G4Media.ro

INTERVIU Voineag: DNA nu a solicitat informații de la SRI care pot…

Sursa Foto: G4Media.ro

INTERVIU Voineag: DNA nu a solicitat informații de la SRI care pot deveni probe în dosarele de corupție, dar va solicita pe viitor / De ce l-a schimbat pe procurorul care ancheta o achiziție făcută de SRI? Cum explică închiderea dosarului BMW

Șeful DNA, Marius Voineag, a declarat, înr-un interviu pentru G4Media.ro, că nu a solicitat informații de la Serviciul Român de Informații care pot deveni probe în dosarele de corupție, dar va solicita pe viitor. Parlamentul a modificat anul trecut Codul de Procedură Penală, la inițiativa Ministerului Justiției, astfel încât informațiile obținute de SRI pe așa numitele mandate de siguranță națională pot deveni probe în dosarele penale. O decizie CCR pronunțată în 2016 a evacuat complet SRI din anchetele penale, iar timp de șapte ani informațiile obținute de SRI nu au mai putut fi utilizate ca probe în absența unor mecansime de control.

  • Despre informațiile deținute de SRI în cauze de corupție: Când vom avea nevoie de elemente suplimentare în cadrul unor anchete, vom face solicitări către dumnealor și vedem ce ne vor răspunde, dacă dețin sau nu astfel de elemente care ne-ar putea ajuta pe noi pe o eventuală de clasificare.
  • Despre schimbarea șefului secției militare, după o anchetă și o percheziție la SRI: Acuma, dacă vrem să validăm teze eroice că cineva-și asumă și-și fixează o țintă un plutonier de la SRI, înseamnă că e ok, validăm tezele astea eroice. Dar din punctul meu de vedere, serviciul militar era prost condus.
  • Despre clasarea dosarului BMW: Pentru că era de clasat. Pentru că nu erau fapte de natură penală în acel dosar. Acolo s-a făcut o achiziție, comisia a venit și a făcut o ajustare. Polonia știți că are ajustări de până la 40% pe fonduri, iar în cazul nostru aici erau fonduri naționale și s-a dat soluția  de clasare exact pe răspundere administrativă, pe 16. Dacă nu mă înșel. (…) Deci, dacă tu restricționezi piața, nu înseamnă că te-ai dus în penal instant, înseamnă că nu ai dat o dedicație cu privire la un anumit brand. Îndeplineau mai multe mașini cerința respectivă.
  • Despre deschiderea și închiderea dosarului de plagiat al lui Nicolae Ciucă: Orice procuror care era adjunct de secție la momentul respectiv la conducere făcea același lucru, punea o viză pe o înregistrare a unei plângeri și deschideau un dosar. Era o chestiune foarte simplă.

Vezi partea a doua a interviului cu Marius Voineag

Filmare, montaj și foto: Inquam Photos/ Ovidiu Micsik/ Alexandru Bucșă/ George Călin

Rep: Relația cu Serviciul Român de Informații: cum colaborați cu SRI? A fost o perioadă de câțiva ani în care SRI n-a mai avut nicio pârghie legală de colaborare cu DNA, după decizia CCR din 2016. Asta s-a rezolvat între timp. Cum colaborați acum?

Marius Voineag: N-aș numi-o colaborare, ne respectăm fiecare pozițiile pe care le avem. SRI-ul se ocupă de partea de informații, în zona lor de acoperire, iar noi ne ocupăm de zona judiciară. În esență, lucrurile sunt foarte bine împărțite, nu ne suprapunem. Asta e cel mai important lucru.

Rep: Informațiile obținute de SRI pe mandate de siguranță națională pot fi utilizate inclusiv în dosare de corupție ca probe. Ați primit astfel de informații de la SRI de când a fost legiferată chestiunea asta în vara anului trecut?

Marius Voineag: Nu am solicitat noi. Ele nu se fac decât la solicitarea noastră. În cazul dosarelor penale e cu precădere o schimbare de paradigmă. Practic, se schimbă conceptul deciziei CCR din 2016, în sensul că tot ceea ce poate fi valorificat din mandatele de siguranța națională poate, pe declasificare, să constituie probă în dosarele penale.

