ti gadila naturelul simtitor. Mai pe sleau, manipulare. Lipesti eticheta de un post, imediat cum vezi un invitat. E o scurtatura care scurtcircuiteaza filtrul critic. Este ca un fel de prejudecata. „Iordache la Digi? A, s-au vandut si-astia!” Manipulare subtila, si cu atat mai periculoasa.
    Tot in acest regim, echidistanta e pur si simplu evacuata sau vazuta ca forma de cenzura, caci ce nemernic n-ar fi de acord cu lumea ideala in care fiecare are (audienta) dupa cat merita, iar minciuna uitata? O lume ideala, fara stiri false, cu un public critic care amendeaza prin audiente orice derapaj jurnalistic, iata lumea argumentului ontologic prin care domnul Sora, din pacate, injecteza aversiune fata de echidistanta reala – aceea de a chema pozitii diferite, de a le expune pe amandoua, si de a separa, in prezenta acestora, adevarul de minciuna. Cenzura este la public, nu la posturi. Meritul unui post, chiar si in lumea aia ideala, este sa-ti arate minciuna si, eventual, cand se va intampla sa nu mai existe in acea lume. Daca meritul s-ar muta in a nu mai arata minciuna, atunci ea va fi doar ascunsa, si nici nu vei sti daca si cand lumea se va debarasa de ea. E simplu, nu?

  21. În politică sunt cazuri, când simpla acceptare ale premizelor unui discurs politic te pot face, deseori fără intenție, părtaș la o paradigmă, împotriva căreia în mod declarat te lupți. Mai pe șleau, uneori trebuie respins ab ovo orice dialog cu un discurs și argumentație politică care s-a dovedit de nenumărate ori mincinos, duplicitar, interesat și protector ale unor interese personale care frizează penalul, foarte departe de binele comun. Acest tip de discurs și comportament nu poate și nu trebuie să fie considerat normal și făcând parte din parlamentarismul democratic. Cred că la asta s-a referit Domnul Șora. S- ar putea ca acest principiu să nu fie ușor de aplicat și în cazul mediei și comunicării. Însă nu cred că e cazul, cu persoana invitată. Argumentele lui sunt copios reprezentate și regurgitate zilnic de prea multe alte surse .

  22. D-nul Sora a dovedit la cei 102 doi ani ca ii este superior intelectual lui CTP. Fara niciun dubiu! La modul cum si-a argumentat opinia, CTP ar putea fi suspectat de prostie. Totusi, sa nu uitam ca principalul subiect al discutiei este angajatorul lui, asadar sunt alte explicatii mult mai probabile decat prostia.

    • Eu unul stau prudent în privința superiorității noastre, asupra altuia.
      Niciodată nu știi cînd sosește un val interior (adică inerent animalic) și dă cu ceva în ciorbă.