Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderul PMP, Eugen Tomac – vehiculat ca fiind propunerea președintelui Nicușor Dan pentru funcția de premier – i-ar fi convocat în ședință miercuri seara, după ora 22:00, pe membrii membrii Consiliului Executiv Național al PMP, prin platforma ZOOM.
Potrivit informațiilor G4Media, Tomac le-a cerut membrilor PMP să se mobilizeze să promoveze partidul, în contextul în care se bucură de atenția publică în această perioadă, în contextul în care președintele Nicușor Dan ar vrea să-l propună pentru funcția de premier.
Deocamdată nu s-a ajun la o înțelegere între liderii partidelor parlamentare, privind susținerea unui guvern tehnocrat, astfel că Nicușor Dan a amânat data propunerii unui premier independent.
A convocat ședința de partid?
Adică, i-a chemat pe vecinii de pe scara blocului în care locuiește la o discuție telefonică.
Eu cred că nici măcar ăia nu l-au votat toți.
Scorul 1,88
Bineînțeles că o să aibă ceva locuri și ăștia
La noi totul e posibil!
Este ceva mirobolant(sa nu-i spun gluma proasta)un partid care nu a intrat in parlament da premierul.Intrebare de 1000 de puncte (pentru matematicieni)unde sunt voturile romanilor???Si totusi chiar suntem luati de prosti,asa ceva doar intr-o tara SubBananiera se poate intampla.