
Lia Savonea, șefa Înaltei Curți, sare la gâtul lui Kelemen Hunor: Nu suntem consilierul legislativ al Guvernului sau Parlamentului
Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, reacționează dur față de declarațiile liderului UDMR, Kelemen Hunor, care a afirmat luni seara că proiectul de lege privind pensiile magistraților ar fi fost transmis, informal, și către Înalta Curte și că aceasta l-ar fi acceptat fără obiecții.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Declarația lui Kelemen Hunor a sunat așa: „”În momentul în care a fost proiectul pe agenda coaliţiei şi după aceea a fost pe agenda Guvernului şi a venit în Parlament, toată lumea a fost de acord cu varianta propusă de Guvern, cu creşterea vârstei de pensionare, mă rog, vechimea la 35 de ani, 70 la sută din venitul net pensia şi perioada de tranziţie de 10 ani. Într-adevăr, a existat o discuţie să fie de 15 ani, dar guvernul, în primul proiect care a fost trimis la Curte (n.r.: ICCJ) în mod informal pentru analiză, a pus 10 ani. Şi la consultările cu magistraţii a fost tot 10 ani. În Parlament nimeni n-a avut amendament de 15 ani la perioada de tranziţie. Apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat la Curtea Constituţională”.
Iată și reacția șefei Înaltei Curți: „Înalta Curte de Casație și Justiție respinge categoric afirmațiile vehiculate în spațiul public potrivit cărora ar fi exprimat un acord sau ar fi validat în vreun fel proiectul de lege privind pensiile magistraților. Declarațiile recente, inclusiv cele făcute de domnul Hunor Kelemen, care lasă impresia că asupra acestui proiect ar fi existat o acceptare din partea Înaltei Curți, nu corespund realității și riscă să afecteze încrederea publică în independența justiției.
Înalta Curte reamintește că, potrivit Constituției și legii, nu are atribuții de avizare a proiectelor legislative. O consultare informală nu poate fi interpretată ca un acord instituțional și nici ca o validare a conținutului unui proiect de lege.
Înalta Curte a respins cu fermitate, în mod constant, orice inițiativă legislativă care ar fi fost de natură să slăbească statutul sau independența magistratului. Atribuirea către instanța supremă a unui rol de «consilier legislativ» al Guvernului sau Parlamentului reprezintă o deformare gravă a ordinii constituționale și o atingere adusă principiului separației puterilor în stat”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.