
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la incursiunile avioanelor ruseşti în spaţiul aerian al Estoniei / Rusia a negat că avioanele sale au intrat în spaţiul aerian estonian
Consiliul de Securitate al ONU va organiza luni o reuniune de urgenţă pentru a discuta incursiunile ruseşti în spaţiul aerian al Estoniei, au declarat duminică oficialii estonieni şi ai ONU, potrivit CNN, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Estonia a solicitat reuniunea de urgenţă după ce trei avioane de vânătoare ruseşti MiG-31 au intrat fără permisiune în spaţiul său aerian deasupra Golfului Finlandei, vineri. Avioanele au rămas acolo timp de 12 minute înainte de a fi interceptate de NATO, potrivit Ministerului de Externe al Estoniei şi unui purtător de cuvânt al alianţei.
Ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna, a declarat duminică într-o postare pe X că acţiunile Rusiei „subminează principiile vitale pentru securitatea tuturor statelor membre ale ONU”.
„Atunci când astfel de acţiuni sunt comise de un membru permanent al Consiliului de Securitate, ele trebuie abordate chiar de către acest organism”, a scris Tsahkna.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei, Consiliul de Securitate urmează să discute ceea ce ministerul a descris ca fiind o „încălcare flagrantă, imprudentă şi evidentă a spaţiului aerian al NATO” şi „încălcările repetate ale dreptului internaţional” de către Rusia.
Ministerul rus al Apărării a negat că avioanele sale au intrat în spaţiul aerian estonian, insistând că zborurile au fost efectuate „în strictă conformitate cu normele internaţionale”.
Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, a declarat că reuniunea de urgenţă este programată pentru luni, la ora 10:00.
Ucraina a depus, de asemenea, o cerere pentru a participa la reuniunea Consiliului de Securitate şi a-şi prezenta poziţia. Cererea a fost adresată Republicii Coreea, care deţine preşedinţia rotativă a consiliului.
„Pentru prima dată în 34 de ani, Estonia a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU”, a scris ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, pe X. „Acest lucru demonstrează amploarea fără precedent a ameninţărilor pe care Rusia agresivă le reprezintă pentru stabilitatea Europei.”
În urma încălcării spaţiului aerian, Estonia a solicitat, de asemenea, consultări în temeiul articolului 4 din Tratatul NATO, mecanismul care permite oricărui membru să aducă în mod oficial o problemă în atenţia principalului organism decizional al alianţei. O reuniune este prevăzută să aibă loc în această săptămână.
Estonia este al doilea membru NATO care a solicitat consultări în temeiul articolului 4 în ultimele zile, după solicitarea Poloniei de săptămâna trecută, în urma intrării în spaţiul său aerian a mai multor drone şi avioane de vânătoare ruseşti.
Separat, forţele suedeze şi germane au raportat, duminică, că avioanele suedeze JAS 39 Gripen şi avioanele germane Eurofighter au fost trimise în misiune deasupra Mării Baltice de Sud pentru a identifica şi monitoriza un avion de recunoaştere rus IL-20 care zbura în spaţiul aerian internaţional fără plan de zbor sau contact radio.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.