G4Media.ro

Procurorii au reținut 13 persoane după 19 percheziții în București și patru…

Sursa foto: captură video

Procurorii au reținut 13 persoane după 19 percheziții în București și patru județe/ Dosarul, care vizează mai multe infracțiuni, a pornit după o reclamație de viol și sechestrare

Autorităţile judiciare din Bucureşti au reţinut 13 persoane, într-un dosar care vizează comiterea mai multor infracţiuni, după percheziţii care au avut loc în Capitală, dar şi în judeţele Hunedoara, Dolj, Timiş şi Constanţa. Dosarul a fost deschis după ce o femeie a reclamat că a fost sechestrată, violată şi lovită mai multe ore, iar în cursul cercetărilor s-au depistat mai multe infracţiuni, inclusiv de natură economică. De asemenea, un medic din Bucureşti este suspectat că a primit bani pentru vaccinarea fictivă a mai multor persoane.

”În data de 6 aprilie 2022, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, peste 300 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Constanţa şi Hunedoara, cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Combatere a Crimei organizate, au pus în aplicare 19 mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi judeţele Hunedoara, Dolj, Timiş şi Constanţa, precum şi mai multe mandate de aducere”, au transmis, joi, Poliţia Capitalei şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Cercetările au fost declanşate în urma unei sesizări privind săvârşirea infracţiunii de viol, lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe, în care o femeie reclama că a fost agresată sexual şi lovită pe parcursul mai multor ore.

”În urma administrării probatoriului în această cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că suspectul în cauză ar fi implicat şi în alte fapte de natură penală, din domeniul infracţionalităţii economico-financiare, în cauză, alături de Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Sector 5, fiind delegat Serviciul De Investigare a Criminalităţii Economico Financiare al Poliţiei Sector 5”, au mai precizat autorităţile.

În baza probelor existente la dosarul cauzei au fost puse în aplicare 19 mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor mii de articole considerate de lux : peste 5000 de articole de îmbrăcăminte (geci, treninguri, hanorace, tricouri, etc) , peste 700 de perechi de încălţăminte , 356 de parfumuri , 671 perechi ochelari de soare, aproximativ 80 de portofele, genţi şi curele şi mai multe ceasuri, toate susceptibil a fi contrafăcute şi purtând însemnele unor mărci protejate.

De asemenea, au fost identificate şi ridicate peste 35.000 de accesorii pentru îmbrăcăminte (nasturi, fermoare, capse, etichete, catarame) susceptibil a fi contrafăcute, toate purtând însemnele unor mărci protejate, precum şi peste 1.500 de metri bandă pentru geci , inscripţionată cu numele unei cunoscute mărci.

Au fost identificate şi indisponibilizate sume în euro şi lei – peste 100.000 euro şi aproximativ 35.000 lei.

”În cadrul aceluiaşi dosar a rezultat că pe parcursul campaniei de vaccinare, un medic din Bucureşti ar fi introdus în aplicaţia electronica date ce nu corespund adevărului, respective că ar fi imunizat mai multe persoane, cu un anumit tip de ser, fapt nereal. În urma percheziţiei domiciliare efectuate a fost identificată şi ridicată în vederea continuării cercetărilor suma de 660.000 lei şi 13.000 euro”, au mai transmis autorităţile.

În urma audierilor efectuate, faţă de un număr de 13 suspecţi, cu vârste cuprinse între 33 şi 56, s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore.

Cercetările sunt continuate de către Serviciile Investigaţii Criminale şi respectiv de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5 , sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, lipsire de libertate, loviri sau alte violenţe, contrafacerea unei mărci, punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, fals informatic, fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune.

sursa: News.ro, sursa foto: Captură video

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...