G4Media.ro

Datele obţinute de un rover de pe Marte confirmă existenţa unor străvechi…

sursa foto: Captură NASA

Datele obţinute de un rover de pe Marte confirmă existenţa unor străvechi sedimente lacustre pe „Planeta Roşie”

Roverul Perseverance al NASA a colectat date care confirmă existenţa unor sedimente lacustre străvechi, ce au fost depuse de apa care a umplut cândva un bazin gigantic de pe planeta Marte, numit în prezent „Craterul Jerezo”, potrivit unui studiu publicat vineri, informează Reuters.

Descoperirile bazate pe observaţiile radarului de la sol al roverului robotizat american confirmă imaginile orbitale anterioare şi alte date care i-au determinat pe oamenii de ştiinţă să presupună că anumite porţiuni ale planetei Marte au fost acoperite în trecut de apă şi ar fi putut găzdui viaţă microbiană.

Noul studiu, condus de cercetători de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) şi Universitatea din Oslo, a fost publicat în revista Science Advances, transmite Agerpres.

Cercetarea s-a bazat pe scanări subterane efectuate de roverul cu şase roţi şi care are dimensiunea unui automobil, pe parcursul mai multor luni ale anului 2022, în timp ce se deplasa pe scoarţa planetei Marte de pe fundul acelui crater spre un perimetru adiacent cu caracteristici sedimentare, care se aseamănă, atunci când sunt privite de pe orbita marţiană, cu deltele râurilor de pe Terra.

Undele sonore emise de instrumentul radar RIMFAX al roverului Perseverance le-au permis oamenilor de ştiinţă să privească în subteran pentru a obţine o imagine în secţiune transversală a straturilor de rocă de 20 de metri adâncime, „aproape ca şi cum aţi privi o tăietură de drum”, a declarat David Paige, planetolog la UCLA şi principalul autor al studiului.

Aceste straturi oferă dovezi incontestabile că sedimentele de sol transportate de apă au fost depuse în craterul Jerezo şi în delta acestuia de un râu care a alimentat cu apă acea zonă, la fel cum se întâmplă în cazul lacurilor de pe Pământ. Descoperirile au întărit ceea ce studiile anterioare au sugerat de multă vreme – că planeta Marte, în prezent rece, aridă şi lipsită de viaţă, a fost cândva caldă, umedă şi probabil locuibilă.

Oamenii de ştiinţă aşteaptă cu nerăbdare să examineze îndeaproape sedimentele din Craterul Jerezo – despre care se crede că s-au format în urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani – prezente în eşantioanele colectate de Perseverance pentru a fi transportate pe Pământ în cadrul unor misiuni viitoare.

Până atunci, cel mai recent studiu reprezintă o validare binevenită a faptului că oamenii de ştiinţă şi-au efectuat cercetările geo-biologice de pe Marte în locul potrivit de pe „Planeta Roşie”.

Analiza de la distanţă a primelor mostre recoltate prin foraj de Perseverance în patru zone din apropierea locului în care a asolizat în februarie 2021 i-a surprins pe cercetători, dezvăluind roci de natură vulcanică şi nu sedimentară, aşa cum se aşteptau.

Cele două studii nu sunt contradictorii. Chiar şi rocile vulcanice prezentau semne de alterare prin expunerea la apă, iar oamenii de ştiinţă care au publicat aceste descoperiri în august 2022 au motivat atunci că este posibil ca depozitele sedimentare să se fi erodat.

Într-adevăr, citirile radarului RIMFAX raportate vineri au găsit semne de eroziune înainte şi după formarea straturilor sedimentare identificate la marginea vestică a craterului, dovadă a unei istorii geologice complexe în acea zonă, a spus David Paige.

„Existau roci vulcanice peste care Perseverance a asolizat. Adevărata veste este că acum el a ajuns în deltă şi vedem acum dovezi ale acestor sedimente lacustre, care reprezintă unul dintre principalele motive pentru care am venit în această zonă. Aşa că este o poveste fericită din acest punct de vedere”, a adăugat cercetătorul american.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează