Foreign Affairs: Cum ar putea schimba Orientul Mijlociu reducerea exporturilor de arme din Rusia din cauza războiului din Ucraina / Mai puține vânzări de arme rusești ar putea însemna o mai mare stabilitate regională
Aflat în cea de-a șasea lună, asaltul Rusiei asupra Ucrainei a devenit un război de uzură neîncetat. Armata rusă a suferit până la 80.000 de pierderi, potrivit estimărilor Pentagonului, și a pierdut sute de avioane, tancuri și vehicule blindate. Cu cât războiul continuă mai mult timp, cu atât mai dificilă va fi situația pentru baza industrială de apărare a Rusiei, care este vizată de sancțiuni occidentale fără precedent și de controale la export, scrie Foreign Affairs.
Deși este posibil ca întregul lor impact să nu fie evident acum, aceste tensiuni vor avea probabil implicații pe termen lung asupra capacității Rusiei de a-și proiecta puterea în străinătate, în special în Orientul Mijlociu. Moscova a concurat mult timp cu Statele Unite și Europa ca furnizor major de arme avansate și piese de schimb pentru guvernele arabe. Dar războiul din Ucraina ar putea reduce capacitatea sa de a livra în mod fiabil aceste bunuri în următorii câțiva ani și, posibil, mai mult timp, în funcție de cât durează conflictul.
Orice diminuare a vânzărilor de arme rusești în Orientul Mijlociu va fi probabil întâmpinată de administrația Biden ca o evoluție binevenită, având în vedere tendința acesteia de a privi regiunea prin prisma competiției între marile puteri și a echilibrelor fragile de securitate regională.
Statele Unite văd vânzările de arme rusești ca pe un motor al conflictului din regiune și ca pe un instrument cu care Moscova își extinde influența politică și militară. Conform acestei logici, mai puține vânzări de arme rusești ar putea însemna mai puțină influență militară pentru Moscova și o mai mare stabilitate regională.
Însă o reducere a cotei Rusiei pe piața de armament din Orientul Mijlociu ar putea prezenta, de asemenea, provocări de ordin secundar și terțiar pentru interesele SUA, inclusiv potențiala apariție a unor lacune în aprovizionare care ar putea determina alți vânzători, cum ar fi China și Turcia, să profite de problemele Rusiei. În același timp, nevoia tot mai mare de bani a Moscovei ar putea încuraja Moscova să adopte politici de export de apărare din ce în ce mai iresponsabile, chiar și atunci când cota sa globală de vânzări de arme în regiune se reduce.
Pentru a gestiona aceste riscuri, administrația Biden nu ar trebui să se grăbească să umple orice gol real sau anticipat lăsat de scăderea vânzărilor de arme rusești, chiar dacă alte țări ar putea obține o cotă mai mare din piață. Pe măsură ce încearcă să își reducă prezența militară în Orientul Mijlociu, Washingtonul va trebui să se acomodeze mai bine cu multipolaritatea și să înceapă să se vadă pe sine ca pe un jucător printre mulți alții.
Statele Unite trebuie să evite să acorde prea multă atenție autocraților arabi cu arme sau garanții de securitate care ar putea declanșa instabilitate sau să închidă ochii la încălcările drepturilor omului pe plan intern. Atunci când administrația Biden consideră că sunt necesare noi vânzări de arme, acestea ar trebui să fie integrate într-o strategie cuprinzătoare care să acopere lacunele specifice și legitime din capacitatea de apărare a partenerilor americani și, mai important, să acorde prioritate reformei economice și politice pentru a aborda provocările interne tot mai mari cu care se confruntă multe țări din regiune.
În ultimul deceniu, Rusia și-a reafirmat rolul de actor major în Orientul Mijlociu. A făcut acest lucru exploatând instabilitatea și diviziunile regionale, angajându-se adesea cu și oferind arme ambelor părți ale unor rivalități de lungă durată – de exemplu, între Iran și Emiratele Arabe Unite.
