Preşedintele PNL, premierul Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, într-o întâlnire cu tinerii liberali, că ”e simplu să demisionezi, să dezertezi”, dar este mult mai greu să stai şi să faci ceea ce trebuie. ”Şi astăzi nu sunt nişte vremuri uşoare”, a afirmat Bolojan, adăugând că, atâta timp cât are un mandat, va face ceea ce consideră că este necesar, transmite News.ro.
Preşedintele PNL, premierul Ilie Bolojan, le-a vorbit, sâmbătă, tinerilor din cadrul formaţiunii, la o întâlnire care a avut loc în judeţul Maramureş, despre Iuliu Maniu, Gheorghe Pop de Băseşti şi Vasile Lucaciu, ”ce înseamnă Sighet, ce înseamnă elitele noastre”.
”Şi în felul acesta înţelegem că noi avem o responsabilitate suplimentară, inclusiv politică (…) Suntem aici cu o parte din colegii noştri tineri. Şi venind pe drumul încoace, vorbeam cu colegul meu, cu domnul Boc, ce mică responsabilitate avem noi astăzi faţă de ceea ce au făcut aceşti oameni, faţă cea ce au suportat. Şi uneori nu ne place dacă suntem înjuraţi, dacă trebuie să luăm decizii rele, dar, gândindu-ne la ce au făcut alţii, ne dăm seama că trebuie să facem şi noi ceea ce ni se cere pentru ţara noastră. Şi asta este şi o responsabilitate politică pe care o aveam”, a declarat Ilie Bolojan, sâmbătă, în judeţul Maramureş.
Acesta a adăugat: ”E simplu să demisionezi, să dezertezi, să ştiţi”.
”E foarte simplu, dar e mult mai greu să stai şi să faci ceea ce trebuie. Şi astăzi nu sunt nişte vremuri uşoare, dar, cât timp sunt preşedintele partidului şi cât timp avem o responsabilitate şi un mandat, sunt decis să fac ceea ce ţine de mine pentru ţаrа noastrã. Asta e şi forma de respect pentru tinerii noştri”, a mai declarat Ilie Bolojan.
Bolojan s-a aflat, sâmbătă, în vizită ofciială în judeţul Maramureş. El a depus o coroană de flori la Cimitirul Săracilor, a vizitat Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi a participat la o întâlnire cu tinerii liberali în cadrul Şcolii Memoriale ”Gh. I. Brătianu”.
Premierul Ilie Bolojan a declarat în repetate rânduri că va face ceea ce consideră necesar ”pentru România” atâta timp cât se va afla în funcţie, declaraţii care i-au atras critici din partea liderilor social-democraţi, care s-au referit la ”lideri care se cred Mesia”.
De asemenea, declaraţiile premierului i-au determinat pe lideri ai coaliţiei să-l catalogheze ca fiind inflexibil.