Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
UBS, cea mai mare bancă elveţiană, analizează posibilitatea mutării în Statele Unite, ca răspuns la propunerile guvernului de la Berna privind majorarea cerinţelor de capital, a relatat New York Post în weekend, transmite News.ro.
Potrivit publicaţiei, directori de rang înalt ai UBS s-au întâlnit cu oficiali din administraţia preşedintelui american Donald Trump pentru a pregăti o strategie care ar putea include achiziţia unei bănci din SUA sau o fuziune.
Întrebat despre informaţii, UBS a trimis Reuters la declaraţiile făcute săptămâna trecută de directorul general Sergio Ermotti. Acesta a spus pentru Bloomberg TV că banca îşi doreşte să rămână ”o instituţie globală de succes cu sediul în Elveţia”, dar a calificat propunerea guvernului privind capitalul drept ”punitivă şi excesivă”, menţionând că instituţia trebuie să găsească soluţii pentru protejarea acţionarilor şi a părţilor interesate.
Executivul de la Berna a propus în iunie reguli mai stricte pentru UBS după preluarea Credit Suisse, ceea ce ar putea obliga banca să deţină suplimentar circa 26 de miliarde de dolari în capital de bază.
Reuters a relatat încă din iulie că UBS a informat personalul de conducere că scenariul mutării sediului central a devenit mai plauzibil după anunţarea acestor planuri. Londra este de asemenea văzută ca o posibilă alternativă.