Vânzările de arme și asistența militară promovează atât obiective economice, cât și geopolitice pentru Moscova. De exemplu, atunci când regimul președintelui sirian Bashar al-Assad era aproape de colaps, Rusia a oferit arme și sprijin militar în schimbul drepturilor la baze aeriene și porturi pentru forțele rusești și a contractelor de explorare a petrolului și gazelor.
În Libia, Rusia a folosit din nou intervenția militară pentru a-și promova interesele strategice mai largi, trimițând mercenari, personal militar regulat și armament avansat pentru a-l sprijini pe liderul miliției Khalifa Haftar în încercarea sa din 2019 de a răsturna guvernul recunoscut la nivel internațional din Tripoli. Deși acest efort a eșuat, a lăsat forțele rusești poziționate în bazele aeriene și în jurul instalațiilor petroliere din întreaga țară.
Din 2012, Rusia a reprezentat aproximativ 16% din toate vânzările de arme către țările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, fiind pe locul al doilea după Statele Unite, potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm. Cei mai mari clienți regionali ai săi din ultimii cinci ani au fost Algeria (care cumpără 70% din importurile sale de arme din Rusia), Egiptul și Irakul.
Cumpărătorii din Orientul Mijlociu sunt atrași de produsele militare rusești din cauza costului lor scăzut și a disponibilității Moscovei de a le vinde oricui poate plăti. Cel mai faimos export al Rusiei poate fi AK-47, o armă de asalt ieftină, dezvoltată în Uniunea Sovietică, care a inundat zonele de război timp de 70 de ani și care este acum fabricată în întreaga lume. Dar, în prezent, marfa militară cea mai căutată la nivel internațional a Moscovei este mai avansată: sistemul de apărare aeriană S-400 și avioanele de vânătoare Su-35, de exemplu.
Cumpărătorii sunt atrași de produsele militare rusești din cauza costului lor scăzut și a disponibilității Moscovei de a le vinde oricui.
Vânzările de arme rusești către Orientul Mijlociu au început să scadă chiar înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, ajungând la doar 10% din vânzările din regiune între 2019 și 2021, potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm.
Unul dintre motivele acestei scăderi ar putea fi legea Countering America’s Adversaries Through Sanctions Act, o lege din 2017 care impune sancțiuni financiare oricărei țări care face o „tranzacție semnificativă” cu producătorii de arme rusești. Dar Statele Unite au fost inconsecvente în aplicarea legii, iar cererea de arme rusești rămâne puternică, chiar și în rândul aliaților Statelor Unite.
Egiptul, de exemplu, a ajuns la un acord major pentru a cumpăra avioane rusești în 2019, când nu a putut obține tehnologie comparabilă în altă parte, iar Statele Unite nu au invocat legea privind sancțiunile. India a continuat, de asemenea, să cumpere arme rusești fără a suporta sancțiuni.
De la invazia sa în Ucraina, Rusia s-a confruntat cu o provocare mult mai serioasă la adresa rolului său de principal vânzător regional de arme. Potrivit unor înalți oficiali ai administrației Biden și ai serviciilor de informații americane, baza industrială de apărare a țării a fost afectată atât de uzură, cât și de sancțiuni.
De exemplu, în mărturia în fața Senatului SUA din luna mai, secretarul american al comerțului, Gina Raimondo, a remarcat că Rusia folosea semiconductori destinați frigiderelor și mașinilor de spălat vase în echipamentele militare din cauza lipsei de semiconductori specializați.
În pofida unor astfel de declarații oficiale, este important să nu se supraestimeze eficacitatea sancțiunilor. Experții nu sunt de acord cu privire la gravitatea efectului lor, lucru care este dificil de evaluat din cauza lipsei de transparență a Rusiei. De asemenea, Moscova încearcă în mod clar să ocolească aceste restricții printr-o varietate de mijloace, inclusiv, se pare, prin solicitarea de ajutor din partea companiilor chineze.