Însă solicitarea asta trebuie să plece din partea noastră. Am încercat să nu facem în exces și să nu uzităm procedura încă de la bun început. Sunt lucruri pe care trebuie să le tranșăm gradual. Va fi o procedură de declasificare, e clar. Pentru orice fel de informații deținute de dânșii.

Rep: Tot nu înțeleg de ce aveți ezitarea asta din moment ce este o pârghie legală?

Marius Voineag: Pentru că a existat mereu o imagine, care din multe puncte de vedere nu a făcut bine actului judiciar pur-sânge, în sensul că s-a creat acuzația că SRI se implică în anchetele penal.  Aș încerca să evit chestiunea asta.

E clar că dânșii beneficiază de un mai mare arsenal tehnic pentru a obține informații, pentru că ăsta e jobul dumnealor. Dar în același timp, jobul dumnealor nu este să ne valideze nouă, informativ, toate spețele pe care le avem. Asta o chestiune de separație a atribuțiilor fiecăruia, pe care noi le înțelegem și le respectăm în forma în care sunt acum.

Rep: Dar veți utiliza aceast instrument?

Marius Voineag: Da. Răspuns final, da. Ne dorim să le utilizăm. Da.

Rep: Adică să cereți să cerem informații de la SRI? Pe dosare de corupție?

Marius Voineag: Da, pe dosare de corupție. Da.

Rep: Când veți face asta?

Marius Voineag: Când vom avea nevoie de elemente suplimentare în cadrul unor anchete vom face solicitări către dumnealor și vedem ce ne vor răspunde, dacă dețin sau nu astfel de elemente care ne-ar putea ajuta pe noi pe o eventuală declasificare, înțelegeți?

marius voineag, dna
Sursa Foto: Inquam Photos/ George Călin

Rep: Un moment delicat în DNA, după ce ați venit, a fost eliberarea din funcție a procurorului Liviu Lascu, apropo de SRI, cel care a făcut și o anchetă legată de niște achiziții făcute de Serviciul Român de Informații, chiar și niște percheziții la Serviciul Român de Informații. Conducea interimar secția militară care se ocupă de infracțiunile comise de militari. L-ați eliberat din funcție, s-a oprit ancheta, clasat dosarul. Ne puteți explica de ce?

Maius Voineag: Dosarul a mers mai departe. Câteva luni bune s-au mai ridicat documente, am înțeles. Ideea era că exact pe aceeași acuzație pe care o aveam la serviciu militar se dădeau clasări  la secția a 2-a.

Rep: Adică?

Marius Voineag: Adică exact aceeași situație de achiziție în care bunurile au venit și au venit cu întârziere, după procedura achiziției.

Exact aceeași situație, nu poți să cuantifici prejudiciul. Motiv pentru care noi avem o practică bine împământenită pe secția a 2-a cu privire la astfel de cauze în care se dă clasare. Acuma, dacă vrem să validăm teze eroice că cineva-și asumă și-și fixează o țintă un plutonier de la SRI, înseamnă că e ok, validăm tezele astea eroice. Dar din punctul meu de vedere, serviciul militar era prost condus, una la mână. Și clar era gestionat doar în virtutea unor puncte cheie.

Adică stabilesc o țintă, mă duc pe ea și fac dosarul. În rest, pe la birou să știți că stăteam destul de rar în perioada respectivă și serviciul nu eu, ci șeful de la acel moment, nu putea fi condus serviciul militar din cadrul structurii centrale de la Cluj. Motiv pentru care mi-am asumat managerial, fără probleme, orice fel de schimbare la vremea respectivă, chiar dacă a apărut abruptă.

Da, e adevărat, n-am fost foarte…

Rep: Abruptă și legată cumva de ancheta cu SRI.

