În SUA a început războiul între generații în Partidul Democrat: 2025 va fi un nou 1968?

Analiză Il Corriere Della Sera (Italia), via Rador: A fost un weekend reușit pentru opoziția democrată din America: demonstrațiile antiautoritare (adică anti-Trump) sub sloganul „Fără regi” au decurs bine. Participarea a fost numeroasă, iar manifestațiile au fost pașnice, fără incidente, violență sau provocări. O lecție frumoasă de participare în masă.

Un test pozitiv, care nu a făcut decât să amplifice întrebarea: pe ce linie și cu ce conducere poate Partidul Democrat să-l contracareze eficient pe Trump, să-i reducă impactul, începând cu trimiterea mai republicanilor în minoritate în Congres anul viitor (când vor avea loc alegerile de la jumătatea mandatului)?

Judecând după cele mai vizibile sloganuri și după acoperirea acordată acestor demonstrații de către presa progresistă, aripa stângă are cele mai mari șanse de a conduce partidul spre redresare. Nu e vorba despre facțiunile extremiste și violente ale Antifa: din fericire, nu au fost văzute în acțiune în timpul marșurilor de weekend.

Mă gândesc la stânga radicală, care se mândrește deja cu lideri faimoși și influenți: în New York, deputata Alexandria Ocasio Cortez (AOC), și omul care în două săptămâni ar putea deveni primar al orașuluii, Zohran Mamdani.

Aceștia doi aparțin, fără îndoială, aripei stângi a partidului și în plus se autointitulează socialiști. Mai au o caracteristică importantă: vârsta fragedă. AOC are 36 de ani, Mamdani, 34. Auzim așadar, vorbindu-se din ce în ce mai mult despre un asalt al tinerilor asupra Partidului Democrat.

„Războaiele generaționale ale democraților au început” titrează un reportaj realizat de Lisa Lerer în New York Times. Jurnalista își lărgește aria de acoperire la nivel național, găsind numeroase exemple de tineri care contestă gerontocrația și notabilitățile și care încearcă să conducă opoziția față de Trump.

Iată câteva exemple citate în reportajul său. În Massachusetts, reprezentantul Seth Moulton, în vârstă de 46 de ani, a anunțat săptămâna aceasta că îl va provoca pe senatorul Edward Markey, în vârstă de 79 de ani, argumentând că un om care a servit în Congres timp de o jumătate de secol „nu este persoana potrivită pentru a face față acestui moment și a câștiga viitorul”.

În Maine, guvernatoarea Janet Mills, în vârstă de 77 de ani, și-a anunțat marți candidatura pentru Senat, iar unul dintre principalii săi rivali de la alegerile primare, Graham Platner, în vârstă de 41 de ani, nu a ezitat să numească competiția o „cursă generațională”.

În Tennessee, deputatul Justin Pearson, în vârstă de 30 de ani, care a devenit faimos în 2023 pentru că a condus protestele în camera legislativă după o ambuscadă cu focuri de armă într-o școală, a anunțat că îl va sfida pe deputatul Steve Cohen, în vârstă de 76 de ani, care este în funcție de aproape o jumătate de secol.

„Lucrurile sunt foarte diferite față de cum erau în 1978”, le-a spus Pearson reporterilor după un miting din Memphis. Ei trei sunt doar câteva exemple de democrați care vor să scape partidul de generația Baby Boomer: cei născuți între 1946 și 1964, acum pensionați, sau care se apropie de pensionare.

Partidul Republican nu duce lipsă de seniori. Donald Trump este persoana cea mai vârstnică care a deținut vreodată președinția. Veteranul Camerei Reprezentanților Hal Rogers (87) este republican, la fel ca și veteranul Senatului Charles Grassley (92).

Însă problema vârstei a devenit mai centrală pentru democrați, care se luptă să găsească o direcție politică și o conducere credibilă. În California, aproape o treime dintre congresmenii democrați în funcție se confruntă cu provocări interne. Se așteaptă ca acest număr să crească în următoarele săptămâni, pe măsură ce noii candidați își vor anunța campaniile.

Scott Wiener, în vârstă de 55 de ani, se pregătește să o conteste pe fosta președintă a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, în vârstă de 85 de ani, punându-i în pericol locul din San Francisco pe care îl deține din 1987.

