Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Municipiul Călăraşi va beneficia de un proiect de energie regenerabilă, în valoare de 5 milioane de euro, prin care vor fi instalate panouri fotovoltaice pe mai multe clădiri publice din oraş, multe dintre ele fiind instituţii de învăţământ.
Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a primarului municipiului Călăraşi, Marius-Grigore Dulce, contractul de finanţare a fost semnat marţi de către ministrul Energiei, Bogdan Gruia Ivan, transmite Agerpres.
Proiectul, intitulat „Noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul UAT Călăraşi”, vizează montarea de panouri fotovoltaice în 15 locuri din oraş.
Clădirile publice care vor beneficia de energia prietenoasă cu mediul sunt Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Grădiniţa cu program prelungit „Voinicel”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Liceul Agricol „Sandu Aldea”, Liceul „Danubius”, Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei”, Liceul Pedagogic „Ştefan Bănulescu”, parcările din zona Hălii Agroalimentare Orizont, Hala Big Bazar, sediul Primăriei şi patru parcări aferente.
Proiectul are ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2026, iar în perioada următoare vor fi demarate achiziţiile serviciilor de elaborare a Proiectului Tehnic şi Execuţie Lucrări, se mai arată în postarea citată.