Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Formula 1 nu este doar despre viteză, vorbim despre un sport cu mize importante din punct de vedere financiar și unde riscurile mari pe care și le asumă piloții aduc și contracte de sponsorizare pe măsură.
Lewis Hamilton este în prezent pilotul cu cea mai mare avere strânsă din participarea în Marele Circ.
De la campionii legendari și până la debutanți, în general cam toată lumea câștigă bine în Formula 1.
Sponsorizările și inverstițiile făcute cu cap i-au ajutat pe mulți dintre piloții angrenați în Formula 1 să adune mici averi.
În capul listei se găsește Lewis Hamilton, de șapte ori campion al lumii în F1.
Considerat de mulți dintre specialiștii Formulei 1 drept un adevărat „magnet de bani”, britanicul în vârstă de 40 de ani a adunat undeva la peste 320 de milioane de lire sterline în carieră.
Salariul a fost principala sursă de venit, iar apoi au urmat sponsorizările, moda și proprietățile imobiliare.
Deține, de asemenea, un imperiu imobiliar în Monaco, Londra și New York, iar recent a început să investească în startup-uri din domeniul tehnologiei durabile.
Al doilea în ierarhie se află Fernando Alonso. În vârstă de 44 de ani, ibericul a strâns și el o „mică avere”: 270 de milioane de lire sterline. Salariul i-a adus mare parte din banii pe care-i deține, la care se adaugă sponsorizările și afacerile personale.
Este coproprietar al brandului de modă Kimoa și deține participații în diverse firme spaniole de tehnologie. Are două titluri în F1: 2005 și 2006.
Al treilea este Sebastian Vettel. De patru ori campion mondial în F1, germanul se poate lăuda cu o avere estimată la 230 de milioane de lire sterline. Este implicat în proiecte de sustenabilitate, a strâns mulți bani din sponsorizări și mai face contra cost și consultanță.
Cu toate că s-a retras în 2022, averea sa continuă să crească. Imaginea sa îl ajută să fie un favorit al brandurilor preocupate de mediu.
Campion mondial en-titre și omul momentului în Formula 1, Max Verstappen este de-abia pe locul 4.
Desigur că olandezul mai are ani de carieră în față și că averea sa este într-o continuă creștere.
Are 210 milioane de lire sterline în conturi, iar RedBull Racing îl plătește regește, transmite worldinsport.com.
S-ar putea să te intereseze și