Marius Voineag: Știți cum e? Ai 3 ani de zile în mandat în care dacă stai și-ți gestionezi mișcările manageriale întotdeauna în funcție de efectele și de ecourile negative sau pozitive s-ar putea să pierzi durata mandatului fără să faci mișcări, fără să faci schimbări. Pentru că, de fapt, schimbările creează întotdeauna ceva supărări.

Rep: Putem vedea și noi, presa, ordonanța de clasare?

Marius Voineag: Fără probleme. Vă pun fără probleme la dispoziție. Absolut, nici nu se pune problema.

Rep: Spotmedia s-a ocupat de acest subiect pe larg și scria la vremea respectivă că ați propus în locul procurorului Lascu la secția militară un procuror care primise deja decizia în vederea pensionării. Dați-mi voie să vă citez un alt fragment din Spotmedia: ”metoda pensionarului util a fost folosită de dl.Voineag și la Parchetul General când a deschis, și apoi a încredințat unui procuror în prag de pensionare, dosarul penal care a blocat ancheta academică a acuzațiilor de plagiat la adresa lui Nicolae Ciucă. Ați procedat la fel în ambele cazuri? Modus operandi?

Marius Voineag: Nu, nicidecum. În primul rând, aici era o viză pe dosar, aici era cu totul altceva. Era o funcție de management. Deci două lucruri diferite, dar poate fi făcută o analogie întotdeauna, pentru că presa poate să facă orice fel de analogie. Opiniile sunt de toate felurile și le acceptăm atâta vreme cât sunt constructive. Dar nu, răspuns final, nu. Sunt două lucruri complet diferite. Acolo a fost o viză pe dosar. Punct. Aici a fost o numire, o solicitare de delegare.

marius voineag, dna, expresie vinovata
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Rep: În cazul dosarului Ciucă rămâne semnul ăsta de întrebare în ce vă privește, și anume că deschiderea acestui dosar  făcut pe când erați la Parchetul General a făcut imposibilă orice verificare oficială a tezei de doctorat a domnului Ciucă, pe atunci premier.

Marius Voineag: Domnule Tăpălagă, ideea de bază următoarea: tu pui viză ca șef pe dosar, da? Acel dosar are un procuror de caz. Acel procuror de caz își asumă ce acte ridică, ce face. Actele respective au fost ridicate atât cu mine, cât și cu celălalt șef de la nivelul secției de urmărire penală și criminalistică. E o chestiune pe care am spus-o și în teza de candidatură.  Au fost trei procurori în cauza respectivă, cred și până la urmă dosarul a fost finalizat anul ăsta, anul trecut.

Rep: De ce a fost deschis acel dosar?

Marius Voineag: A fost o plângere, o sesizare cu privire la plagiat, care se înregistrează în R4, în registru penal, se dă un număr și se merge mai departe cu anchetă. Însă din punctul meu de vedere, la momentul la care tu înregistrezi un dosar penal, tu lași o autonomie și procurorului de caz. El decide dacă are nevoie să-și verifice dacă sunt, dacă nu sunt falsuri în cauza respectivă.

E o chestiune, după părerea mea, pe care poți să o gestionezi ca șef, cu ceva mai mult spațiu, nu poți să fii incisiv sau să intervii pe chestiuni de genul ăsta, cu privire la oportunitatea unor acte de urmărire penală. Nu prea ai cum.

Rep: Deci spuneți că n-ați avut niciun rol atunci în deschiderea, respectiv clasarea acelui dosar?

Marius Voineag: Absolut nu. Orice procuror care era adjunct de secție la momentul respectiv la conducere făcea același lucru: punea o viză pe o înregistrare a unei plângeri și deschideau un dosar. Era o chestiune foarte simplă.

dosar dna, directia nationala anticoruptie logo sigla
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Rep: Apropo de dosare legate de miniștri. Ați moștenit unul când ați venit aici, dar s-a închis și el. Și anume dosarul BMW. Dosarul achizițiilor de mașini BMW de la firma prietenului domnului președinte Klaus Iohannis. De ce a fost închis acel dosar?

Marius Voineag: Pentru că era de clasat.

