Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurorii DNA sunt joi dimineață la Spitalul Militar din Capitală, acolo unde se execută mai multe percheziții într-un dosar de suspiciuni de abuz, complicitate la abuz și uzurpare de calități oficiale, spun surse G4Media. Ar fi vizată în principal Florentina Ioniță, general de trei stele, managerul unității.
Surse G4Media spun că în acest dosar ar fi vorba de prejudicii de aproximativ 8,2 milioane de lei. Florentina Ioniță este o apropiată a generalului Cătălin Zisu, și el în centrul unui dosar instrumentat de DNA.
UPDATE 21.01
Instanța a decis ca Florentina Ioniță să fie lăsată cu măsura de control cu cauțiune, iar suma propusă pentru cauțiune este de un milion de lei.
Totodată, ea are interdicția de a ocupa funcții de natura celei pe care a folosit-o.
UPDATE 19:22 Procurorii susțin că, între octombrie 2020 și noiembrie 2022, în calitate de cadru militar activ și manager al spitalului, acesta ar fi depășit atribuțiile de serviciu, semnând documente care trebuiau aprobate de ministrul apărării și de șeful Statului Major al Apărării.
Printre actele vizate se numără aprobarea unei proceduri operaționale și a unor decizii privind statul de funcții al spitalului, în afara cadrului legal. Prin aceste acțiuni, anchetatorii spun că ar fi fost obținut un folos nepatrimonial necuvenit atât pentru sine, cât și pentru 38 de experți implicați în proiectul „ROCCAS II București-Ilfov”, dedicat prevenirii și depistării precoce a cancerului colorectal.
Fostul comandant al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central este acuzat și de abuz în serviciu, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave.
Potrivit procurorilor, între februarie 2021 și decembrie 2023, în calitate de manager al spitalului și ordonator terțiar de credite în cadrul Ministerului Apărării Naționale, acesta ar fi depășit atribuțiile de serviciu, producând un prejudiciu semnificativ.
Anchetatorii susțin că, în baza unei proceduri aprobate nelegal anterior, managerul ar fi permis cumulul neautorizat de funcții pentru mai multe cadre militare active, contrar regulilor care interzic ocuparea simultană a altor posturi în interiorul M.Ap.N. De asemenea, ar fi dispus plata drepturilor salariale aferente acestor funcții, în valoare totală de 7,92 milioane lei, din care peste 4,53 milioane lei ar fi fost efectiv încasate de 18 experți – cadre militare active implicate în proiectul „ROCCAS II București-Ilfov”.
Procurorii rețin 108 acte materiale care ar constitui fapta de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite.
În perioada decembrie 2020 – decembrie 2023, Florentina Ioniță ar fi delegat un subordonat (col. medic Ștefani Constantin) să semneze în locul său documente privind angajarea și plata în cadrul unui proiect european (ROCCAS II).
Prin aceste decizii, a permis angajarea sa proprie, cu ajutorul subordonatului, în funcția de director științific al proiectului, cu contract de muncă separat, deși cadrele militare nu pot cumula funcții în interiorul MApN, ci doar în afara sistemului militar.
Potrivit acuzațiilor, activitățile pentru care ar fi fost plătită nu ar fi fost prestate. De asemenea, ar fi semnat fișele de pontaj pentru munca „în proiect” și ar fi permis ordonanțarea la plată a propriilor salarii suplimentare, în valoare totală de 369.980 lei brut (211.668 lei net).
UPDATE Ora 9.54: DNA a anunțat oficial că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea de către cadre medicale militare, a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, în perioada 2020 – 2023. Sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care una într-un birou aflat într-o instituție publică, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Comunicatul DNA:
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass-media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea de către cadre medicale militare, a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, în perioada 2020 – 2023.
În cursul zilei de 16 octombrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care una într-un birou aflat într-o instituție publică, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Potrivit CV-ului de pe site-ul spitalului, Florentina Ioniță (60 de ani) este director general-comandant al Spitalului Militar Central din ianuarie 2014. Anterior, începând cu anul 2008 a fost șef de secție.
Florentina Ioniță este și profesor universitar din anul 2023, la Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
Potrivit declarației de avere din iunie 2024 (ultima declarație de avere publică), Florentina Ioniță deține împreună cu soțul ei:
La data completării declarației de avere, Florentina Ioniță avea în conturi bancare circa 78.000 de lei și 5.600 de euro. Ea avea și un credit la Raiffeisen Bank de 64.000 de euro, contractat în anul 2011 și scadent în 2035.
În ultimul an fiscal, Florentina Ioniță a încasat venituri nete de 383.000 de lei (circa 75.000 de euro) din salariul de manager al Spitalului Militar Central, Director Științific Proiect ROCCAS II la aceeași unitate medicală și cel de profesor universitar. Soțul ei a avut un salariu net anual de 23.000 de lei ca director general la SC MARIO IMPEX 93 SRL, București.
Cei doi au mai încasat 4000 de lei din închiriere apartament și 4000 de lei din cultivare teren agricol.
Interesant de urmărit acest caz in evoluția lui.
Poate ar trebui sa mai verificatri informatiile inainta sa va grabiti sa le postati!
Cum sa incasese un director general (sotul), 23000 lei pe an? adica 2000 pe luna?
Si cum sa inchiriezi apartamnt cu 4000 lei pe an? 350 lei pe luna? In ce sector?
@Ionelul – Pai, avand in vedere ca era „director” la sc mario etc. srl (probabil firma proprie sau a unui apropiat), io cre’ ca putea sa aiba salariul minim pe economie si cam asa ies calculele. In ce priveste chiria, or fi inchiriat doar vreo doua luni in anul ala.