Home » Articole » Copil de 3 ani accidentat grav la Brăila de un tânăr de 16 ani pe o trotinetă electrică / Autorul accidentului a fugit de la locul faptei

Copil de 3 ani accidentat grav la Brăila de un tânăr de 16 ani pe o trotinetă electrică / Autorul accidentului a fugit de la locul faptei

Copil de 3 ani accidentat grav la Brăila de un tânăr de 16 ani pe o trotinetă electrică / Autorul accidentului a fugit de la locul faptei
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Micuțul a fost acroșat violent de o trotinetă electrică în timp ce se afla cu părinții săi în parcul Monument din Brăila. Tânărul care a provocat accidentul și-a continuat deplasarea după accident ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Pe 4 august, în jurul orei 18.00, un copil de 3 ani, în timp ce se plimba cu bicicleta, împreună cu părinții lui, pe Aleea Centrală din parcul Monument, a fost acroșat de un trotinetist, care și-a continuat deplasarea după incident.

„Minorul a suferit vătămări corporale grave la nivelul membrelor inferioare, având partea inferioară a corpului în ghips în acest moment.

Polițiștii Biroului Rutier au depus eforturi zilnice și au reușit să identifice persoana în cauză, fiind vorba de un tânăr de 16 ani, din Brăila”, spun reprezentanții IPJ Brăila.

Legea prevede că este interzisă circulația pe aleile din parcuri sau din grădini publice. Mai mult decât atât, în parcul Monument din Brăila, HCLM nr. 400/2022 prevede că circulația cu trotinete electrice în parcuri, zone verzi și pe faleza Dunării constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 1.000 și 2.500 de lei.

De la începutul acestui an, la nivelul județului Brăila, s-au produs 23 de accidente rutiere în care au fost implicați conducătorii de trotinete. În majoritatea au fost implicați minori.

„Este o statistică alarmantă, motiv pentru care facem apel la părinți:

-Siguranța copiilor este în mâinile voastre, dacă alegeți să le cumpărați trotinete electrice, asigurați-vă că poartă echipament de protecție și că știu regulile de circulație. Multe din accidentele rutiere în care sunt implicați minori se produc din cauza nerespectării unor reguli elementare de circulație;

-Amintiți-i copilului dvs. că trotineta nu este taxi, nu poate transporta pasageri;

-Siguranța copilului depinde de alegerea dvs.! Alege prudența! Nu costă nimic, dar poate salva o viață!”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.

Comentarii
  • Si copilul nostru a fost la un pas sa fie accidentat in centrul Sibiului. Tinerii alearga cu scuterele electrice nestingheriti printre pietori, familii cu copii mici. Autoritatile nu fac absolut nimic. Toleranta maxima si accidente care asteapta sa se intample.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.