
Ministrul Sănătăţii anunţă că a sesizat Parchetul, după ce a primit o invitaţie la conferinţa medicilor conspiraţionişti / Rogobete: Apreciez reacţia CNA, mă bazez în continuare că va bloca distribuirea în spaţiul public a acestor dezinformări medicale
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că a sesizat Parchetul, după ce a primit o invitaţie la conferinţa medicilor conspiraţionişti la conferinţa intitulată „COVID-19 şi convergenţa bio-digitală”, care ar urma să aibă loc în Capitală, după ce în luna septembrie s-a desfăşurat la Braşov. Ministrul a arătat că apreciază reacţia rapidă a CNA şi se bazează în continuare că va bloca distribuirea în spaţul public a acestor dezinformări medicale. Potrivit lui Rogobete, în paralel, în Parlamentul României au existat ”o serie de iniţiative legislative care vin să clarifice şi să sprijine acest demers, de a bloca răspândirea dezinformării medicale în spaţiu public”, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Ministrul Sănătăţii a declarat într-o intervenţie la Antena 3 că organizatorii conferinţei „COVID-19 şi convergenţa bio-digitală”, care a avut loc şi în luna septembrie, la Braşov şi care pregătesc o nouă ediţie, la Bucureşti, i-au trimis o invitaţie şi lui, la minister, pentru a participa alături de ei. ”Am trimis, în completarea primei sesizări de la Parchet şi această invitaţie, respectiv la Colegiul Medicilor din România”, a arătat Alexandru Rogobete.
Ministrul Sănătăţii a mai spus că apreciază reacţia rapidă a CNA-ului, care a scos de pe toate platformele înregistrarea de la Braşov, într-un timp foarte scurt.
”Mă bazez în continuare pe aceştia că vor bloca distribuirea în spaţul public a acestor dezinformări medicale, care pun în pericol sănătatea publică şi integritatea medical, până la urmă. Mă aştept ca autorităţile şi Parchetul să vină cât mai repede cu măsuri concrete, în acest sens”, a menţionat ministrul.
Potrivit lui Rogobete, în paralel, în Parlamentul României au existat ”o serie de iniţiative legislative care vin să clarifice şi să sprijine acest demers, de a bloca răspândirea dezinformării medicale în spaţiu public”. Despre propunerea legislativă prin care medicii care răspândesc informaţii false ar putea să îşi piardă dreptul de a prac tica, ministrul Sănătăţii a afirmat că el nu se poate pronunţa.
”Probabil că ultimul for care se va pronunţa va fi Curtea Constituţională”, a explicat ministrul.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.