
Cine este Mădălina Florea, atleta din România care scrie istorie în alergarea montană: „Sunt micuță, un om simplu”
Mădălina Florea (32 de ani) este atleta momentului în cursele de alergare montană, sportiva din România câștigând recent „Golden Trail World Series”. În plus, Mădălina a devenit, în acest weekend, prima femeie din istorie care termină cursa istorică de alergare montană Kolitza Balmatrail în mai puțin de o oră.
Gimnasta care a făcut pasul spre alergare
Relația de succes cu sportul a început pentru Mădălina devreme, încă de la grădiniță. A fost selectată pentru cursurile de gimnastică, dar odată cu trecerea timpului și-a dat seama că nu are calități de gimnastă.
Era fascinată la acel moment de sporturile de echipă precum fotbalul și handbalul. În cele din urmă, destinul i-a deschis drumul către atletism.
„Mă pot asemăna cu oraşul meu, Sighişoara, un oraş mic, cu o istorie mare. Asta aş vrea şi eu! Sunt un om simplu, micuţ şi vreau să fac o istorie mare”, mărturisea Mădălina pe finalul lui 2023, pentru Agerpres.
Atleta îi îndeamnă pe copiii care fac sport să încerce și alte discipline, iar asta pentru că în cele din urmă vor găsi ceea ce li se potrivește.
„Poate sunt sportivi sau copii care zic: ‘ok, mamă, sunt bună la gimnastică’, dar poate pe viitor, dacă mai are o înclinaţie spre o altă disciplină, să nu ezite să încerce. În clasele I-IV am făcut gimnastică.
Soţul doamnei Doina Avram (n.r. antrenoarea care a selectat-o pentru gimnastică) făcea atletism şi deja avea performanţe cu alţi sportivi. Suna atractiv deoarece erau premii în rechizite, uneori chiar şi în bănuţi, sume modeste.
Dar suna atractiv şi, copil fiind, era interesant ştiind că poţi face cu propriul tău corp ceva care va da roade şi îţi va aduce ceva în plus”, transmite Mădălina pentru sursa citată.
Ce-ți aduce sportul în viața de zi cu zi?
Sportul îi învață pe tineri să aibă o viață ordonată și să accepte și sacrificiile care vin la pachet zi de zi, precizează Mădălina Florea.
„Sunt sacrificii la mijloc, nu am făcut ca un copil normal să merg la petreceri sau să traversez etapele vieţii în care sunt mai puţine responsabilităţi şi mai multă joacă.
Eu am fost nevoită să fiu puţin mai matură în unele decizii şi activităţi pe care trebuia să le fac şi să fiu mai focusată pe sport. Sportul m-a învăţat să lupt de mică pentru ceea ce îmi doresc şi să nu accept ceva fără muncă. Cu cât munca e mai implicată, cu atât satisfacţia e mai mare”, spune Mădălina.
După o accidentare dificilă în 2017 (ruperea tendonului ahilian), Mădălina a fost nevoită să ia totul de la capăt. Ambiția fantastică a ajutat-o, iar din 2019 a trecut la a combina platul cu alergarea montantă.
După o serie de medalii la Campionatele Europene şi Mondiale, Mădălina a decis să participe la Golden Trail World Series 2023. A fost momentul care i-a schimba viața, dar și cariera.
În luna octombrie a lui 2023, Mădălina a câștigat finala din cadrul Golden Trail World Series în Italia, la capătul unei curse la care au luat parte cei mai buni sportivi de pe mapamond.
„Doar sănătate îmi doresc şi atât”, a conchis Mădălina Florea pentru Agerpres.
Vezi această postare pe Instagram
La seria Golden Trail World Series iau parte alergătorii profesioniști de talie mondială. Renumitul concurs își propune de asemenea să protejeze mediile naturale fantastice în care se concurează.
Fiecare dintre cele șase curse din seria GTWS este aleasă pentru: provocarea fantastică, decor incredibil, istorie și atmosfera aparte oferită atât sportivilor, cât și publicului.
În ierarhia GTWS contează cele mai bune trei rezultate ale fiecărui alergător din totalul de șase curse, iar în fiecare an organizatorii aleg o cursă specială considerată drept marea finală.
În 2025 Mădălina Florea a semnat cu SCOTT Sports (echipa de running), parteneriat care marchează un pas important în consolidarea statutului ei fantastic în circuitul mondial de trail.
După experiențele în probele de fond și semimaraton pe asfalt, Mădălina s-a impus rapid în evenimentele de trail și mountain running. A dat dovadă de o adaptabilitate fantastică pe traseele tehnice și cu o diferența mare de nivel.
Mădălina Florea și căzăturile suferite până la doborârea recordului de la Kolitza Balmatrail
Vezi această postare pe Instagram
Vezi această postare pe Instagram
Sezonul 2025 a fost unul extraordinar pentru Mădălina:
- Campioană generală GTWS – 2025
- Il Golfo dell’Isola Trail (Italia) – locul 1
- Kobe Trail (Japonia), Broken Arrow Skyrace (SUA), Ledro Sky Trentino (Italia) – locul 2
- Jinshanling Great Wall Trail (China), Tepec Trail (Mexic) – locul 3
- ETC by UTMB (Chamonix) – campioană
- A doborât recordul la Kolitza Balmatrai: Prima femeie din istorie cu timp sub o oră în celebra cursă de alergare montană (57 de minute și 53 de secunde).
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.