Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministra de Externe, Oana Țoiu, a mers în SUA unde a participat la conferința controversată organizată de secretarul de stat Marco Rubio și consilierul pentru securitate internă Stephen Miller, care vizează ”extremismul de stânga”.
Lista participanților reprezentanți ai statelor UE nu e publică în acest moment, dar potrivit informațiilor G4Media soluția găsită de mai multe state din blocul comunitar a fost să trimită oficial cu rang inferior ca să nu antagonizeze adinistrația Trump, dar nici să gireze o astfel de temă prin prezența miniștrilor de Externe.
G4Media a solicitat un punct de vedere de la Ministerul Afacerilor Externe care va fi publicat în momentul în care acesta va fi transmis.
Conferința denumită ”Ministerial on the Resurgence of Political Terrorism” (”Reuniunea ministerială privind reapariția terorismului politic”) a avut ca temă dominantă ceea ce administrația Trump numește „terorismul de extremă stângă” sau „far-left political terrorism”.
În discursul său, Rubio a condamnat instituțiile occidentale pe care le acuză că au tratat cu indulgență stânga radicală și violențele care ar fi decurs din aceasta și a dat ca exemplu protestele din SUA din 2020, subliniind că în Europa și America există o creștere a atacurilor grupurilor anarhiste și de extremă stânga.
Rubio a vorbit despre nevoia de cooperare între state pentru combaterea unor presupuse grupări teroriste de stânga, care ar coopera la nivel internațional, și a subliniat că ”teorismul de stânga” urmărește răsturnarea ordinii constituționale din SUA:
Pe de altă parte, Stephen Miller, unul dintre cele mai controversate figuri din prima linie a politicii din SUA în acest moment, a reluat, accentuat și completat în discursul său spusele lui Rubio.
Stephen Miller a fost principalul arhitect al unor politici și discursuri foarte polarizante, în special în domeniul imigrației, a avut un rol major în elaborarea politicii de „zero toleranță”, care a dus la separarea a mii de copii de părinții lor la granița SUA–Mexic, a susținut restricțiile și interdicțiile de călătorie pentru anumite state și, în general, folosește un limbaj care amplifică polarizarea între taberele politice și în societatea civilă și legitimează demonizarea adversarilor politici.
De altfel, unii specialiști consideră că acest discurs despre ”terorismul de stânga” nu face altceva decât să justifice înlăturarea și condamnarea oponenților politici ai lui Donald Trump, care se află într-un moment critic din punct de vedere politic.
Extrase din discursul lui Stephen Miller care poate fi citit integral aici, la fel și discursul lui Marco Rubio:
Secretarul de stat Marco Rubio a deschis joi, la Departamentul de Stat al SUA, o conferință la care au participat reprezentanți din peste 65 de țări, încercând să obțină sprijin internațional împotriva a ceea ce el a descris drept renașterea terorismului politic de extremă stângă, inclusiv a mișcării Antifa, arată Washington Post.
Administrația Trump a trimis la eveniment o serie de oficiali de prim rang. Alături de Rubio s-au aflat directorul FBI, Kash Patel, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, iar adjunctul șefului de cabinet al președintelui Donald Trump, Stephen Miller, a vorbit imediat după Rubio, prezentând o viziune extrem de sumbră asupra ideologiei de stânga.
Invitațiile au fost trimise miniștrilor de externe și de interne ai mai multor state, însă unele guverne au considerat că notificarea a fost făcută prea târziu sau au avut rezerve față de implicațiile politice ale conferinței. În consecință, au trimis reprezentanți de rang inferior din capitalele sau ambasadele lor.
Gideon Saar, ministrul israelian de externe, a participat la reuniune și a ocupat un loc la masa principală alături de alți miniștri. Israel a fost singura țară din Orientul Mijlociu prezentă la conferință.
Inițial, administrația Trump invitase aproximativ 60 de state, majoritatea europene, potrivit unui document intern consultat de The Washington Post. Ulterior, lista a fost extinsă pentru a include și mai multe țări din Asia de Est și America Latină.
Trei state invitate nu au trimis niciun reprezentant: Brazilia, Mexic și Singapore. În total, au participat delegații din 67 de țări.
O dezamăgire marca USR. Așa e când ești disperată….