Rep: De ce era de clasat?

Marius Voineag: Pentru că nu erau fapte de natură penală în acel dosar. Acolo s-a făcut o achiziție, comisia a venit și a făcut o ajustare. Polonia știți că are ajustări de până la 40% pe fonduri, iar în cazul nostru aici erau fonduri naționale și s-a dat soluția pe de clasare exact pe răspundere administrativă, pe 16 B. Dacă nu mă înșel.

Rep: Avem un indiciu de la o instituție a statului, care se numește Direcția Generală Organism Intermediar pentru Transport, de la Ministerul Transporturilor, care într-un raport oficial a arătat că cerințele din caietul de sarcini au exclus alți potențiali producători.

Marius Voineag: Asta nu înseamnă că a fost un singur producător. Corect?

Rep: Ce înțeleg eu de aici era că o era o condiție cu dedicație.

Marius Voineag: Nu, înseamnă că era o condiție restrictivă, ca să fim mai preciși. Deci, dacă tu restricționezi piața, nu înseamnă că te-ai dus în penal instant, înseamnă că nu ai dat o dedicație cu privire la un anumit brand sau … îndeplineau mai multe mașini cerința respectivă.

Ideea de bază a fost în ce măsură lucrurile stau în penal sau nu, sau pot sta în picioare sau nu. La momentul la care colegul nostru, că e un procuror cu ștate vechi la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, a spus că nu stăm în picioare pe această speță, nu stăm în picioare cu această speță.

Una dintre problemele pe care le-am avut întotdeauna, uitându-mă în istoricul nostru, a fost să ținem dosarele 7 ani de zile și după aia să le clasăm eventual pe o o situație de clasare încă de la început, încă de la deschidere. Ori lucrul ăsta ar trebui să să încercăm să-l restrângem cât putem de mult de pe poziția pe care mă aflu eu. Pentru că facem daune colaterale, exact efectul ăla de shotgun pe care tu-l menții.

Rep: A fost o problemă în trecut și anume tergiversarea dosarelor, lucrarea lor cu întârziere.

Marius Voineag: Pot să vă dau un exemplu? La momentul la care am venit aici am găsit un dosar cu fapte din 2011, cu percheziții în 2014. Un dosar celebru a făcut mare vâlvă la vremea respectivă e dosarul Murfatlar. Între 2014 și 2023, dosarul ăsta a schimbat trei procurori și a fost finalizat anul trecut în trei, trei luni de zile. Patru luni de zile după ce am stat și am încercat să facem tot ce se poate ca să-l trimitem cât mai repede în fața unui judecător.

Rep: Corectați-mă daca greșesc. Și judecătorul a constatat că s-au prescris faptele?

Marius Voineag: Suntem cu niște fapte care nu sunt prescrise oricum am privi.

Vezi integral interviul cu Marius Voineag (41 de minute)

Citește și:

INTERVIU Care este modelul de procuror al șefului DNA: Morar, Kovesi sau Licu? Marius Voineag: Un mix dintre primii doi, dar cu semnătura mea proprie în spate / Avem cazuri de mare corupție în administrația centrală din București / Sunt în lucru

EXCLUSIV: DNA a deschis anchetă în cazul licitației de 27 de milioane de euro de la Sectorul 3, condus de Robert Negoiță / În afacere sunt implicați oameni din anturajul Sorinei Docuz, apropiata premierului Ciolacu / Voineag: Dosarul a fost deschis la începutul anului

INTERVIU Marius Voineag: Avem procurori cu zero rechizitorii / Salariile au crescut, suntem bine plătiți și trebuie să mai livrăm și noi ceva înapoi/ DNA a avut câștig de cauză în două acțiuni în care a aplicat decizia CJUE privind prescripția / Îmi doresc al doilea mandat

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. bullshit. procuror numit politic pentru a ataca doar adversarii puterii. licitatia beeemveurilor pute de la o posta a dedicatie pentru sponsorul lui iohannis

  2. Credibilitatea DNA s-a dus pe copcă. Singurul motiv pentru care mai exista este ca sa nu fim dați afara din uniunea europeană.

