Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aproape 70% dintre copiii de 10-14 ani joacă zilnic jocuri online, un copil din trei a consumat alcool, iar 13% au fumat cel puţin o dată. În plus, copiii care au fumat sau au consumat alcool declară că primul contact a avut loc în jurul vârstei de 10 ani, iar adicţiile digitale sunt deja parte din viaţa lor cotidiană — 69% dintre copii joacă zilnic jocuri online, iar 8% joacă zilnic jocuri în care se pot câştiga sau pierde bani, potrivit unui studiu realizat de World Vision România, transmite News.ro.
Studiul a analizat consumul de alcool, fumat, droguri, substanţe etnobotanice, jocuri online şi jocuri de noroc şi a evaluat factorii de risc socio-emoţionali relevanţi.
În ceea ce priveşte consumul de alcool, rezultetele arată:
În ceea ce priveşte fumatul, rezultatele arată:
Potrivit studiului, referitor la consumul de droguri, 1% dintre participanţi au precizat că au consumat marijuana/haşiş, debutul mediu fiind la 10 ani, iar 3,4% au consumat droguri de mare risc.
”Probabilitatea consumului este dublă la copiii care se percep foarte săraci sau foarte bogaţi”, se arată în comunicatul de presă.
Jocuri online şi jocuri de noroc:
”Analizele statistice au arătat corelaţii semnificative între comportamentele adictive – un copil expus unui tip de risc are probabilitate mult mai mare să manifeste şi alte comportamente nocive, faptul indicând vulnerabilităţi emoţionale şi lipsa unor factori de protecţie”, au mai transmis realizatorii studiului.
Studiul a utilizat un chestionar adaptat din instrumentele internaţionale ESPAD (European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs). Colectarea datelor s-a realizat în regim CAWI, online, asigurându-se anonimatul răspunsurilor. Link-ul de completare securizat a fost distribuit copiilor prin unităţile şcolare care au acceptat participarea la studiu. Chestionarul a fost adresat exclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 10-14 ani împliniţi.
Cu un eşantion de 2.849 de respondenţi, studiul este reprezentativ pentru populaţia şcolară a României, din mediul urban şi rural, cu vârste cuprinse între 10-14 ani cu o marjă de eroare de +/-2% pentru un interval de încredere de 95%.