
VIDEO „Planeta se poate răci cu 2 grade Celsius prin plantarea a 550 de milioane de hectare de păduri” / Interviu cu Louis de Jaeger, despre criza climatică și pădurea amazoniană
Pentru designerul peisagist și antreprenorul ecologic Louis de Jaeger, soluția la criza climatică este simplă, dar profundă și presupune un efort comun. Reconectarea cu natura și plantarea masivă a copacilor, după ce 20% din pădurea amazoniană a dispărut, iar 25% înseamnă dispariția și a altor ecosisteme. „Noi, oamenii, suntem natură. Doar că am uitat acest lucru”, spune el.
De aici pornește filosofia lui. Ideea nu este poetică, ci biologică și practică. Peste jumătate din celulele din corpul nostru nici măcar nu sunt umane, ci bacterii, fungi și microorganisme care trăiesc în simbioză cu noi. „Dar acum trăim în cutii de beton, cu adevărat detașați de natură, și trebuie să restabilim acea legătură. Aceasta este una dintre cele mai importante chei pentru rezolvarea crizei climatice în care ne aflăm astăzi.”, spune el într-un interviu video pentru G4Media.
La summitul dedicat climei, ediția de la București, De Jaeger a vorbit despre cum poate fi răcită planeta. Belgianul a amintit de faptul că, timp de 12.000 de ani, climatul Pământului a rămas stabil, exact stabilitatea care a permis apariția culturii, agriculturii, orașelor și societății moderne. Totul s-a schimbat însă după Revoluția Industrială, iar omenirea intră acum într-un teritoriu climatic în care nicio generație din istorie nu a mai trăit vreodată.
„Noi suntem primii. Așadar, va fi o provocare. Și pentru a face față acestei provocări, trebuie doar să rezolvăm problema. Dacă este prea cald, trebuie să-l răcim”, a spus el. Mecanismul lui este simplu. Copacii transpiră, răcind atmosfera, vaporii formează nori, care aduc ploaie, răcirea unui hectar de pădure echivalează cu energia a 9,18 tone de TNT / zi, iar pădurile funcționează ca o „pompă biotică”, care atrage umezeală de deasupra oceanelor.
Amazonul este exemplul suprem. Timp de mii de ani, oamenii au contribuit la crearea „unei păduri alimentare uriașe”, capabile să transporte nori pe mii de kilometri, până în Anzi. Dar 20% din ea a fost distrusă, iar la 25% pierdere, sistemul climatic global poate ceda ireversibil. Nu doar clima se schimbă, mor și solurile care ne hrănesc, mai spune el. Un raport ONU avertizează că, până în 2050, 90% dintre solurile planetei vor fi degradate. Fără sol viu, nu vom avea hrană, indiferent de câte tehnologii sau mașini avem, iar De Jaeger pune întrebarea „peste 25 de ani, ce veți mânca?”. Soluția lui este în plantare, copacii pot răci planeta, pot regenera solul și pot hrăni oameni.
Louis de Jaeger explică faptul că plantarea a 550 de milioane de hectare de păduri la nivel global ar răci planeta cu până la 2°C. Un exemplu deja celebru este orașul Medellín, Columbia, unde coridoarele verzi au redus temperaturile urbane cu până la 2°C. „Dacă putem face asta într-un oraș, o putem face și la nivel global”, spune De Jaeger. „Trebuie doar să dublăm suprafața Amazonului și să plantăm copaci peste tot în lume.” „Un copac este o investiție mai bună decât Bitcoin. Hrănește generații întregi. Nu așteptați politicienii. Organizați-vă și acționați”, spune el.
Louis de Jaeger, invitat la Climate Change Summit București 2025, este un eco-antreprenor, designer peisagist și autor belgian.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.