Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Se schimbă șefii în vămile din Portul Constanța: Mihai Sarivan urmează să preia conducerea în Vama Constanța, iar Octavian Lică Parfenie și Christian Gudu se întorc la conducerea Vămii Agigea, conform surselor G4Media și Info Sud-Est.
Octavian Lică Parfenie ar urma să fie șeful Vămii Agigea, iar Christian Gudu adjunct. Cei doi au mai condus Vama Agigea, Parfenie în 2011 și Gudu în 2019.
Conform Jurnalului de Ialomița, Christian Gudu a mai fost și şef al Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Ialomiţa, iar anterior acestei funcții a fost șef al Direcţiei Regionale Vamale Ploieşti, în subordinea căreia se află DJAOV-urile din Argeş, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu.
Christian Gudu s-a aflat la conducerea DJAOV Ialomiţa din 2013 şi până în februarie 2019.
În trecut, Gudu a mai fost şi adjunct al Biroului Vamal Slobozia, conducând chiar interimar instituţia începând cu luna mai 2011, după ce Ionuţ-Marius Scrioşteanu fusese arestat şi acuzat de luare de mită în dosarul şpăgilor din Portul Constanţa din 2011, încheiat cu achitări pe linie. Vezi detalii aici.
Articolul continuă mai jos
știre în curs de actualizare
Adica se schimba intre ei, cu alte cuvinte…