Home » Articole » ONU este alarmată de situaţia nord-coreenilor: „Niciun alt popor din lume nu este supus unor astfel de restricţii”

ONU este alarmată de situaţia nord-coreenilor: „Niciun alt popor din lume nu este supus unor astfel de restricţii”

ONU este alarmată de situaţia nord-coreenilor: „Niciun alt popor din lume nu este supus unor astfel de restricţii”
Sursa foto: KIM Won Jin / AFP
Ascultă articolul

Situaţia generală a drepturilor omului s-a deteriorat în Coreea de Nord, avertizează ONU, vineri, într-un raport care relatează despre ultimii 10 ani de „de suferinţe, represiune şi frică în creştere” la care au fost supuşi locuitorii uneia dintre cele mai aspre dictaturi din lume, transmite News.ro.

În 2014, jurişti mandataţi de ONU au întocmit pentru prima dată un raport extrem de critic la adresa regimului nord-coreean, acuzându-l de crime împotriva umanităţii la scară largă. Preşedintele acestei comisii de anchetă a comparat crimele comise de regimul nord-coreean cu cele ale naziştilor, ale regimului apartheid şi ale Khmerilor Roşii.

- articolul continuă mai jos -

De atunci, informaţiile colectate de Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului arată că situaţia „s-a deteriorat chiar şi mai mult în multe cazuri”, cu un control sporit al guvernului asupra cetăţenilor săi.

Condus cu mână de fier de şapte decenii de dinastia Kim, regimul de la Phenian menţine un control foarte strict asupra populaţiei sale.

„Niciun alt popor din lume nu este supus unor astfel de restricţii”, conchide raportul, care se bazează în special pe sute de interviuri.

„Dacă RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană) continuă pe aceeaşi linie, populaţia va fi supusă şi mai multor suferinţe, represiuni brutale şi frică”, a avertizat Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, într-un comunicat.

Raportul citează exemple, printre care utilizarea crescută a pedepsei cu moartea, regrese importante în materie de libertate de exprimare şi acces la informaţie, cu pedepse mai severe, şi creşterea „supravegherii generale” a populaţiei în urma progreselor tehnologice.

Înaltul Comisar menţionează, de asemenea, o creştere a muncii forţate. El indicase deja anul trecut că, în anumite cazuri, aceasta ar putea fi încadrată la sclavie, o crimă împotriva umanităţii. Raportul publicat în 2014 documenta deja munca forţată printre alte încălcări generalizate ale drepturilor în Coreea de Nord, în special execuţii, violuri, tortură, foamete deliberată şi detenţia a 80.000-120.000 de persoane într-o reţea de lagăre.

Informaţiile despre lagărele de deţinuţi politici sunt foarte limitate, dar monitorizarea efectuată de Înaltul Comisar, inclusiv cu imagini din satelit, arată că există încă cel puţin patru.

Iar „soarta a sute de mii de persoane dispărute, inclusiv a cetăţenilor străini răpiţi, rămâne necunoscută”, subliniază raportul.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole