Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Brașovul și-a pierdut unul dintre simbolurile orașului, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.
Oricine a ajuns la Pietrele lui Solomon a remarcat clădirea care adăpostea vechiul han, în special datorită unei picturi cu Regele Solomon călare.
De fapt, de la o istorioară cu Regele Solomon își trage numele zona frecventată de brașoveni pentru relaxare și distracție. Duminică, însă, ultimul zid al clădirii, tocmai cel pe care se afla pictura, s-a prăbușit.
Clădirea se afla în proprietatea unui om de afaceri irlandez, stabilit la Brașov și care mai deține și o bună parte din terenul din jurul acesteia.
Este o construcție care datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, însă nu a fost declarată monument istoric.
Articolul continuă mai jos
Din acest motiv, autoritățile nu au putut interveni pentru salvarea clădirii, în momentul în care era evident că ea se va prăbuși. Tot ce a putut face Primăria Brașov, prin intermediul Direcției Fiscale, a fost să suprataxeze proprietarul pentru fațada neîngrijită.
Din 2023, acesta a fost nevoit să plătească de 5 ori cât plătea înainte, din cauza stării precare a clădirii care era, practic, o ruină. Pentru omul de afaceri nu a fost, însă, o problemă, așa că a lăsat-o să se degradeze în continuare, până la prăbușirea de duminică.