
Un ajutor german promis Autorităţii Palestiniene a fost blocat temporar de deputaţi conservatori germani pe motiv că „este nevoie de clarificări privind scopul acestor bani” înainte de virarea lor
Un ajutor german promis Autorităţii Palestiniene a fost blocat de deputaţi conservatori germani pe motiv că ”este nevoie de clarificări privind scopul acestor bani” înainte de virarea lor, a anunţat vineri unul dintre aceşti parlamentari, potrivit agențiilor de știri AFP şi DPA, citate de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Ajutorul, în valoare de 30 de milioane de euro, fusese promis Autorităţii Palestiniene de către ministrul german al dezvoltării, social-democrata Reem Alabali Radovan, în timpul unei vizite în Israel şi teritoriile palestiniene, în 25 şi 26 august.
Potrivit ministrului, banii urmau să fie transferaţi printr-un mecanism al Uniunii Europene şi să fie utilizaţi pentru plata salariilor în domeniile sănătăţii şi învăţământului în Cisiordania.
”Ajutorul umanitar este important, dar trebuie să fie clar căror proiecte concrete le sunt destinate fondurile, şi acest lucru înainte ca acest fonduri să fie aprobate”, a declarat pentru Bild deputatul Alexander Hoffmann, din Uniunea Creştin-Socială (CSU), aliatul bavarez tradiţional al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Friedrich Merz.
”Proiectele care pun în pericol securitatea Israelului trebuie să fie excluse în mod clar”, a adăugat el.
În mod tradiţional, conservatorii germani, în particular CSU, sunt foarte apropiaţi de Israel. Social-democraţii, partenerii lor de guvernare, sunt mult mai critici.
Întrebat despre acest subiect, un purtător de cuvânt al guvernului german, Sebastian Hille, a insistat pe faptul că nu există disensiuni în interiorul coaliţiei guvernamentale de la Berlin legate de oportunitatea acestui ajutor. ”Guvernul german este unit pe acest subiect”, a spus el, precizând că trebuie totuşi ”aşteptat avizul parlamentului”.
O purtătoare de cuvânt a Ministerului Cooperării german a evidenţiat necesitatea acestui ajutor, ţinând cont de situaţia financiară critică a Autorităţii Palestiniene.
Conflictul actual din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul terorist fără precedent comis de comandouri ale mişcărilor palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023. Atacul s-a soldat cu moartea a 1.219 de persoane, în majoritate civili. Alte 251 au fost luate ostatice şi duse în enclava palestiniană. Dintre acestea, 49 încă se află în Fâşia Gaza, dar armata israeliană deţine informaţii că doar 22 dintre ele mai sunt în viaţă.
Armata israeliană a ripostat cu o ofensivă terestră şi aeriană dură asupra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza, operaţiune în timpul căreia, până vineri la prânz, au murit 65.141 de persoane şi alte circa 166.000 au fost rănite, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, date considerate fiabile de către ONU.
Pentru prima oară, o comisie de anchetă internaţională mandatată de ONU a acuzat marţi Israelul de comiterea unui ”genocid” în Gaza începând din octombrie 2023, cu intenţia de a-i ”distruge” pe palestinieni.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.