VIDEO Insula din Caraibe care sfidează amenințarea existențială a uraganelor: „Dacă cultura noastră supraviețuiește, atunci și noi vom supraviețui”

La un an după uraganul Beryl, care a doborât recorduri, Caraibele încă se resimt – dar pe o insulă, tradițiile de sfidare alimentează reziliența climatică, relatează BBC.

În întunericul dinaintea zorilor, străzile sunt încă umede după noaptea trecută, în timp ce mii de oameni se adună, pregătiți să defileze prin St. George’s, capitala națiunii caraibiene Grenada. Lanțurile zgârie asfaltul și coarne ies din căști, îndreptate spre cer.

O scoică răsună, chemarea care vestește dimineața J’Ouvert, începutul oficial al carnavalului numit Spicemas. Pe măsură ce răsare soarele, oamenii inundă străzile cu trupurile lor înnegrite cu ulei și cărbune.

Acesta este Jab Jab, una dintre cele mai vechi tradiții de carnaval din Grenada, născută din emancipare, reziliență și rezistență. Acești costumați ridică lanțuri ca simbol al eliberării și se îmbracă astfel pentru a întruchipa chiar figurile pe care odinioară asupritorii le foloseau pentru a-i demoniza – folosind batjocura și satira pentru a transforma insulta în putere. Caracterul său dezordonat este intenționat, o respingere a ordinii impuse de dominația colonială.

Grenada’s Jab Jab tradition is a carnival masquerade born from the era of slavery, symbolizing African resistance and freedom, not devil worship.

The name comes from the French „diable,” or devil, a derogatory term used by slave owners. Enslaved people reclaimed this term,… pic.twitter.com/Fdsuh8Kwnc

— Voice Of Our Ancestors Channel (@VoiceOfOurAnces) August 28, 2025

This day last week, I was having the time of my life on the road in Grenada 🥹
Been dreaming of a Jab Jab J’ouvert for years, and to finally experience it firsthand? Amazing!#SpiceMas #GrenadaCarnival pic.twitter.com/q5uKL2xaHi

— Hotfoot Harmony (@HotfootHarmony) August 19, 2024

Același spirit de sfidare este cel pe care grenadienii se bazează astăzi în fața provocărilor adânci aduse de fenomenele meteorologice extreme. În iulie 2024, Grenada a fost grav afectată când uraganul Beryl a lovit insula și împrejurimile ei. Alimentat de mări fierbinți, cele mai puternice furtuni, precum Beryl, au sosit mai devreme și s-au intensificat exploziv.

David A. Farrell, director al Institutului Caraibian de Meteorologie și Hidrologie, spune că uraganul Beryl a fost diferit de orice văzuse regiunea până atunci. „A devenit cel mai timpuriu uragan de categoria cinci înregistrat vreodată în Atlantic, dezvoltându-se atunci când oamenii încă se pregăteau pentru sezon.”

Pentru Farrell, este un semnal că lucrurile se schimbă. „Aceasta sugerează că momentul de început al sezonului de uragane se poate deplasa mai devreme în an, iar sezonul devine mai lung.”

Infrastructura îmbătrânită, solurile extrem de erodabile, terenul abrupt și lungile întinderi de coastă joasă amplifică toate impactul furtunilor. „Acești factori fac ca efectele furtunilor mai puternice să fie mult mai severe în regiune.”

Problemele din Grenada și lipsa finanțării

În Grenada și pe insulițele ei surori, Carriacou și Petite Martinique, uraganul Beryl a distrus case, a smuls culturi, a închis școli și a lăsat dispensarele să se chinuie să se redeschidă. Recuperarea este în curs, dar povara financiară a fost imensă, iar impactul psihologic asupra locuitorilor este uriaș.

Când vine vorba ca națiunile bogate să ofere sprijin financiar pentru refacerea după uragane, „există multe vorbe și nicio acțiune”, spune Tevin Andrews, ministru pentru afacerile Carriacou și Petite Martinique și pentru administrația locală.

Andrews și alți politicieni din Grenada avertizează că finanțarea externă rămâne mult în urmă față de ceea ce este necesar. Promisiunile globale adesea se blochează în birocrație, lăsând țări precum Grenada să se bazeze pe datorii sau pe scheme de asigurare care nu pot acoperi adevărata amploare a pierderilor. Întrebarea, susțin experții, nu este doar cum să reconstruiești mai solid cu resurse limitate, ci și cum se poate adapta o insulă atunci când furtunile se schimbă mai repede decât sistemele concepute pentru a le face față.

Oceanele lumii nu doar se încălzesc, ci rata de încălzire s-a mai mult decât cvadruplat din anii ’80, potrivit Organizației Meteorologice Mondiale. Iar această căldură alimentează uraganele. Această energie suplimentară din ocean produce și „intensificare rapidă”, atunci când viteza vântului unei furtuni crește cu cel puțin 56 km/h în mai puțin de 24 de ore.

„Intensificarea rapidă lasă comunităților mult mai puțin timp pentru a se pregăti, iar acest lucru este deosebit de periculos pentru insulele mici cu comunități extrem de vulnerabile”, spune Farrell.

Uraganul Beryl este doar un exemplu de furtună care s-a intensificat exploziv pe măsură ce se apropia de Caraibe. În 2017, uraganul Maria s-a intensificat rapid înainte de a lovi Dominica, aflată la nord de Grenada.

Privind spre viitor, Farrell spune că știința este clară. „Cercetările efectuate în regiune sugerează că frecvența furtunilor intense de categoria trei, patru și cinci va crește în anii următori dacă schimbările climatice continuă necontrolat.”

Pe insulele Carriacou și Petite Martinique, unde Beryl a lovit cel mai puternic, amploarea distrugerii a fost fără precedent. Andrews își amintește că a mers prin sate unde aproape fiecare acoperiș fusese smuls.

„Nouăzeci și opt la sută din locuințe au fost avariate sau distruse”, spune el. „Asta include școli, dispensare, clădiri guvernamentale – totul. Familii întregi au fost strămutate.”

Soarele de după furtună

La un an după, Andrews estimează că aproximativ 60% dintre clădiri au fost reparate sau reconstruite. Dar progresul este inegal. Provocarea nu este doar financiară, deși evaluarea preliminară a guvernului a estimat costul refacerii la aproape 470 de milioane de dolari din Caraibele de Est (aproximativ 170 milioane USD / 130 milioane GBP). Este și una logistică. „A aduce materiale de construcție de calitate la Carriacou a fost unul dintre cele mai dificile lucruri”, spune Andrews. Vapoarele cargo nu pot face față cererii, iar costurile construcțiilor în toată regiunea au explodat, deoarece mai multe insule reconstruiesc simultan.

În urma lui Beryl, însă, au reapărut unele tradiții vechi. Andrews indică reînvierea „paravanelor naturale” – arbori solizi plantați lângă case, pe partea expusă vântului, o practică odinioară comună printre bătrâni. Altă măsură este folosirea pivnițelor sigure. „De fapt, datorită pivnițelor, mulți oameni au supraviețuit uraganului Beryl”, spune el.

Și arhitectura se schimbă. Acum, constructorii trebuie să lucreze sub o supraveghere mai strictă din partea autorităților de planificare. „Nu putem fi naivi și să credem că a fost un caz izolat”, spune Andrews. „În fiecare an există acest risc. Trebuie să construim mai solid, mai rezilient.”

Reconstrucția nu înseamnă doar acoperișuri și drumuri. Fiecare zid nou și fiecare dispensar reparat necesită bani, iar pentru state mici precum Grenada, obținerea finanțării este ea însăși o bătălie.

Guvernul a folosit așa-numitele „clauze pentru uragane”, mecanisme destinate statelor mici care le permit să suspende plățile datoriilor după dezastre, eliberând temporar milioane care altfel ar fi mers către creditori. De asemenea, a apelat la asigurarea regională împotriva catastrofelor, menită să ofere sprijin financiar pe termen scurt după un dezastru. Totuși, Andrews subliniază că aceste măsuri sunt doar soluții temporare.

Pentru avocata de mediu grenadiană Rosana John, Beryl a fost mai mult decât un eveniment meteorologic – a fost și unul legal și moral. Persoana medie din Grenada emite doar 2,9 tone de CO₂ pe an, comparativ cu 14,3 tone pentru un rezident american. De-a lungul istoriei celor două țări, diferența este și mai izbitoare – Grenada a produs abia 0,002% din emisiile de CO₂ care încălzesc clima.

„Adevărata justiție înseamnă să ai resurse pentru a reconstrui înainte de următoarea furtună, nu după”

„Grenada plătește pentru o criză pe care nu a provocat-o”, spune Rosana John. „Contribuim aproape cu nimic la emisii, dar suntem cei care ne confruntăm cu distrugerea locuințelor, mijloacelor de trai, patrimoniului nostru.”

Ea arată spre progresul lent în implementarea fondului internațional pentru pierderi și daune, un mecanism menit să canalizeze bani din partea statelor bogate și mari poluatori către state vulnerabile afectate cel mai grav de impactul climatic. Deși convenit în principiu la negocierile climatice ONU din 2013, abia acum începe să prindă formă. „Până când ajung fondurile, urgența a trecut, pagubele s-au adâncit, iar costurile reconstrucției s-au multiplicat”, spune John.

Când finanțarea sosește, adesea vine sub formă de împrumuturi, nu de granturi, împingând țări precum Grenada și mai adânc în datorii. „În loc de alinare, suntem împinși către finanțare care creează datorii”, spune ea. „Asta nu este justiție climatică.”

John vede strategia juridică drept parte crucială a răspunsului. Ea face referire la avizul consultativ din iulie 2025 al Curții Internaționale de Justiție privind schimbările climatice, care a afirmat cu fermitate că țările au obligații legale de a preveni daunele climatice și de a proteja atât generațiile prezente, cât și pe cele viitoare. Deși nu este obligatoriu, decizia oferă un temei juridic puternic pentru responsabilizare și reparații climatice.

„Trebuie să fim mai fermi și mai creativi în urmărirea justiției climatice”, spune ea.

Pentru John, lupta Grenadei este atât locală, cât și simbolică la nivel global. „Uraganul Beryl ne-a amintit că criza climatică nu urmează un calendar previzibil”, spune ea. „Adevărata justiție înseamnă să ai resurse pentru a reconstrui înainte de următoarea furtună, nu după.”

Apelul ei pentru justiție poartă ecoul unei tradiții mult mai vechi aici. Rezistența în Grenada nu s-a dus doar în sălile de judecată sau la negocierile climatice, ci a trăit și în cultură. Dacă Beryl a expus fragilitatea clădirilor, Jab Jab și elemente similare din cultura grenadiană au scos la iveală reziliența oamenilor.

Jab Jab, semn al rezistenței

Ian Charles, custode cultural și șef al organizației culturale Jambalasee Grenada, spune că Jab Jab este mai mult decât o reprezentație. „Jab Jab este rezistență și revoltă împotriva unui sistem care a fost deliberat creat să te frângă”, explică el. „Este o energie, o legătură cu strămoșii – îi trezești, îi amintești.”

Întrebat ce ar spune acest simbol al forței naționale, un Jab Jab, dacă uraganul Beryl s-ar afla în fața lui, Charles nu ezită: „Jab este forță, jab este eliberare… Cântecele pot varia, dar ar găsi o cale de a trage putere și de a transforma răul în bine.”

Aceste tradiții culturale pot avea un rol foarte concret în viitorul Grenadei. Randall Dolland, președintele Autorității de Turism din Grenada, spune că țara se confruntă cu un adevăr dur: mările în creștere ar putea într-o zi să îi ia plajele pentru care este cunoscută. „Peste câteva decenii, poate că nu vom mai avea plaje”, spune Dolland. „Dar ceea ce vom avea întotdeauna este cultura.”

Dolland subliniază că nu este doar o chestiune de a construi „Brandul Grenada”, ci o problemă de supraviețuire pe termen lung pentru industria turistică. Cum turismul reprezintă o parte substanțială din PIB-ul Grenadei, implicațiile sunt existențiale. IPCC avertizează că nivelul mării în Caraibe ar putea crește cu aproape un metru până în 2100 dacă emisiile continuă în ritmul actual. Multe plaje din regiune deja se retrag, pe măsură ce valurile furtunilor și eroziunea costieră se accelerează.

„Nu putem continua să vindem ceva ce schimbările climatice ar putea să ne ia curând”, spune Dolland.

În schimb, Grenada se bazează pe experiențe culturale pe care furtunile nu le pot spăla: energia sfidătoare a Jab Jab, poveștile și ritmul tobelor mari din Carriacou, piețele de mirodenii, tradițiile culinare, moștenirea festivalurilor maroon. În cuvintele lui Dolland, acestea nu sunt „extra” la vacanța pe plajă. Ele devin atracția principală. „Dacă cultura noastră supraviețuiește, atunci supraviețuim și noi”, spune el.

Carnavalul și reziliența climatică pot părea parteneri neașteptați, dar ambele invocă – și se construiesc pe – același instinct adânc înrădăcinat în istoria Grenadei: de a rezista, de a reconstrui, de a dăinui. Și pe măsură ce insula se pregătește pentru posibilitatea unor furtuni și mai puternice, carnavalul și cultura rămân simbolul rădăcinilor adânci ale rezilienței ei.