Cu toate acestea, orice întrerupere a livrărilor de componente avansate și de piese esențiale va exacerba limitările preexistente ale producătorilor de armament ruși, inclusiv practicile de fabricație învechite, nivelurile ridicate de îndatorare și echipamentele vechi. Iar în condițiile în care trupele rusești sunt împotmolite în Ucraina, din ce în ce mai mult din capacitatea de producție disponibilă a Rusiei trebuie să meargă către efortul său de război.
Aceste provocări nu vor face ca Rusia să fie complet incapabilă să producă și să vândă arme în străinătate, dar ar putea împiedica capacitatea sa de a livra și de a întreține anumite sisteme de arme – în special rachete cu rază lungă de acțiune, tancuri și platforme de apărare aeriană, care sunt foarte solicitate de forțele rusești din Ucraina și de cumpărătorii de arme din Orientul Mijlociu.
Dovezile privind perturbarea vânzărilor de arme rusești vor deveni probabil vizibile doar în timp, dar deja există indicii că producătorii sunt în întârziere în ceea ce privește comenzile. Oficialii indieni din domeniul apărării au declarat presei că se așteaptă la întârzieri pe termen scurt în livrarea de la sisteme de rachete la avioane de luptă. Între timp, oficialii americani din domeniul apărării și al serviciilor de informații consideră că Rusia va avea dificultăți în a livra la timp arme țărilor din Africa, inclusiv guvernelor arabe precum Algeria și Egipt.
Există deja indicii că producătorii ruși sunt în întârziere în ceea ce privește comenzile.
Un rol rusesc în declin în comerțul profitabil cu arme din regiune ar avea efecte profunde pentru poziția Rusiei în Orientul Mijlociu. Nu numai că Moscova ar pierde veniturile atât de necesare dacă nu ar putea satisface cererea de arme din Orientul Mijlociu, dar capacitatea sa de a-și exercita influența politică în regiune ar putea scădea fără vânzările de arme ca punct de intrare.
Deși Rusia a căutat alte căi pentru a-și consolida influența, cum ar fi angajarea cu actori nestatali, propagandă și dezinformare și încheierea de acorduri în sectoarele energiei, agriculturii, infrastructurii și turismului, aceste eforturi au avut rezultate mixte și pălesc în comparație cu rolul Moscovei ca furnizor de arme.
O scădere a vânzărilor de arme rusești ar putea avea un avantaj strategic pentru Statele Unite. Washingtonul consideră de mult timp că activitățile militare rusești din Orientul Mijlociu sunt o sursă de instabilitate, în special în Siria și Libia. Iar rolul malign al Rusiei în conflictele din aceste țări sugerează că aceste îngrijorări nu sunt deplasate, chiar dacă uneori sunt exagerate.
Dar reducerea influenței rusești prin intermediul vânzărilor de arme ar putea genera, de asemenea, noi provocări pentru Statele Unite. În primul rând, ar putea crea un gol pe care un alt concurent american, cum ar fi China, ar putea să-l umple. China a căutat să își extindă exporturile de arme și, prin urmare, rolul său în Orientul Mijlociu și, la fel ca Rusia, oferă arme ieftine fără condiții prealabile.
Alternativ, un furnizor regional, cum ar fi Turcia, ar putea interveni pentru a intensifica comercializarea propriilor sisteme. În plus, statele arabe ar putea profita de teama Washingtonului de o intruziune a noilor vânzători de arme pentru a încerca să obțină concesii din partea Statelor Unite, așa cum au încercat deja să facă Egiptul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite pentru a evita examinarea dosarelor lor privind drepturile omului.
Administrația Biden oferă deja arme partenerilor arabi autocrați pentru a descuraja și contracara Iranul și, implicit, pentru a-i recompensa pentru că fac pace cu Israelul sau pentru a-i determina să pompeze mai mult petrol. Nu ar trebui să adauge umplerea golului lăsat de scăderea vânzărilor de arme rusești ca un nou impuls. Este posibil ca China să aibă ambiția de a deveni un furnizor important de arme pentru Orientul Mijlociu și, cu siguranță, și-a croit o nișă prin furnizarea de capacități cu costuri reduse, cum ar fi dronele.