Democrații mai tineri – un grup care, având în vedere longevitatea vechii gărzi de la Washington, îi include și pe cei de cincizeci de ani – se plâng de ani de zile de gerontocrația partidului. În 2022, au reușit să aleagă o nouă generație pentru a conduce grupul parlamentar, înlocuind-o pe Pelosi cu Hakeem Jeffries, cu treizeci de ani mai tânăr.

Catalizatorul conflictului a fost Joe Biden. Performanța sa dezastruoasă a întărit percepția unei clase conducătoare prea bătrâne pentru a concura cu un lider republican care, în ciuda vârstei sale, știe cum să interpreteze furia populară.

Eșecul campaniei de realegere a lui Biden a lăsat partidului o moștenire dublă: neîncrederea în „părinți” și dorința unui limbaj nou. „Nu este vorba de vârsta ta, ci de vârsta ideilor tale”, spune Graham Platner.

Tinerii democrați susțin că, confruntarea cu trumpismul necesită o cultură politică diferită: comunicare directă pe rețelele de socializare, un radicalism mai mare în problemele climatice, noi forme de activism civic și un discurs mai puțin birocratic. Nu este vorba doar despre schimbarea chipurilor, ci și despre schimbarea mentalităților.

Pentru mulți democrați mai tineri, Trump nu este doar un adversar politic, ci și o provocare generațională: el reprezintă capacitatea de a vorbi unei Americi furioase și post-ideologice, în timp ce democrații mai în vârstă par prinși în limbajul erei Clinton-Obama.

Pentru partid, riscul este dublu: pe de o parte, va fi sfâșiat intern de un război între veterani și tinerii rebeli; pe de altă parte, dacă schimbarea de personal nu va fi dusă la bun sfârșit, va pierde legătura cu societatea.

Alegerile primare din 2025 selectează candidații pentru alegerile legislative de la jumătatea mandatului, care vor avea loc în noiembrie 2026. Un întreg grup de conducere este pus în mod deschis sub semnul întrebării în baza vârstei.

2025 ar putea deveni un alt 1968 pentru Partidul Democrat. Comparația cu acea dată cheie de acum 57 de ani trebuie tratată cu prudență. „Anul american 1968”, marcat de proteste împotriva războiului din Vietnam, a fost un an al violenței și chiar al terorismului intern.

În cadrul Partidului Democrat, influența tinerilor, cei care s-au opus cel mai puternic războiului, a câștigat teren. Cu toate acestea, alegerile prezidențiale au fost câștigate de un republican, Richard Nixon, care a apărat legea și ordinea în fața revoltelor stradale.

Mai mult, în istoria Partidului Democrat, schimbările generaționale nu au deplasat întotdeauna axa politică spre stânga. Venirea la putere, în 1992 a tânărului guvernator al statului Arkansas, Bill Clinton, a răsplătit un nou lider care s-a adresat moderaților centriști, a crezut în capitalism și în Silicon Valley, a înăsprit pedepsele pentru recidiviști și a lansat dereglementarea financiară.

Anii 1990 ai lui Clinton au fost marcați de o creștere economică puternică sub semnul celei de-a Treia Căi neoliberale și de reduceri severe ale asistenței sociale (de cealaltă parte a Atlanticului, prietenul și aliatul său politic, cu cel mai similar background cultural a fost prim-ministrul britanic Tony Blair).

Barack Obama a marcat și el o schimbare generațională, însă politicile sale au fost moderate, în special pe frontul economic (Occupy Wall Street, Bernie Sanders și Elizabeth Warren l-au criticat pentru salvarea bancherilor în 2008).

De cealaltă parte, ultimul președinte democrat care a implementat reforme de tip socialist, în domeniul asistenței sociale și pe frontul rasial, a fost maturul Lyndon Johnson, un texan care a gestionat cu o experiență desăvârșită alianțele din Congres.

Peste două săptămâni, alegerile pentru funcția de primar al orașului New York vor oferi primul test al combinației „rotație generațională + schimbare spre stânga”. Dacă Mamdani câștigă, vom avea confirmarea că în orașul care simbolizează capitalismul, a sosit momentul socialismului și a generației politicienilor de treizeci și ceva de ani. Va mai dura cel puțin încă un an pentru a stabili dacă și la nivel național aceasta este formula câștigătoare.

Analiză de Federico Rampini / Traducerea: Cătălina Păunel