Razia antisemită de la Vel d’Hiv – 16/17 iulie 1942 – o rușine națională asumată târziu de Franța, în pericol de a se banaliza

La sfârșitul săptămânii se împlinesc 80 de ani de la razia în care au fost arestați peste 13.000 de evrei în Franța ocupată de naziști. Majoritatea au fost deportați la Auschwitz unde au fost masacrați, iar Franța a negat pentru mult timp responsabilitatea acestui genocid, scrie jurnalistul Petru Clej pentru RFI.

Duminică 17 iulie președintele Emmanuel Macron va inaugura un nou memorial dedicat evreilor deportați la Pithiviers, de unde au fost deportați la Auschwitz peste 8.000 de evrei dintre cei arestați la Paris.

Cu această ocazie, președintele Macron va ține, potrivit unui consilier al său, un discurs “ofensiv” împotriva antisemitismului și revizionismului istoric. În ultimul an apariția pe scena politică a lui Eric Zemmour și apologia făcută de acesta mareșalului Philippe Petain, șeful regimului de la Vichy între 1940 – 1944, complice cu naziștii în deportarea evreilor din Franța, care a readus în atenție responsabilitatea statului francez în timpul Holocaustului.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05;35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Satoshi, despre ce înseamnă Europa pentru artiștii moldoveni

10:12

A trebuit să treacă 53 de ani de la razia din 1942 pentru ca președintele Jacques Chirac să fie primul șef de stat de după război care să admită responsabilitatea Franței în această acțiune rușinoasă. “Franța a comis ireparabilul în acea zi” spunea președintele Chirac în 1995.

„Această crimă a fost comisă în Franța, de către Franța. Ea a fost, de asemenea, o crimă împotriva Franței, o trădare a valorilor sale. Aceleași valori pe care Rezistența, Franța Liberă și Dreptatea au știut să le întruchipeze cu cinste.” spunea la rândul său președintele Francois Hollande în 2012 cu prilejul comemorării a 70 de ani de la razie.

Intervenția președintelui Socialist a provocat proteste și din partea politicienilor de dreapta, ca Henri Guaino și Rachida Dati, cât și a celor de stânga, ca Jean Pierre Chevenement, altfel unul dintre mentorii politici timpurii ai președintelui Macron.

Peste cinci ani, la comemorarea de 75 de ani, proaspăt ales președinte, Macron a reafirmat responsabilitatea Franței. „Așadar, da, repet aici, Franța este într-adevăr cea care a organizat razia și apoi deportarea și, prin urmare, pentru aproape toți, moartea celor 13 152 de persoane de confesiune evreiască smulse din casele lor pe 16 și 17 iulie.” a spus el în 2017.

Contracandidata sa la președinție, lidera Frontului Național (dreapta populistă), Marine Le Pen a declarat în aprilie 2017 că Franța „nu este responsabilă pentru Vel d’Hiv”, lidera Reunirii Naționale (fostul Front Național, dreapta populistă) Marine Le Pen și-a schimbat radical tonul în iulie 2020, salutând „memoria” victimelor raziei de la Vel d’Hiv și denunțând „noii predicatori ai urii” care „îi atacă pe compatrioții noștri evrei”. Le Pen făcea o aluzie străvezie la Zemmour, care avea să fie rivalul ei de extrema dreaptă în alegerile prezidențiale din 2022, în care avea să fie din nou învinsă de Zemmour.

Negarea Holocaustului

Dar de unde vine această reticență într-o parte a societății franceze de a recunoaște responsabilitatea statului francez în Holocaust?

Explicația provine de la faptul că partea de nord a Franței, inclusiv Parisul, erau sub ocupație germană din iunie 1940, în timp ce partea de sud era neocupată, numită statul de la Vichy (localitate în sudul Franței) sub conducerea lui Petain și a prim ministrului Pierre Laval, dar care a colaborat strâns cu Germania, inclusiv în chestiunea deportării evreilor.

În iulie 1942, la cererea naziștilor autoritățile guvernului de la Vichy au organizat sub conducerea șefului poliției regimului de la Vichy o operațiune masivă în care au arestat 13.152 de evrei străini, care nu aveau sau le fusese retrasă cetățenia franceză, dintre care 4.115 copii, 5.919 femei și 3.118 bărbați de toate vârstele, inclusiv bolnavi.

Aceștia au fost duși la Vel d’Hiv (Velodromul de iarnă) unde au fost ținuți fără hrană și în condiții de igienă înfiorătoare timp de cinci zile. Apoi, copiii au fost separați de adulți și cu toții au fost duși în lagărele de tranzit de la Drancy, Beaune-la-Rolande și Pithiviers. Până la mijlocul lui august 1942 toți evreii din cele trei lagăre au fost deportați la Auschwitz. Dintre cei 13.152 de evrei numai 811 au supraviețuit războiului. În total, 42.000 de evrei din Franța au fost deportați la Auschwitz unde imensa majoritate au fost masacrați de naziști. Dar fără complicitatea regimului de la Vichy acest genocid nu ar fi putut avea loc sau în orice caz cu mult mai multă dificultate.