
Marius Lazurcă, propunerea lui Nicușor Dan pentru șefia SIE, a fost rechemat din postul de ambasador în Mexic / El și-a încheiat mandatul de 4 ani
Marius Lazurcă, diplomatul pe care președintele Nicușor Dan l-a propus liderilor coaliției pentru șefia SIE, a fost rechemat luni de șeful statului din postul de ambasador în Mexic, potrivit unui decret publicat în Monitorul Oficial. Mandatul de 4 ani al lui Lazurcă în Mexic s-a încheiat în acest an.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Liderii coaliției, Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, au primit cu răceală propunerile lui Nicușor Dan – avocatul Gabriel Zbârcea ls SRI și diplomatul Marius Lazurcă la SIE, potrivit informațiilor G4Media. Șeful statului face propunerile pentru șefia celor două servicii secrete, dar parlamentul are ultimul cuvânt, la vot.
Diplomatul Marius-Gabriel Lazurca, ambasadorul României în Mexic și fost ambasador în Ungaria și Republica Moldova, este unul dintre numele luate în calcul de președintele Nicușor Dan pentru șefia Serviciului de Informații Externe (SIE), au declarat pentru G4Media surse politice în 26 august. Nicușor Dan nu a infirmat cele două nume vehiculate la SRI și SIE.
Dacă va fi nominalizat de președinte și va trece de votul Parlamentului, Lazurca, diplomat de carieră, ar urma să-l înlocuiască pe Gabriel Vlase (ex-PSD), implicat în scandalul zborurilor cu avion privat efectuate de actualul șef SIE, în plină criză de securitate, la curse de Formula 1, zboruri despre care G4Media a scris în exclusivitate. Vezi detalii aici, aici, aici.
Lazurca nu a putut fi contactat până la ora publicării acestei știri.
Despre Marius Lazurca
În timp ce era ambasadorul României în Ungaria, Marius Lazurca s-a opus vehement politicii revizioniste a Guvernului Viktor Orban și a fost atacat dur de ministrul ungar de Externe, Szijjártó Péter, în 2020.
Ministrul Szijjártó Péter a publicat atunci, pe Facebook, un mesaj trimis de Marius Lazurca mai multor ambasadori în care acesta îi informa că o politiciană a opoziției maghiare a fost atacată și insultată.
Ministrul ungar de Externe a lansat atunci un atac fără precendent la adresa ambasadorului român, despre care a spus că ”probabil de aici nu se poate coborî mai jos” și că ”este șocantă isteria mincinoasă evidentă a ambasadorului român”. Vezi detalii aici.
Cu un an înainte de acest episod, în 2019, Lazurca se opusese public vicepremierului maghiar Zsolt Semjen, într-un eveniment desfășurat la Bekescsaba, spunându-i că Programul guvernului Ungariei pentru subvenționarea fermierilor din Transilvania nu a fost discutat cu guvernul României și că România nu şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri. La vremea aceea, oficialii de la Budapesta îi mulțumiseră public lui Liviu Dragnea pentru sprijinirea proiectului. Vezi detalii aici.
Conform Ministerului Afacerilor Externe, Lazurca este ambasadorul României în Mexic din 4 martie 2021, e diplomat de carieră cu ”o lungă experiență în misiuni bilaterale” și a fost ambasador al României la Sfântul Scaun și Ordinul Militar Suveran de Malta (2006-2010), în Republica Moldova (2010-2016) și Ungaria (2016-2020).
Ca Reprezentant Permanent al României la Comisia Dunării (2016-2020), ambasadorul Lazurca ”a dobândit o experiență relevantă și în diplomația multilaterală”, mai arată MAE pe site-ul oficial.
Înainte de a intra în serviciul public, Marius Gabriel Lazurca a predat literatura franceză și antropologie culturală la Universitatea de Vest din Timisoara.
Absolvent de studii umaniste, ambasadorul Lazurca deține un master și un doctorat la Universitatea Sorbona (Paris IV). A publicat volume și studii științifice în română, franceză și engleză, mai spune MAE.
Marius Gabriel Lazurca este căsătorit din 1992 cu Mirela, de profesiune medic, și au împreună șase copii.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.