Cu toate acestea, cumpărătorii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la calitatea acestor arme și nu este clar că producătorii chinezi sunt pe deplin pregătiți să concureze cu alți furnizori pentru a oferi sisteme de înaltă performanță pe care clienții din Orientul Mijlociu le cer din ce în ce mai mult. În plus, volumul fluxurilor de arme chinezești către regiune rămâne relativ mic, reprezentând mai puțin de cinci procente din totalul importurilor către Orientul Mijlociu între 2016 și 2021, potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm.
Având în vedere aceste limitări, Statele Unite ar trebui să evite să încerce să îi descurajeze pe partenerii arabi de acoperire să se angajeze cu China sau cu alți exportatori de arme prin accelerarea transferurilor de arme americane sau prin relaxarea restricțiilor asupra acestor arme. Acest lucru va necesita respingerea cererilor liderilor militari americani, ale ambasadorilor și ale altor persoane care au îndemnat Statele Unite să accelereze vânzările de arme către partenerii din Orientul Mijlociu pentru a preîntâmpina alți posibili vânzători și pentru a păstra sau extinde influența SUA.
Astfel de apeluri pentru transferuri accelerate par să se bazeze pe presupunerea că livrarea rapidă de arme către parteneri generează reciprocitate și recunoștință sub forma unor politici pro-americane, însă există puține dovezi empirice că acesta este cazul. Washingtonul nu trebuie să se teamă că aplicarea diligenței adecvate la vânzările de arme îi va eroda influența în capitalele arabe.
Pot exista cazuri specifice în care este logic ca Statele Unite să vândă noi arme partenerilor regionali. Dar orice transfer de arme al SUA ar trebui să facă parte dintr-o abordare holistică care să acorde o prioritate mai mare reformelor politice și dezvoltării economice în țările beneficiare. O țară care ar putea beneficia de o astfel de strategie cuprinzătoare este Egiptul, pe care Statele Unite par să facă eforturi pentru a renunța la armele rusești. În luna mai, Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de elicoptere CH-47F Chinook către Cairo și se pare că va da undă verde și vânzării de avioane F-15.
Dar folosirea unor astfel de transferuri pentru a concura cu Rusia sau China trimite semnale politice nefolositoare unui regim implicat în represiuni politice și încălcări ale drepturilor omului și care se confruntă cu o criză economică descurajantă. Prin urmare, Statele Unite ar trebui să condiționeze în continuare ajutorul militar acordat Egiptului de dorința de a adopta reformele economice, politice și judiciare atât de necesare, cum ar fi încetarea încarcerării pe scară largă a activiștilor pentru drepturile omului și a criticilor regimului. Numai printr-o abordare mai deliberată și mai reținută a vânzărilor de arme poate Washingtonul spera să echilibreze prioritățile de securitate cu nevoile politice și economice mai largi ale regiunii.
Cu fiecare lună în care războiul din Ucraina se prelungește, costurile pentru baza industrială de apărare a Rusiei sunt susceptibile să crească. Chiar și o Rusie izolată și diminuată va rămâne, probabil, un jucător în Orientul Mijlociu, după cum o demonstrează dorința statelor arabe de a-și acoperi mizele și de a evita să îl înstrăineze pe președintele Vladimir Putin.
Dar orice erodare a profilului cândva proeminent al Moscovei ca vânzător de arme ar putea avea efecte neprevăzute într-o regiune predispusă la conflicte, care este inundată de arme și dornică de mai multe. Această reorganizare va crea oportunități și riscuri pentru Statele Unite, ambele necesitând un răspuns cumpătat. Doar pentru că ar putea exista noi cereri de arme în Orientul Mijlociu nu înseamnă că Washingtonul ar trebui să le satisfacă.
Sursa: Foreign Affairs
Citește și...
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
3 comentarii