Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Dacă nu se ajunge la un acord, PSD susține legea inițială, adică pensie de 70% din salariu și perioada de tranziție de 10 ani, a declarat, marți, președintele PSD, Sorin Grindeanu, despre reforma pensiilor magistraților. El afirmă că așteaptă rezultatul medierii președintelui Nicușor Dan, transmite MEDIAFAX.
„Aștept un semnal și de la premier. Punctul de vedere al PSD-ului este următorul: dacă nu se ajunge la un punct de vedere comun, PSD-ul susține păstrarea legii inițiale, cu 70 și 10. Ăsta este punctul de vedere al PSD-ului”, a declarat Sorin Grindeanu.
Întrebat despre marja de negociere din coaliție, liderul PSD a spus: „Președintele vine cu o propunere pe care o are discutată și ne-o propune în coaliție. Dacă suntem de acord, mergem mai departe și mergem cu acea formă”.
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, marți, la RFI, că coaliția a decis că pensia magistraților va fi 70% din salariu, dar că în opinia sa se poate discuta prelungirea perioadei de tranziție de la 10 la 15 ani. Kelemen Hunor a precizat că probabil astăzi va mai avea loc o discuție între premierul Ilie Bolojan și președintele Nicușor Dan, dar coaliția este obligată să trimită în această săptămână la CSM pentru avizare proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraților.
PSD-ul lui Grindeanu/Nordis e cel mai mare aparator al pensiilor speciale nesimtite, chiar daca declara altceva.
Grindeanu minte cum respiră. Ce înseamnă 15 ani ? La Sfântu Așteaptă ? Au nevoie de 15 ani să se obișnuiască cu ideea că vor trebui să muncească până la 65 de ani ? Da sensibili mai sunt domnii ăștia ! 5 ani era arhisuficient.
Peste 20 ani nu vor mai fi tot ei.
Vor fi de mult pensionat…
Sper sa nu apuce mult timp pensie.
Grindeanu sa ceara aprobare la Kelemen ca să facă conferință de presă si sa ii si spună ce sa zică ca habar nu are ce vb, el si P…D sunt ce mai mari apărători ai pensiilor speciale .
Grindeanu sa ceara aprobare la Kelemen ca să facă conferință de presă si sa ii si spună ce sa zică ca habar nu are ce vb, el si P…D sunt ce mai mari apărători ai pensiilor speciale .
Vorba dnei Vicol : mai lasati-ma cu vrajeala asta cu scaderea pensiilor speciale !
Nu le vor fi scazute niciodata pentru ca toti politicienii vor fi in pericol sa ajunga in instanta, la mana magistratilor, si niciunul nu vrea sa fie prins la furat !