
EXCLUSIV Ce restricții îi așteaptă pe funcționarii publici care vor joburi în sectorul privat: 12 luni de interdicții și amenzi de până la 50.000 lei / Proiect de lege adoptat de Guvern
Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege major inițiat de Ministerul Justiției pentru consolidarea integrității în sectorul public, care introduce pentru prima dată în România un cadru unitar și detaliat privind restricțiile pre- și post-angajare aplicabile demnitarilor, funcționarilor și altor categorii de personal expuse riscului de corupție. Proiectul de lege adoptat de Guvern va fi trimis în Parlament pentru aprobare. Este vorba despre un Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Proiect de lege: Noi reguli pentru funcționarii publici care vor job în privat by Cristian Pantazi
Perioada de reflecție de 12 luni și obligații stricte de declarare
Proiectul de lege stabilește o perioadă de reflecție de 12 luni atât înainte, cât și după exercitarea unei funcții sau demnități publice. Astfel, persoanele vizate nu vor putea lua decizii sau încheia contracte în numele instituțiilor publice cu entități private la care au lucrat în ultimul an și, după încetarea mandatului, nu vor putea lucra în sectorul privat în domenii în care există risc de conflict de interese fără aviz favorabil din partea instituției de proveniență.
Toate persoanele vizate vor fi obligate să depună declarații pe propria răspundere la numirea sau încetarea mandatului, precum și să notifice intenția de a ocupa funcții în mediul privat. Contractele încheiate cu încălcarea acestor reguli încetează de drept.
”2) Prin restricția pre-angajare se înțelege condiția impusă de lege persoanelor de la art. 72 alin. (1), ca pe o perioadă de 12 luni de la data numirii, alegerii sau angajării, să nu exercite activități de supraveghere sau control și să nu participe la încheierea de contracte, în numele sau pe seama autorității sau instituției publice, cu persoana juridică de drept privat la care a desfășurat o activitate profesională, cu titlu remunerat sau neremunerat, în ultimele 12 luni anterioare numirii, alegerii sau angajării.
(3) Prin restricția post-angajare se înțelege condiția impusă de lege persoanelor de la art. 72 alin. (1), ca pe o perioadă de 12 luni de la încheierea mandatului sau încetarea funcției sau activității, să nu exercite activități profesionale, cu titlu remunerat sau neremunerat, la o persoană juridică de drept privat, contrar avizului emis în condițiile prezentei legi”, se arată în proiectul de lege.
Verificarea restricțiilor pre-angajare
(1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a verifica depunerea de către persoanele de la art. 72 alin. (1) a unei declarații pe propria răspundere care să ateste că au luat cunoștință de restricțiile pre-angajare și au indicat angajatorul sau, după caz, angajatorii din ultimele 12 luni.
(2) Pe perioada de reflecție și în decursul a 6 luni după încetarea acesteia, verificarea respectării condiției de la art. 71 alin. (2) se realizează de instituțiile sau autoritățile publice în care sunt numite, angajate sau își desfășoară activitatea.
(3) În cazul Prim-Ministrului și a miniștrilor, declarația privind restricțiile pre-angajare se depune la Cancelaria Prim-Ministrului.
Verificarea restricțiilor post-angajare
(1) Pe perioada de reflecție și în decursul a 6 luni după încetarea acesteia, verificarea respectării condiției de la art. 71 alin. (3) se realizează de instituțiile sau autoritățile publice în care sunt numite, angajate sau își desfășoară activitatea.
(2) Declarația post-angajare a Prim-Ministrului se depune la Cancelaria Prim-Ministrului, iar ale miniștrilor la ministerul pe care l-au condus.
(3) La momentul depunerii declarației de la art. 73 alin. (2) lit. b), persoanelor de la art. 72 alin. (1) li se pune la dispoziție, de către instituția sau autoritatea publică în care și-au exercitat demnitatea, funcția sau și-au desfășurat activitatea, lista activităților derulate în ultimele 12 luni în cadrul instituției sau autorității publice.
Cine intră sub incidența noilor reguli
Lista cuprinde o paletă largă de categorii: membri ai Guvernului, aleși locali, funcționari publici, consilieri prezidențiali și consilieri de stat, personal contractual din instituțiile publice implicat în achiziții, audit, reglementare, autorizare sau control. Sunt incluși și experții cooptați în afara organigramei pentru proiecte finanțate din fonduri publice.
Singurele excepții vizează personalul din instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională (cu excepția miniștrilor și secretarilor de stat).
ANI, instituția-cheie în monitorizare
Proiectul extinde atribuțiile Agenției Naționale de Integritate, care va deveni instituția centrală responsabilă pentru verificarea și sancționarea respectării restricțiilor pre- și post-angajare. Inspectorii de integritate vor putea aplica sancțiuni directe, iar instituțiile publice vor fi obligate să desemneze responsabili pentru monitorizare.
De asemenea, ANI va publica anual statistici privind respectarea acestor reguli, inclusiv numărul notificărilor și sancțiunilor aplicate.
Sancțiuni dure pentru persoane și angajatori
Nerespectarea obligațiilor atrage amenzi de până la 50.000 de lei pentru persoanele care încalcă restricțiile, dar și sancțiuni pentru angajatorii privați care încheie contracte cu foști oficiali aflați sub interdicții. În plus, foștii demnitari pot fi privați de dreptul de a mai ocupa funcții publice timp de până la trei ani.
Context internațional: presiunea OCDE și GRECO
Adoptarea acestui proiect de lege vine pe fondul recomandărilor formulate de OCDE și de GRECO, organismul anticorupție al Consiliului Europei. România s-a angajat să implementeze reguli clare privind conflictul de interese în procesul de pre- și post-angajare pentru a finaliza evaluările necesare aderării la OCDE în 2026.
Guvernul subliniază că măsurile sunt esențiale pentru a limita fenomenul „revolving door” – migrația dintre sectorul public și cel privat – și pentru a întări încrederea cetățenilor în instituțiile statului.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.