  3. concluzia: e foarte clar aservita PNL, a unei tabere din PNL, si in general vaneaza PSDisti (dar probabil doar dintr-o anumita tabara, sau cu binecuvantare)

  4. De când cu „binecuvântarea” dată dosarului de plagiator a lui Ciucă, pentru mine nu merită doi bani vorbele acestui procuror.

  5. Incompetenta mana in mână cu …..corupția .avem din abundenta .

  6. Deci individul recunoaște că are la îndemână un instrument foarte puternic în lupta anticorupție (informațiile SRI), însă momentan nu dorește să se folosească de el, deoarece a auzit el undeva că va afecta imaginea justiției.
    Deci legea permite prinderea corupților cu mijloacele SRI, dar lui Voineag i se pare inoportun. El nu vrea sa facă excese, prin urmare deocamdată nu a făcut nicio solicitare către SRI. Că nu a vrut el.
    E clar că au pus fix pe cine trebuie în fruntea DNA.

  7. Să sperăm că dl.Voineag va solicita informații de la SRI ,pe dosarele instrumentate,căci legea îi permite și va trece peste ezitările de a purcede într-un asemenea demers.Poate atunci vor apărea și rezultatele eficiente la structura centrală,care până acum nu se văd(dosarele cu vaccinurile și cu IPS Teodosie ridică semne de întrebare cu privire la finalitatea lor în justiție).S-au mișcat mai bine serviciile teritoriale-Iași,Suceava,Pitești.Da,e lăudabilă trimiterea în instanță a dosarului Murfatlar,o lichidare cu finalitate judiciară a unei cauze vechi,dar capii din dosar,respectiv Ivănescu s.a au prin rechizitoriu clasare pe prescripție,soluție care nu respectă decizia CJUE din 24 iulie 2023,potrivit căreia răspunderea penală a celor în cauză nu ar fi prescrisă.Soluțiile de clasare invocate în articol par după referințele date justificate,întemeiate.

  8. In primul rand, sa-i explice careva astuia ca Polonia e a 21-a economie a lumii, in timp ce noi ne imprumutam sa le platim specialele astora si celorlalte marionete de ale lui Nicu si Marcel si Bode. Comparatia chiar nu-si are rostul!
    In al doilea rand, abia ce ascultam aseara ca spagarii de la Nasta scapa de parnaie pentru ca au recunoscut fapta.
    Un foarte bun exemplu pentru restul spagarilor din Romania! Oare ce-i impiedica sa ia spaga in continuare daca e suficient sa recunosti fapta si scapi ca o neprihanita! Maine-poimaine ii vedem si p’astia cum se lauda ca ei ar fi reabilitati!

  9. Devine clar care e treaba noului procuror DNA.
    Ancheta procuror DNA privind achizitii SRI: Dat procuror afara, inchis dosar, nu se putea cuantifica prejudiciul.
    Dosar privind achizitia de BMW-uri cu dedicatie: circulati, nu e nimic de vazut.
    Dosar privind plagiatul lui Ciuca: „Orice procuror deschidea un dosar, era normal.” Alooo, procuorul de caz a tinut ancheta blocata UN AN cu acel dosar, doar ca sa constate ca faptele s-au prescris CU 14 ANI in urma! Un an i-a trebuit.
    Dosarul vaccinurilor: Tapalaga il intreaba de ce nu se ajunge mai repede la o concluzie: adica clasare sau trimitere in judecata. Raspuns: „Sunt mii de pagini de studiat, e nevoie de studiat si toata corespondenta, nu pot sa il grabesc pe procuror”. Al naibii procuror, nu citise nimic pana acum, dar tot a fost capabil sa acuze ministrii de la USR de „furt de un miliard de euro” cu 5 luni inainte de campania electorala. In fapt stie absolut toata lumea ca acuzatiile nu se sustin si nu se va ajunge in nicio instanta, dosarul se va clasa la 1-2 ani dupa alegeri.
    Jalnic.