Home » Articole » S-a încheiat procesul pentru candidaţii care au promovat concursul de Rezidenţiat / Au fost scoase la concurs 5.374 de locuri şi posturi

S-a încheiat procesul pentru candidaţii care au promovat concursul de Rezidenţiat / Au fost scoase la concurs 5.374 de locuri şi posturi

25 nov. 2025
983
S-a încheiat procesul pentru candidaţii care au promovat concursul de Rezidenţiat / Au fost scoase la concurs 5.374 de locuri şi posturi
Sursa foto: We Radio Sfântu Gheorghe
Ascultă articolul

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, marţi seară, că s-a încheiat procesul naţional de repartizare pe specialităţi şi centre universitare pentru candidaţii care au promovat concursul de Rezidenţiat. Au fost scoase la concurs 5.374 de locuri şi posturi şi au rămas neocupate 38 de locuri şi 1 post, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

”În aceastǎ searǎ s-a încheiat procesul naţional de repartizare pe specialităţi şi centre universitare pentru candidaţii care au promovat Concursul de Rezidenţiat — unul dintre cele mai importante momente pentru viitorul Sănătăţii din România. În total, au fost scoase la concurs 5.374 de locuri şi posturi în medicină, medicină dentară şi farmacie — un efort naţional pentru a da şansa fiecărui tânăr să îşi urmeze drumul profesional”, a scris, marţi seară, pe Facebook, ministrul Sănătăţii.

Acesta anunţă că în 2025 a fost cel mai mare număr de locuri pentru medicina de familie: o creştere de 25% faţă de anul trecut.

”O investiţie directă în prevenţie, în medicina primară şi în accesul pacienţilor la servicii medicale esenţiale. Pentru prima dată după mulţi ani, locurile nu doar că au fost suficiente, dar au şi rămas neocupate: 38 de locuri şi 1 post. O imagine clară a unei generaţii care are libertatea de a alege şi a unui sistem care, în sfârşit, poate oferi opţiuni reale şi corecte pentru începutul carierei medicale”, a mai scris ministrul.

Peste 10.000 de candidaţi au susţinut, în 16 noiembrie, concursul de intrare în rezidenţiat, în cinci centre universitare.

La nivel naţional, pentru ocuparea celor 4.354 de locuri scoase la concurs pe domeniul medicină s-au înscris 6.956 de candidaţi, pentru cele 464 de locuri alocate domeniului medicină dentară, 1.950 candidaţi, în timp ce pentru cele 261 de locuri din domeniul farmacie s-au înscris 1.241 de concurenţi.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole