G4Media.ro

Universul.net: Ce se întâmplă în Nagorno-Karabah. Istoria unui conflict sângeros: teritoriul-fantomă dintre…

Universul.net: Ce se întâmplă în Nagorno-Karabah. Istoria unui conflict sângeros: teritoriul-fantomă dintre prăbușirea URSS și Parteneriatul Estic

Duminică, în timp ce românii votau la alegerile locale, la peste 2.000 de kilometri distanță de București, în depresiunile Caucazului de Sud, „mașina timpului” era setată pe anii 1990: reaprinderea conflictului din Nagorno-Karabah. În micuța republică secesionistă dintre Armenia și Azerbaidjan începuse un schimb masiv de focuri, scrie Universul.net

Conflictul înghețat din Nagorno-Karabah dăinuie de treizeci de ani, unul dintre litigiile separatiste care a însoțit prăbușirea Uniunii Sovietice, având ca actori majori, la un capăt, Rusia (sprijin pentru Armenia), iar la celălalt capăt – Turcia (sprijin pentru Azerbaidjan). Relația dintre Erevan și Ankara este, însă, umbrită și de o altă zodie neagră: cea a genocidului otoman asupra armenilor, o rană nevindecată peste care sultanismul lui Recep Tayyip Erdogan presară continuu sare.

Nagorno-Karabah este o regiune aflată pe teritoriul Azerbaidjanului, dar locuită majoritar de armeni. Deşi în 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului, în mod frecvent Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de atacuri în Nagorno-Karabah şi de-a lungul frontierei dintre ele.

Tabloul umanitar: peste 1 milion de civili au fost strămutaţi şi mii de persoane şi-au pierdut viaţa înainte ca încetarea focului din 1994 să stabilizeze linia frontului, forţele armene controlând aproape întreaga regiune, precum şi zone întinse apropiate din Azerbaidjan.

Conflictul a cauzat îngrijorarea Occidentului inclusiv pentru că ar putea spori instabilitatea în Caucazul de Sud, zonă ce serveşte drept coridor pentru conductele de ţiţei şi gaz către pieţele mondiale.

Tăvălugul

Armenia a decretat duminică legea marţială şi a dispus o mobilizare totală a armatei, iar a doua zi Azerbaidjanul a anunţat o mobilizare parţială a armatei. În mai puțin de o săptămână, însă, lucrurile s-au precipitat, fiind scoase la înaintare lansatoarele de rachete și aviația. Cel mai recent bilanț indică 97 de morţi, dintre care 80 de soldaţi separatişti şi 17 civili: 12 azeri şi 5 armeni.

ONU a sunat deja alarma în Consiliul de Securitate, iar CEDO cere celor două țări să protejeze civilii. Timp în care știrile de pe agențiile internaționale susțin că mercenari din Siria și Libia sunt desfășurați în regiune. Cu alte cuvinte, o iminentă escaladare a conflictului.

Acesta este al doilea episod grav din acest an. Scânteia a venit pe 12 iulie, când, timp de zece zile, au început între soldații armeni și cei azeri, dar nu în Nagorno-Karabah, ci la granița recunoscută internațional dintre cele două țări. Confruntările s-au soldat cu peste 20 de victime, între care și civili. Iar în duelul verbal dintre guverne s-au strecurat și amenințări, din partea autorităților de la Baku, legate de bombardarea centralei nucleare Metsanor, din apropierea Erevanului.

Și de data asta, beligeranții au respins responsabilitatea luptelor. Prim-ministrul armean Nikol Paşinian și-a acuzat inamicul său istoric că a „declarat război poporului armean”, în timp ce președintele azer Ilham Aliev i-a denunțat o „agresiune” armeană pe care a promis că o „va învinge”.

Păienjenișul

Operațiunea azeră a început duminică la 07:10, ora locală, de-a lungul „liniei de contact” Nagorno-Karabah. O desfășurare a forțelor terestre și aeriene „probabil mai masivă decât în ​​timpul războiului de patru zile din aprilie 2016”, deplânge un expert militar occidental staționat în Caucaz, potrivit Le Figaro.

Cu avioane de vânătoare, elicoptere, drone de luptă, tancuri T-72, Baku s-a angajat într-o ofensivă de mare amploare după ce, mai întâi, și-a mobilizat rezerviștii și a rechiziționat preluări de 4 × 4 de la persoane particulare.

Partea azeră susține că este o „operațiune de contraofensivă”, pentru „suprimarea activității de luptă a forțelor armate din Armenia”.

Puțini observatori cred în acest scenariu. „Baku dorește, ca și în 2016, să ia înapoi hectare în teritoriile ocupate din jurul Nagorno-Karabah, să se laude în faţa poporului că a obținut o victorie. Intenția nu este de a prelua provincia, ceea ce ar fi prea greu și costisitor: nu constatăm utilizarea rachetelor semi-balistice, de exemplu. Dar asta nu împiedică ca această nouă creștere a tensiunii să fie plină de mari riscuri mari”, precizează expertul militar occidental citat de Le Figaro.

Ofensiva azeră s-ar concentra în principal pe districtele ocupate din sud, în special pe cel din Fizouli, la granița cu Iranul, unde geografia este relativ plană.

În timpul ciocnirilor de la începutul lunii iulie, mai la nord, la granița internațională dintre Armenia și Azerbaidjan, au avut loc demonstrații majore la Baku pentru a cere recucerirea provinciei Nagorno-Karabah.

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, este pus în situația de-a satisface starea de spirit naționalistă a poporului său, la menţinerea căreia a contribuit de altfel ani de zile. „Dar merge mai departe de atât”, spune un diplomat foarte familiarizat cu problema. „Aliev este, de asemenea, extrem de frustrat de prim-ministrul armean Nikol Paşinian, după ce a crezut că va avansa dialogul. El îl acuză acum că se pretează la populism folosindu-se de Karabah, că a mers prea des în această provincie și că a ajutat-o să-și consolideze infrastructura de apărare.”

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a promis să îi sprijine pe „frații noștri azeri”, afirmaţie la care premierul armean a răspuns cu un avertisment împotriva intervenției „agresive” a Turciei.

Pe plan diplomatic, Rusia, jucătorul-cheie în acest conflict, a cerut o „încetare imediată a focului”. Totuşi, diferite surse din Baku și din regiune consideră că rușii l-au încurajat pe Aliev să meargă în ofensivă, deoarece Pașinian „îi enervează foarte mult”.

În spatele ușilor închise, Kremlinul îl învinovățește atât pentru succesul „revoluției de catifea” din primăvara anului 2018, cât și pentru că a luat decizii „ostile” Rusiei, precum încarcerarea fostului președinte pro-rus Robert Koşarian.

„Problema vine și de la lipsa unei medieri internaționale proactive, care ar fi trebuit inițiată după ciocnirile din iulie”, a declarat Olesia Vartanian, analist pentru Caucazul de Sud la International Crisis Group.
Semnalele reprezentantului NATO pentru Asia Centrală și Caucaz

Reprezentantul special pentru Asia Centrală și Caucaz al secretarului general al NATO, James Appaturay, a dat publicității o declarație în care se spune: „NATO este profund îngrijorată de informațiile privind desfășurarea de acțiuni militare de anvergură de-a lungul liniei de contact în zona conflictului din Nagorno-Karabah. Părțile trebuie să înceteze imediat acțiunile de luptă care au dus deja la înregistrarea de victime în rândul populației civile”.

Vadim Koziulin, profesor în cadrul Academiei de științe militare, este de părere că conflictul este consecința confruntării din vară dintre părți de-a lungul satelor Movses din regiunea Tavuș din Armenia și satul Agdam din raionul Tovuz din Azerbaidjan, situate la frontiera de stat armeano-azeră.

Atunci, părțile au tras una asupra celeilalte folosind armament de artilerie. După această ciocnire ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a efectuat o vizită la Baku. Formal, vizita a fost consacrată startului jocurilor internaționale comune ale armatei intitulate „Cupa mării”, însă de fapt avea legătură cu soluționarea conflictului militar. Se putea aprecia acest lucru avându-se în vedere cel puțin formatul închis de comunicare al dialogului dintre Șoigu și Aliev și șeful departamentului militar azer, Zakir Gasanov. La întâlnire a fost invitat șeful Statului-Major General al armatei azere, Najmeddin Sadîkov, a cărui prezență a ieșit din cadrul protocolului.

Analistul militar Leonid Nersisyan consideră că acțiunile de luptă sunt fără precedent ca amploare și depășesc ca intensitate nu numai evenimentele din 2016, ci și a războiului din 1992-1994. „În mai puțin de 24 de ore de lupte, numai de partea azeră s-au pierdut șase tancuri T-72, trei vehicule de luptă ale infanteriei BMP-2, un tanc IRM-3 și cel puțin un elicopter (partea armeană declară trei mașini doborâte). Toate acestea au fost filmate în diferite materiale video”, a declarat expertul pentru Nezavisimaia Gazeta.

„Pentru prima dată după semnarea armistițiului din 1994, Azerbaidjanul lovește asupra unor obiective civile. Totodată, declarațiile părții azere referitoare la înaintarea și capturarea a patru, șase localități din fostul raion Jebrail din Republica Socialistă Sovietică Azeră nu pot fi deocamdată demonstrate. Forțele părților beligerate nu se deosebesc foarte mult. Forțele Armate ale Armeniei și Armata de apărare a NKR au nu mai puțin de 400 de tancuri, iar Forțele armate ale Azerbaidjanului au aproximativ 500 de tancuri (din care o sută sunt tancurile moderne T-90С, pe care Armenia nu le are în dotare). Un avantaj atât de mic este practic imposibil de folosit în ofensivă în teatrul de acțiuni militare limitat, situat în principal la mare altitudine”, susține analistul militar Leonid Nersisyan.

Cele două țări nu reprezintă doar niște probleme ale Caucazului, ele se află, chiar dacă într-o „comă” politică, pe harta extinderii UE, ca parte a Parteneriatului Estic, lansat în 2009 și care acoperă șase state post-sovietice: Republica Moldova, Georgia, Belarus, Ucraina, Armenia și Azerbaidjan.

Sursa: Universul.net

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

9 comentarii

  1. „Cele doua tari se afla pe harta extinderii UE” imi vine sa rad cu sughituri. UE va deveni in viitor precum tancul ala din imagine.

  2. In Armenia se intimpla ca Azerbaijanul vrea sa recucereasca teritoriul pierdut la inceputul anilor 90. Acum avind si sprijin Turc.
    Problema Armeniei e serioasa de data asta, turcii detin drone de atac la care armenii inca nu au solutii, au pierderi mari si s-ar putea ca la sfirsit Armenia sa piarda nu numai Karabahul ci si sudul Armeniei.
    De data asta atacul e masiv si hotarit, stimulat si de sprijinul lui Erdogan.

  3. Se macelareau unii pe altii si-n vremea URSS-ului.

    • Erdogan sprijina un presedinte care e fiul presedintelui precedent (taman ca-n Siria) si pare ca are chef de macar o mica cucerire.
      Iar pentru drone a gasit cineva un leac incredibil. Am vazut mai demult un documentar cu drone capturate (la modul propiu) de soimi de vânatoare. Cine n-are batrâni…

  4. Armenii reusesc cum necum sa se descurce impotriva azerilor si turcilor si jihadistilor inarmati pana in dinti, ceea ce e absolut remarcabil. Doamne Ajuta!

  5. Acum 100 de ani Turcia a omorat peste 1 500 000 de armeni….turcii au vrut sa stearga Armenia de pe harta…acolo va fi mereu razboi…

  6. Ok, atunci să extindă programele de abilitare și să le facă obligatorii în regim închis.Mulți dintre cei distruși de droguri sânt adolescenți cu situații familiale ” interesante” unde „prietenul” mamei i-a inițiat sau primesc bani pentru „bile” de la părinții absenți, cu diverse afaceri.Banise găsesc la „rabla”, „prima casă” și „panouri solare pentru horeca” ca să nu mai menționez zecile de mii de bullshit joburi din preaumflatul stat care ține oamenii de la muncă și importă covizi din Sri Lanka sau preasfintele „speciale” servite unor polițieni care se îmbolnăvesc la comandă(parcă era și asta o infracțiune, una de fals și uz de fals la urma urmei).Nicușor, ești la telefon,mamă?

  7. Armenii sunt dați naibii.doar sfârșitul sfârșitului poate va avea o șansă.sunt c a Rocky 1.2.3.4.5,108

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.