De ce plătim și astăzi dezastrul din industria ceaușistă / Cea mai nouă carte a istoricului Cosmin Popa distruge mitul conducătorului erou

Nicolae Ceauşescu nu şi-a iubit poporul, ci l-a urât, înfometându-l şi înfrigurându-l. Nu a construit industria României, ci i-a paralizat sistemul economic, industrializând cu încăpăţânare megalomană. Nu a plătit datoria externă uriaşă a ţării, ci a creat-o, prin modul haotic în care a industrializat. Nu era cinstit şi integru, ci şmecher şi abil, necruţător cu hoţii de rând şi protector cu corupţii partidului pe care aşa îi putea avea la mână. Nicolae Ceuşescu nu era inteligent, ci ignorant, şi în ultimă instanţă, prost, căci numai un prost poate înţelege că scopul dezvoltării economice nu este bunăstarea oamenilor, ci pauperizarea lor.

Am citit cea ma recentă carte apărută la editura Corint a istoricului Cosmin Popa, „Economie, Corupţie şi Politică în România lui Nicolae Ceauşescu” în această cheie, nu pentru că autorul şi-a propus să transmită asta, ci pentru că acest portret ţi se creionează când afli din arhivele vremii cum a luat amploare dezastrul economiei româneşti între 1965 şi 1989, când ajunsese în pragul colapsului.

Chiar dacă cifrele şi documentele consultate şi studiate de Cosmin Popa sunt prezentate în carte de la distanţa corectă a istoricului, cititorului nu are cum să nu i se reveleze, în crescendo, eşecul unui sistem care nu a planificat şi centralizat doar industria, ci în ultimă instanţă vieţile oamenilor, cu reverberaţii până astăzi.

Statul centralizat şi industrializarea, marile proiecte ale regimului, tot eşafodajul, depre care multă lume vorbeşte, astăzi, apreciativ, considerându-l pe Nicolae Ceauşescu un patriot iubitor de ţară, care ştia să ţină totul în frâu, nu aveau menirea de a aduce bunăstare cetăţeanului, individului şi societăţii, ci erau pure mecansime de consolidare a puterii în mâinile unui dictator, care ştia că doar astfel poate ţine sub control întregul sistem.

„Reducerea funcţiilor sociale ale statului, aşa cum s-a întâmplat în perioada 1979-1981, şi creşterea gradului de centralizare au dus, inevitabil, la formarea unei economii de palat , în care puterea de decizie, resursele şi beneficiile reveneau liderului, iar cheltuielile şi pierderile, economiei oficiale şi societăţii.”

Economia românească era bazată, de fapt, pe un cerc vicios al minciunii şi corupţiei sistemice. Dezvoltarea industrială avea nevoie de resurse, deci de importuri, iar estul nu putea acoperi tot acest necesar:

„Ţara trebuia să importe din ce în ce mai multe resurse plătind cu valută convertibilă, pe care nu o primea pentru exporturile industriale realizate în ţările comuniste. Îndatorarea internaţională a ţării a fost salvarea otrăvită care a permis punerea în practică a planurilor de industrializare, chiar şi atunci când era evident că ele nu funcţionează … Răspunsul lui Ceauşescu a constat în scăderea consumului domestic şi a celui industrial, creşterea exportului şi abdicarea graduală a statului de la funcţiile sale sociale.”

Eşecul economiei comuniste româneşti a fost generat de incapacitatea lui Ceauşescu de a înţelege aceste mecanisme, de încăpăţânarea de a nu asculta de experţi, totul fiind plătit de populaţie, peste care aparatul de represiune a acţionat din ce în ce ma intens şi mai dur, reiese din cartea lui Cosmin Popa.

Deşi corupţia generalizată poate părea un paradox într-un sistem economic şi politic total controlat, ea se manifesta la toate nivelurile societăţii, de la muncitorul de rând dintr-o fabrică disfuncţională la aparatul funcţionăresc şi cel de propagandă, acestea din urmă oblojite chiar de dictator pentru a nu macula imaginea partidului.

„Devastatoare a fost deformarea moralei publice, mulţi dintre români ajungând să creadă că exercitarea abuzivă sau condiţionată a unei funcţii sau a unei însărcinări publice , în folosul propriu sau al unui grup, este o realitate ce decurge din natura sistemului însuşi, fiind imposibil de combătut.”

Heirupism, minciună, industrie dezvoltată doar pe hârtie, deficit, raportări subevaluate, dar şi supraevaluate, în funcţie de conjunctură, corupţie la nivel local, anchete de formă, toate au contribuit la o presiune uriaşă asupra populaţiei şi societăţii, obligate să deconteze ineficienţa economică prin reducerea inumană a consumului de alimente, energie electrică şi alte bunuri necesare traiului decent.

„Sustragerea din averea statului nu era considerată un act imoral, ci mai degrabă o modalitate de compensare a nedreptăţii şi de combatere a unor deficite, iar toată ţara ştia că partidul, miliţia şi securitatea beneficiază de reţele proprii de aprovizionare şi de impunitate în faţa legii.”

Cei care nu au trăit atunci află din cartea asta că bunicii, părinții sau politicienii îi mint atunci când le spun că în perioada lui Ceaușescu țara noastră era un paradis al dezvoltării, corectitudinii și echității sociale. Că în Decembrie 1989, România avea o economie cangrenată, iar societatea nu era doar sărăcită până la dezumanizare, dar mai ales debusolată moral.

Iar cei care au trăit acele vremuri, iar astăzi plâng nostalgic după ele au șansa, dacă o citesc, să iasă de sub vraja mitului și să își dea seama că au privit până acum umbre pe un perete.

„Economie, Corupţie şi Politică în România lui Nicolae Ceauşescu” este o carte care ar trebui să se regăsească în bibliotecile din case şi în cele din şcoli, iar faptul că apariţia ei a stârnit multe discuţii şi evenimente care au avut-o în centru nu poate fi decât un semn că România se vindecă şi că încet-încet procentele care îl fac pe Nicolae Ceauşescu erou vor scădea până la a deveni irelevante.